U-u, as i comeback ca Busta…

Bună ziua şi bine am revenit! Din motive ce ţin de libertatea de exprimare şi mişcare n’am mai putut accesa blogu’ în ultimu’ timp. Se  pare că am revenit în timpul lagărelor naziste, deoarece colegii mei de pe IT de la Viena şi Zurich, îmi supraveghează fiecare mişcare la PC. E o conspiraţie, vă zic io!

Revenind, am observat că primii 3 lepşi, de la Cocoană, Marmo şi Maya. Vă mulţumesc, sunteţi nişte drăguţe, da’ chiar 3 lepşi?

Să purcedem…

Leapşa 1 -  Durerile copilăriei

Cea mai veche durere pe care mi’ amintesc fu una de la ţară, de la mămăiţa. Ei bine, mămăiţa avea un câine negru rău de tot, de ziceai că săracu’ mănâncă jăratec de cu cât foc lătra şi rodea lanţu’ ce’l gros cu care era priponit. Câinele ăla nu mă plăcea. Da’ deloc. Io, Sângerică d’o şchioapă, mă gândii într’o zi să’i schimb meniu’, că poate i se face rău de la jăratec. Zis şi făcut. În ziua cu pricina, mămăiţa arunca porumb boabe la orătănii prin curte şi io am observat că dulău’ iadului se agita bucuros nevoie mare pe lângă ea, aşa că, fug repede la mămăiţa, înşfac  o mână de boabe de porumb şi mă proţăpesc în faţa Cerberului. Mă aşez în fund ca să pot să’l hrănesc mai bine şi încep să arunc cu boabe către el. Observ că mă ingnoră şi mă gândesc că nu ajunge la ele, aşa că arunc mai tare. Şi boabele îl ating prin urechi, ochi, colţi, burtă şi pe unde mai nimeream. Diavolu’ se întoarce către mine mârâind. Io, “cuţu-cuţu” aruncând boabe. Anticristu’ câinilor începe să latre cu botu’ ajungându’i la 2 palme de faţa mea. Io arunc în continuare, ştiind că lanţu’ nu cedează. Şi când colo…lanţu’ cedă, Satana de câine se înfipse c’un colţ în fruntea mea şi cu altu’ în nara mea. Io speriat, căcat pe mine (probabil şi pişat), arunc boabele din mână…tot spre el. Nu mai ştiu ce s’a întâmplat pe urmă, că am văzut doar negru în faţa ochilor. Cert e că io trăiesc, el nu…mânca’l'ar viermii! A murit intrând vitejeşte ca un câine al întunericului cu capu’ într’un glonte…

A doua amintire, fu cea cu operaţia estetică. Da, recunosc, nu am ajuns la perfecţiunea asta fizică, pe care o posed, pe căi naturale. La creşă, fiind agitat nevoie mare (cred că dulău’ groazei îmi transmisese ceva din demonii lui) îl fugăream pe un coleg de suferinţă pentru a’i subtiliza bombonelele. Ale lui erau colorate, ale mele…erau în buzunaru’ de la hăinuţă. Intrând în viteză în sala de mese urmărind prada, m’am împiedicat de covoru’ gros de pe jos şi plutind un pic prin aer, am aterizat cu arcada în colţu’ mesei. După ce am scos colţu’ mesei din cap, m’am ridicat pe beţele ce ţineau loc de picioare şi mă uitam turbat după ăla cu bomboanele. El, stătea în faţa mea, nemişcat, alb la faţă…l’am văzut ceva mai târziu că sângele îmi îngreuna vederea. Când l’am zărit, am ţâşnit către el, da’ madam educatoare alertată de faptu’ că murdăream preţiosu’ covor verde de pe jos m’a înşfăcat d’o mână şi m’a dus la spital. A urmat coaserea rănii pe viu, “să simtă tovarăşă, că zici că e dracu’ gol!”.

