sport

Luni, orele 10.00. Intra in birou’ meu Radu, big boss (la propriu si la figurat – sefu’ de partid, 2m si ceva inaltime si peste 120 kile).

- Emil, mergi la un baschet maine? Pe la 6 si ceva…in Tei?

- Da…cum sa nu?

- Bun! Atunci maine sa’ti iei echipamentu’ la tine si la 6 plecam de la birou si incingem una mica.

Marti, orele 10.00. Intra in birou’ meu (acelasi) Radu.

- Emil, pregatit de baschet?

- Da. Tu?

- Si eu. Ai echipamentu’ la tine?

- Nu. Ca eu oricum fac 10 min de acasa pana in Studentesc…asa ca nu l’am luat.

In fine…se face ora de plecare. Tasnesc pe usa, ma avant pe scari (liftu’ era ocupat), ma proptesc in usa de la iesire din bloc. Ameteli lejere, recunosc masina dupa 2-3 minute de stat buimac in parcare, pornesc, tai calea si ma blochez in trafic. Incep sa ma agit, sa injur, se reia circulatia. Ajung acasa, ma schimb, o iau la fuga de bezmetic pe stradute sa ajung cat mai repede in studentesc.  Mai-mai sa ma ia un autobuz pe parbriz si sa ma duca mai aproape de destinatie…cea finala, in care ajungem cu totii. Nu studentescul. In fine, ma rateaza la mustata da’ ma ia un tramvai. Vatmanu’ baiat milos imi deschide usile si ma ia din mers…da’i'as o bere! Cobor dupa 1 statie (daca ati sti ce lunga e, sigur nu ati vocifera) si o iau la pas grabit spre studentesc. Salvare! Nu d’aia cu cruce, ci un amic ce mergea tot in studentesc. Sa joace baschet, cu masina. Ma rog, era in masina. Si trebuia sa joace cu mine, ca doar il invitasem. Ajungem in parc, dam de Radu – bine ca au tinut franele, ca de nu, dadeam in…

Si incepem jocu’. Prima mea aruncare la cos, ochi mici, mana cazuta, lacrimi de…durere, nu de emotii. Durerea cauzata de criminalu’ de la fotbal de acum aproape 5 luni (cartilaj distrus) nu a trecut. In fine, strang din dinti, mai-mai sa musc limba scapand guma. Si jucam…cam 1 ora si ceva. Cos dupa cos mai ceva decat acneea la adolescenti. Asa am fost. Cu exceptia momentelor in care mingea era la Radu. Si era destul de mult timp. V’am zis…2m si ceva…saream degeaba. Mi’am lucrat gambele – asta e partea pozitiva.

In fine…la plecare, lac…de sudoare. Dureri de mana, de spate, de cap (multumesc pentru acel capac in frunte celui care mi l’a pus). Acum durerile au trecut, dovada ca pot sa si scriu.

O sa particip si data viitoare…chiar daca nu ii pot lua mingea lu’ Radu…v’am mai zis, 2m si ceva. Macar imi lucrez detenta, gambele si tot sarind asa imi fac o pofta de mancare…….