timp

S’au cunoscut mai devreme decat ar fi trebuit. Sau poate nu ar fi trebuit sa se cunoasca. S’au placut si inca se plac. Sau poate asta cred ei si de fapt le place situatia de a fi langa cineva, de a’i impartasi anumite lucruri, de a experimenta diverse lucruri, de a privi lumea prin ochii celuilalt. Dar nu a fost sa fie. Poate nu acum, poate nici maine, poate niciodata. Poate…

Rasetele ei ii rasuna in minte, ochii ei il privesc din oglinda, mana ei il atinge prin cearsafu’ usor mototolit, buzele ei il ating de pe fiecare pahar iar sarutul ei ii mangaie fata cu fiecare adiere de vant. Dar ea nu e…

Pasii lui sunt pierduti, capul plecat, ochii tristi si cu lacrimi. Ce ciudat…un barbat sa planga. Da’ cat de natural se simte. Vrea sa urle, sa isi rupa o mana, un picior sau ceva…ca durerea sufletului sa fie acoperita. Dar nu poate.

O vrea pe ea, dar nu poate…in van, nu poate. Trebuie sa se agate de ceva. Iar acel reper, care e la ea, se tot indeparteaza.  Oare…

Fuck!