A 3a, la vro 2-3 ani după prima operaţie estetică, zisei că una nu e de ajuns (Cher ştie mai bine) ş’o făcui şi p’a doua. Eram în faţa blocului cu colegii de cornete şi ne’am gândit noi c’ar fi cul să ne urcăm scheletele pe bătătoru’ de covoare. Zis şi făcut. Ajunşi pe bătător şi ţinându’ne cu mâinile de bară, facem concurs să vedem care rezistă mai mult acolo. Şi i’aş fi făcut, dacă nu…bătea vântu’! Aşa că fui luat de pe bară şi trântit cu faţa pe pamânt. În nişte cioburi. Rezultate imediate: buza de jos tăiată în 4, coasere tot pe viu. Rezultate în timp: bătaie luată de la tata seara – a venit omu’ obosit, hămesit de la muncă ş’a dat cu ochii de fie’su’ cu o buză cât 7-  şi suferinţa cauzată de colegii de generală şi liceu. “Bă, ce buză de negru..nu de cămilă are ăsta…ia fă mă brrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrruuuuuu!“. Multe noţi plânse, nedormite de chin şi blestemând ziua şi vântu’ ce mă dădu jos. Da’ toate au trecut ca prin farmec, când într’un moment intim, o fată îmi spuse extaziată, printre gemete: “Ce minuni faci cu buza aia!”. Ce făceam? Îmi înghiţeam buza, care astfel dispărea. Tipa era blondă!

A 4a amintire e legată de prima mea bicicletă de la mămăiţa. Era un Tohan şi ca orice Tohan era o bicicletă robustă, tare, dură. Atât de tare, că am învăţat să merg pe ea pe uliţa de lângă casă. Care uliţă fiind, drum de ţară fiind, avea şi gropi mai mari sau mai mici. Eh, io am nimerit într’una d’aia mare, am pierdut controlu’ ş’am intrat cu bicicleta în gardu’ vecinei. Roata din faţă s’a proptit între 2 şipci de gard, io de pe şa am plutit iarăşi prin aer…

- Dă Doamne să nu fie vro masă după gard…iep, nu este…aaaaaaaaaa

…ş’am intrat cu capu’ în salcâmu’ vecinei. Am ieşit cu 2 ţepi în frunte, julit pe mâini, nas, barbă, picioare, cu pantalonii rupţi. Da’ Tohanu’ a rezistat eroic. N’a avut nimic.

A 5a amintire…la bunicii din Moldova, cu văr’miu’ ăl din Cipru, pe dealurile copilăriei. Pe dealurile astea era o râpă de vro 30m adâncime. Iar în râpa asta, pe fundu’ ei, creşteau fragi. Io pofteam la fragi, da’mi puneam pofta’n cui că’mi era frică să cobor râpa. Până când într’o zi văr’miu, se decide să mă înveţe să cobor râpa.

- Uăi, tă aşăzi pi vini şi’ţi dai drumu’ la vali (să alunec, nu vă gândiţi la prostii)…hai, şi îi aşa di greu, î?

Io, urmând instrucţiunile…

- Cum, aşaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa… şi dus am fost. Pe cur, nu pe vine. Am ajuns jos. La puţin timp a ajuns şi văr’miu săritor nevoie mare. Numa că a ajuns cu genunchii în spatele meu ş’astfel gustai olecuţă de ţărână. Bine, mai multă. Da’ fu bună. Că’mi trecu pofta de fragi.

Cam atât cu amintirile….trecem la

Leapşa 2 – aia de blog

Cât din viaţa personală expui pe blog?

Suficient cât să fiu citit. Că de aş expune tot n’aş mai avea cititori…parol!

Cu ce îţi dăunează blogul?

Până acum nu mi’a dăunat. Sper că nici de acum înainte, mai ales că IT-iştii îmi urmăresc fiecare mişcare.

Cu ce te ajută blogul?

Păi mai îmi vărs şi io nădufu’, mai cunosc oameni, mai creez legături, mai îmi schimb părerea despre mine (credeam că’s groaznic la povestit!)….lucruri bune.

Ce reacţii permiţi?

Cred că de toate…la obscenităţi răspund cu obscenităţi, iar dacă obscenităţile care mi se spun le depăşesc p’alea spuse de mine, am prieteni ce mă susţin.

Trecem şi la…

Leapşa 3 – despre….nu am înţeles, dragă Maya, la ce se referă leapşa de la tine. Promit să o fac, de îndată ce mă dumiresc…

Cam atât pentru azi…

Supliment

Leapşa de la Maya…pai…iar o sa scriu puţin. Mă îmbrac foarte repede, adică spre deosebire de voi fetele/femeile, io nu tre să sar decât într’o pereche de şosete (dacă nu’s rupte e perfect), într’o pereche de boxeri (doar boxeri), într’o pereche de blugi, într’un tricou sau o cămeşă ş’o geacă. Acu, dacă tre să mă îmbrac la 4 ace, se face şi asta. Tot cam atât de repede. Mai greu e să adun pe urmă acele de pe jos că se agaţă în covor…că dacă le pun pe parchet nu le pot lua. Pot să zic că’s un medium, ştiu dinainte cum mă îmbrac.

Gata…am făcut’o şi p’asta.

Am uitat să zic ieri, lepşile îs preluate de cine vrea.

lepşi şi zăpadă

Azi îs pieton. M’am hotărât aseară în timp ce mergeam către casă, ca azi să las maşina în parcare şi s’o iau la pas cu metrou’. Astfel, m’am gândit io, nu contribui în aceeaşi măsură la poluare, traficul se va desfăşura mai bine pentru că lipseşte o maşină…da’ de fapt motivu’ e că nu mai doream să’mi fut nervii ca aseară.

Că aseară am dat peste şoferi dobitoci, ce ies pe gheţuş cu cauciuce de vară. Şi “de parcă asta n’ar fi de ajuns să te dărâme”, vorba poetului, mai şi patinează prin intersecţii sau pe artere încurcând traficu’ ăsta paralizat încă de la primu’ fulg. Şi cum asta nu era de ajuns, în faţa Bisericii Italiene de pe Bălcescu, nenea poliţistu’ care dirija în intersecţie a făcut un căcat de muncă mai mare decât el. Pun pariu că s’a gândit când a plecat la muncă în felu’ următor:

- Azi, voi demonstra tuturor că poliţiştii nu’s nişte căcaţi!

Iar după câteva ore de muncă, pe la 6 şi ceva seara:

-  Na, buăi…ăsta e un căcat, nu io! Vedeţi diferenţa?

Ghinionu’ lui fu că un pizzar (băiatu’ de e pe scutăr sau maşină şi livrează pizza), probabil telepat, a simţit ce gândea nenea poliţistu’ şi:

- Aşa dirijezi bă circulaţia, dirija’o'aş pe mă’ta!

Ce se întâmplase: venind dinspre Universitate spre Romană, cum se trece de intersecţia cu Batiştei, e o intersecţie semaforizată chiar în faţa Bisericii Italiene. Ş’acolo, sensu’ de mers spre Romană mai capătă o bandă pentru cei ce fac stânga spre Victoriei. Ei bine, erau maşini aşezate regulamentar să facă stânga. Da’ nu puteau! De ce? Pentru că şi din cauza lu’ nenea poliţistu’ care ne băgase pe noi, ăştia de veneam dinspre Romană pe contrasens. Ş’uite aşa, am stat 40 de minute acolo, bot în bot cu ăia de doreau să facă stânga.

Ş’astfel azi dimineaţă am luat’o la pas către Obor, către metrou’. Mi’am băgat căştile de la nou’ meu telefon în urechi, am dat la maxim volumu’ la nou’ album Beastie Boys şi am început să patinez. Ajung la metrou’ şi acolo mi’am pierdut juma de oră. La al 6-lea metrou am izbutit să mă strecor (nota autorului: dacă nu mergeam la sală, cred că aveam loc încă de la al 2-lea). Şi când am coborât la Victoriei am descoperit raiu’. Patiserii, covrigărie, buci, ţâţe. Mi’am luat covrigi ş’am luat’o la pas către birou. Ş’atât!

Acum, că’s încălzit şi odihnit, tre să duc mai departe o leapşă de la Ada, ce a survenit ca pedeapsă. Pedeapsă că până acum fu făcută doar de fete şi fomei. Acu’ o fac io. Nu că ar fi mare diferenţă. Aşadar, că să fiu scos din casă de către cineva tre:

1. să mă duc la muncă, neapărat dacă mă sună şef ăl mare sau şefa. Da’ mai îs unele dimineţi când de abia mă urnesc.
2. să mă duc la cumpărături, dacă zice mama. Rar.
3. la sală, fotbal…ies ca gându’. Nici n’ai timp să mă vezi.
4. să am chef. Dacă n’am chef, poate să fie Monica Belluci la uşa mea, cu sânii la vizor, să facă opturi pe pereţi, să zgârie uşa…că nu ies.
5. să am chef de bere. Da!
6. să îmi facă plăcere să ies cu persoanele care se chinuie să mă scoată din casă. Altfel, se lasă cu băut şi cu “păpuşe, băui 1 kil de vodcă, da’ tot nu te’aş fute…hâc!“
7. să nu intervină vrun amic apropiat care are nevoie de ajutoru’ meu. Şi dacă am şi ceva de câştigat de pe urma ajutorului, apăi…
8. să fiu vesel. Dacă îs posac, vă posăcesc pe toţi.
9. să fac ceva care îmi place. Mergem la fotbal, în parc, la bere, la film…glumesc, am şi o latură romantică, p’acolo pe undeva.
10. să fiu odihnit. Altfel îs ca sticla de şampanie: mult zgomot la început după care începe să curgă somnu’.
11. să avem ce vorbi. Amândoi, amântrei…sută. Nu mă simt bine vorbind doar io. Da’ ascult destul de bine…

O pasez mai departe către: Divă, Raeka şi Ermi. Ş’uite aşa duc mai departe tradiţia ca reprezentantele sexului frumos să facă leapşa asta.

curat ciudat, parol!

Se pare că atrag lepşele mai ceva decât … muştele. Punctele de suspensie semnifică: zahărul, mierea, dulciurile, pepenele, etc. şi mai puţin treaba mare sau nr.2. Cu leapşa asta mă pricopsii de la Alina şi tre s’o duc la bun sfârşit pentru a scăpa de gura ei păcătoasă şi mare.

Eh…tre să enumăr 10 ciudăţenii d’ale mele…şi e atât de simplu: locurile 1-10…IO! Io pentru că mi’s un ciudat. “Vai, da’ cum să spui aşa ceva despre tine?” mă veţi întreba. “Tu, Sângerică, băiet amuzant, drăguţ, fain, cel mai sângericos dintre tăţi…”. Păi iată de ce:

1. Îs foarte schimbător…şi de viteze, între altele (mai ales după ce am văzut io nişte pornache cu tantili singure în maşini). Mai schimbător decât vremea. Cosmina Păsărin, Simona Senz-oala îs pielea p…. pe lângă mine. Acu râd, peste 2 minute înjur cu atâta patimă de Banderas recunoaşte că tot sângele latin e la mine, iar el e norvegian – de drept! După care mă calmez…şi iar mă apucă.

2. Îs atent la detalii…la fete, că în rest nu mă prea uit. Poa să fie ea miz univers, cu măsurile 110-60-90…dacă are o aluniţă cu 2cm mai sus decât ar fi trebuit, o mustăcioară ce de abia, de abia mijeşte (de când cu ochelarii nu mai e de glumă), dacă are un deşt mai nu ştiu cum, sau zice că turcu a făcut treabă bună şi că Dinamo e mai puternică…apăi te du fată dragă cu tot cu Mădălina Manole în braţe!

3. Brichetele. Deşi nu mai îs fumător, cred că am strâns vro 30 până acum. De pe unde am putut: mese baruri, cluburi, amici, cunoscuţi, necunoscuţi, rude…

4. Bilele. De sticlă şi colorate eventual. Am vro 40. De mic copil le’am strâns, iar când voi fi mai mare şi mă voi scărpina în dos toată ziua, deschid expoziţie. De bile! Ş’o să stau gol să prezint şi bilele mele. Tot colorate! (sper că de ruj).

5. Am un umor sadic. Nu pot să râd de ceva prea mult. Io tre să râd de cineva. Mai ales când cineva dă semne de nervozitate, de nebuneală, prostie cauzate de glumele mele. Mor de plăcere când văd că acel cineva se simte din ce în ce mai prost, complexat de glumele mele. Şi bineînţeles că nu mă opresc. Dacă persoana îmi e dragă, mă opresc…după ce mă satur şi’mi cer scuze cât pot io de frumos. Dacă mi’e antipatică, apăi…nu mă satur niciodată. Da’ mai fac pauze de respiro în care îmi recapăt suflu’. Că de multe ori a trebuit să fug, să mă feresc din calea lor și a diverselor obiecte ce zburau către mine.

6. Desenele animate. M’ai găsit la desene? Păi să nu mă deranjezi. Iar dacă e DragonBall, Batman, Superman, X-Men şi îndrăzneşti să mă deranjezi, nu mai ai linişte. Poa să vină Monica Belluci goală să îşi frece ţâţele de faţa mea, dacă’s desene…nu’i rămâne decât să înceapă singură ş’o ajung io. Chiar termin şi’naintea ei!

7. Filmele…le prefer p’alea uşoare. Comedii, aventuri…nu mai suport filmele grele, alea pe care le vede tot românu’ şi’ncepe “mamă, cât de adevărat e filmu’. şi câte substraturi şi subînţelesuri are!“. Cum a zis săptămâna trecută o tanti la radio despre Zombieland. Că e plin de idei ascunse şi înţelesuri nebănuite, pe care le descoperi într’o altă formă la fiecare vizionare. Să fiu al dracu’ dacă am descoperit ceva! Ş’am văzut filmu’ de 2 ori. Mai mult decât o luptă pentru supravieţuire şi o idilă, nu amvăzut nimic. Da’ mi’a plăcut!

8. Murăturile. Dă’mi murături şi suntem cei mai buni prieteni. Da’ să fie bune. Oricum, apreciez şi gestu’ în cazu’ în care nu’s pe gustu’ meu murăturile tale.

9. Adidasii. Sireturile de la adidaşi tre să fie aranjate în oglindă unu’ faţă de celălalt! Altfel, simt că nu îi pot purta! Şi dacă mă mai calcă şi cineva pe ei, s’a terminat cu şmecheria!

10. Frica de apă, a se înţelege mări, lacuri, oceane. Dacă văd la tv/pc un documentar/film care are câteva scene de filmări subacvatice simt că mă sufoc. Excepţie: Fool’s gold (e o comedie uşoară,d’aia!). Iar dacă apar în cadru şi vro 2-3 rechini, deja trebe altă lenjerie.

11. Păianjeni. Atât…

Am trecut 11. Leapşa o ia cine pofteşte, că doar luna cadourilor este!

ideologiile mele

Se pare că s’a deschis sezonul lepşilor…am făcut atâtea în ultimele zile, câte n’am jucat în toată copilăria mea. Atunci nu jucam că eram prea lent în ale alergărilor şi, în plus, băteam mingea toată ziua în faţa blocului – nu că aş fi ştiut fotbal. Diferenţa lepşilor de acum faţă de alea de atunci, e că atunci mai invocai dreptul sfânt la piua sau stângu’ divin în ouţele celui ce te agasa, mai puteai face eschive printre maşini, mai puteai intra într’o scară de bloc şi să blochezi uşa scăpând de leapşă sau mai puteai intra în mâinile ţiganilor ş’atunci leapşa se termina subit! Acum, nu poţi zice piua, nu poţi da la ouţe că nu vezi dătătoru’ de leapşă (decât pe unii o dată pe lună ş’atunci nu te poţi înfige cu şpiţu’ în bijuteriile persoanei respective, că nu aşa se salută prietenii), nu poţi să faci eschive la maşini că toate au tastatură şi vrând-nevrând mai scrii câte ceva, nu poţi intra într’o scară de bloc şi să blochezi uşa că nu te urmăreşte nimeni şi or să te creadă vecinii nebun (“Roger…2-10…vulturu’ a aterizat…câââârşşşş”) şi nu poţi intra în mâinile virtuale ale ţiganilor…

Leapşa aceasta veni de la KS şi am zis să o duc până la capăt. Aşadar, reprezentarea mea dpdv al ideologiilor şi credinţelor arată cam aşa:

Şi, păstrând datina întipărită adânc în conştiinţa noastră încă de mici copii, leapşa merge mai departe la: Cocoană, Alina, Semafor şi Toarşu’.

leapşa ordonată

A nu se înţelege la comandă! Mă făcui cu ea de la Cătălina şi tre să spun ce anume am io pe birou…şi’ncepem:

1. laptop

2. ql-580n

3. cameră foto

4. telefon dect

5. mobil 1

6. mobil 2

7. casetă tz de 18mm

8. casetă tz de 24mm

9. rolă dk de 62mm

10. pahar cu apă proaspătă de la fântâna

11. bloc notes (machetă pentru un Claudiu Răducanu miniaturizat)

12. vro 20 de cidie

13. cub Brother

14. mingiucă antistres Brother (n’am mai folosit’o de când a plecat secretara)

15. calendar birou

16. maşinuţă din Londra, un taxi…

17. acumulatorii camerei foto (lipseşte unu’)

18. agendă

19. vro 3-4 pixuri

20. perforator

21. cataloage diverse (de it)

22. suporţi accesorii (suporturi, ca să pricepeţi)

23. calculator birou

24. port cărţi vizită

25. mape

26. pioneze (să nu adorm)

27. agrafe

28. coli…nu pot să număr atât

29. etichete diverse adrese

30. 2 coate (astea’s ale mele)

31. din când în când şi un cap sau o frunte…

32. bale (depinde de poză)

33. firimituri (tot de poză)

Poa să servească cine vrea leapşa…nu există nominalizaţi de data asta.

leapşa foto

Am fugit de ea, da’ n’am putut’o evita la nesfârşit…aşa că, iată’mă’s cum postez nişte poze. Pedeapsă de la Cocoană! Da’ pentru că io’s mai cu moţ, o să pun mai multe. Măcar să suferiţi şi voi!

 

Prima fază a misiunii este cea amuzantă. şi avem 2 poze. În ordine cronologică.

Anu’ 5 de facultate, pe la Porţile de Fier 2, după o noapte de chef studenţesc. Cu plimbări lungi pe malu’ Dunării, telefoane ocupate, somn în drapelu’ României – drapel pe care îl am acasă acum. În poza din imagine este ilustrată prima tentativă a lu’ Sângerică de a trece fraudulos graniţa. N’am reuşit pentru că în clipa aia nu ştiam în ce parte îs iugoslavii şi în ce parte e nordu’.

În cea de’a 2a poză, la fostu’ job, în ziua inventarului cel mare. Vara, la vro 32-33 de grade.

Plictiseală mare, 2 mascote aruncate pe rafturi şi 2 tâmpiţi ce n’aveau ce face. Mai ales că ăl de fuge primu’ îi spusese celuilalt “Bă, arăţi ca nu tâmpit!”.

 

 

 

 

Faza 2, cea liniştitoare. Delta în septembrie – trecem peste şerpi.

pe la metrou

Metrou’, pe lângă submarine, e mijlocu’ de transport ce mă sperie de simt că’mi cad nădragii în vine şi’mi tremură ţurloaiele mai rău decât Intercontinentalu’ la cutremuru’ din 77. Da’ tre să’mi inving frica ş’o să vorbesc despre el pentru că primii leapşa de la Meri, care la rându’ lor o încasară de la Mădă. În concluzie, tre să zic 2 snoave despre metrou…şi începem.

Atenţie se’nchid uşile, urmează staţia Snoava 1 cu paragrafu’ pe partea stângă!

Metrou’ din Bucureşti are o poveste ciudată. Reţeaua de metrou se dorea a fi construită începând cu 1930, apoi cu 1938, da’ cum veniră nemţii şi ruşii p’acia şi făcură ei tranşee, românii au hotărât pe la 1970 să facă metrou. Astfel, în 1979 s’a dat în folosire linia de metrou M1 între Timpuri Noi şi Semănătoarea (metrourile au fost construite integral în România).

Snoava 2

Metrou’ în lume…prima linie, Metropolitan Railway din Londra, unde fusei, inaugurată la 1863. Ce om fi făcut noi 100 de ani?

 

Să trecem la lucruri mai serioase…

Prima mea amintire cu metrou’…să tot fi avut vro 4-5 anişori, mergeam cu mami nu ştiu unde, cert e că plecam de la grădiniţă. Am intrat într’o staţie de metrou, am coborât pe peron şi aşteptam să vină ucide’l'ar toaca. Ş’a venit…mă îndreptam cu paşi mărunţi către el, paşi mărunţi că şi io eram mic…ş’o aud pe mami spunând:

- Sângerică mamă, vezi să faci pasu’ mare, da? Hai băiatu’ lu’ mama…

Şi fac pasu’ mare să trec peste hău’ ce se căsca între peron şi vagon. Şi pasu’ meu se tot mărea, se mărea…se părea că o să trec. Când, mă mâncă în dos, limbrici de mic copil, să privesc io în hău. Şi nu văzui nimic, decât beznă. O beznă ce mă sperie, îngheţai cu pasu’ în aer cu ochii beliţi spre hău şi parcă auzii nişte voci cristaline strigându’mă pe nume…

-  Sângericăăăă, Sângericăăăăă…

În clipa aia, pasu’ meu o luă în jos şi picioruşu’ meu cel drept se îndreptă hotărât spre hău. Şi intră până peste genunchi în el. Simţii cum zeci de mâini mă apucă de pulpiţe (aveam doar oase, da’ nu contează că nu ne cunoşteam pe vremea aia) şi mă trag mai adânc în hău, cum unghii de metal îmi rup dresu’ (eram la grădiniţă, da?), cum colţi reci îmi intră în carne şi….ţipai! Mama mă văzu încălecat pe peron şi mă trase de mână, sănătos către ea. Da’ o mână din hău fu mai puternică şi rămăsei cu picioruşu’ prins acolo…între peron şi vagon. Acum, mama îmi zicea să întorc picioru’ ca să mi’l scoată de acolo, io ţipam că nu, că m’a prins bau-bau de picior…pâna la urmă după câteva vorbe dulci, m’a smuls de acolo ş’am intrat în metrou. După 2 staţii văzui că săndăluţa din piciorul drept dispăruse. Bau-bau o luase!

 

A doua amintire legată de metrou…prin anii facultăţii. Chiulesc cu un coleg de la Rezistenţa Materialelor (împuţită materie…am dus’o din anu’ 2 până în 4) şi după vro 2-3 ore de biliard, decidem să plecăm către casă. Ş’ajungem la metrou’ Politehnica. Acolo, constatăm cu uimire studenţească_că n’avem bani la noi să ne luăm măcar o amărâtă de cartelă. Ne’am dat seama în faţa casei, când tantili se uitau la noi. Şi paznicii. Aşa că, facem cale întoarsă…vro 7-8 paşi, după care, auzind metrou’ o zbughim către barierele ce ne despărţeau de metrou. Auzim ţipetele tantililor şi urletele paznicilor, da’ cum eram prinşi de viteză, nu ne’am putut opri. Şi sărim peste bariere.

Ăsta, cu care eram, cade…cu barba de pardoseală de i se împrăştiară colile şi pixu’ din buzunare pe jos. Pe lângă ele 2 dinţi şi nişte sânge. Io, fiind mai lent decât el, încep să râd în timp ce alerg, văzându’l aşa lăţit pe jos. Şi sar graţios peste barieră. Da’ picioru’ stâng se încăpăţânează să rămână puţin în urmă, atât de puţin cât să se poată agăţa de aparatu’ de compostat…Aşa că, picioru’ stâng rămâne pironit pe aparat, dreptu’ se duce muuuuult în faţă, corpu’ mi se mulează pe barieră şi mă trezesc contorsionist. Acum râdea ăla. Şi plângea.

Ne adunăm de pe jos că oamenii legii de la metrou se apropiau, o luăm şontâc şontâc la fugă, târâş, şi pe când coboram scările către peron auzim un urlet…un paznic călcă pe colile colegului şi’şi dădu bazinu’ rău de tot şi el de pardoseală de rămase cu ochii beliţi şi cu mâinile întinse către noi cu degetele chircite ca şi cum ar fi vrut să ne sugrume. Da’ am scăpat. Totuşi după 2 săptămâni, din nou, io şi colegu’ la acelaşi metrou. Ne apropiem de casă şi surpriză, ăla cu bazinu’ era de gardă. Ne’a recunoscut din prima, s’a ridicat de pe scaun şi a făcut 2-3 paşi către noi. Se vedea că încă suferă, că’i citeam pe buze scrâşnetele măselelor. A mai chemat 2-3 colegi din ochi şi când să pună mâna pe noi, colegu’ zice:

- Avem abonamente…lăsaţi’ne să trecem…criminalilor, huooo…ia bă mâna de pe mine, ai auzit de libertate? Criminalii, săriţi oameni buni…

Paznicii cu ochii cât cepele, răsuflarea tăiată se uitau la ăsta cum se albise la faţă în timp ce urla şi se îndepărtară cuminţei de noi. Lumea ce intra/ieşea de la metrou începuse să ţipe la ei…Noi ne strecurăm rapid până pe peron ş’acolo îl aud p’ăsta…

- Coaie, bine că am trecut…că îmi luau ăştia iarba dacă ne prindeau!

Gata…centrez mai departe către Raeka, Cocoana şi Toarşu’.

 

pies: văzurăţi mă aseară pe Unirea? Bravo lor!

 

Ghinion, necaz şi prostie

O leapşă primită de la Raeka. Pare una interesantă aşa că mă decisei să o continui. Înainte de toate, pentru că mai mult ca sigur vor fi câteva voci care vor cere răspunsuri la întrebarea “De ce nu ai făcut şi leapşa Adei?”. Şi ca să răspund de pe acum, n’am răspuns pentru că io consider că în funcţie de împrejurări, dispoziţie, stare fizică pot face cam tot atâtea lucruri urâte cate aş putea zice acum că nu fac. Ştiţi voi cam la ce mă refer.

Aşadar, să începem.

Ghinionul – un lucru de care te loveşti involuntar, fără a deţine control asupra sa, la care cauţi soluţii pentru a-l depăşi. PS: Poate fi considerat ghinion şi necâştigul la Loto, dar acesta este un ghinion general al românilor, nu unul personal.

1. Dat mărunţi la cerşetori. Rămas fără bani de mâncare în ziua respectivă. Nici măcar de un covrig nu avui bănuţi. Portofelu’ cu restu’ banilor era acasă.

2. Alimentat Fabiola la OMV. Am vrut să fac plata cu cardu’, fiind ziua de salariu. Surprizăăăă…salariu’ nu intrase. Aşa că am lăsat talonu’ maşinii la benzinărie.

3. Am jucat şi io o singură dată la pariuri. D’estea cu fotbal, că fiind român mă pricep la toate. Şi am pus, ca să fiu sigur de succes, bănuţi pe echipele ce erau favorite certe. Nici un rezultat nu mi’a ieşit. De atunci tot fug de pariuri.

Prostia – lucruri făcute la repezeală, negândite, cu efecte negative asupra ta.

1. Acu’ vro 7 ani am lovit maşina lu’ tata. Io aveam permisu’ de vro 3 săptămâni aşa că vă daţi seama dramatism pe capu’ meu. Eh şi coborând io frumuşel din maşină să văd pagubele făcute, simt cum mă ia cu fiori pe şira spinării, că mă trec zeci de oceane pe frunte şi parcă’l vedeam pe tata cărându’mi vro 2-3 bătăi. Şi’n clipa aceea, cuprins de disperare futui un picior în uşa spate a maşinii, uşă pe care am izbutit s’o înfund. De ce e o realizare? Păi în perioada aia aveam 3 kile cu baxu’ de croasante în braţe. Ce s’a întâmplat după ce am stricat tăblăria uşii? Poliţistu’ mi’a ţinut o morală de juma de oră (foarte de treabă omu’) iar tata…nu s’a supărat că făcui accident, da’ şi când văzu uşa…

2. Pumnii daţi în tastatură şi calculator. Rezultat: peste 10 tastaturi rupte în 3 ani – din care unele scumpe, iar unele mai tari decât pumnii şi capu’ meu – şi carcasa de pc “remodelată”.

3. Cumpărarea maşinii (lu’ Gogu). Nu regret că am avut maşină, da’ acu’ – cu mintea de pe urmă, cum s’ar zice – dacă m’aş întoarce în timp nu m’aş lăsa să îmi iau maşină.

Necazul – poate fi numit şi ghinionul suprem. Sunt acele lucruri/fapte ce nu pot fi prevăzute sau prevenite, cu efecte grave asupra persoanei tale, ce pot să dăinuie mult timp după petrecerea lor.

1. Moartea dlui Georgescu, vecinu’ de palier ce m’a învăţat să scriu şi să citesc.

Şi cam atât la necazuri. Şi la leapşă.

Ca urmare, o pasez: Adei, Merilor (în caz că doresc), lu’ Gabi, Alinei, Erminuşei şi Crocodiţei (în schimbu’ cerealelor ). Şi restu’ pot s’o preia.

leapsa…din nou

Am mai luat o leapsa, de la Maya…si am tot zis ca o s’o fac si n’am facut’o. Asa ca…

1.Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi la pagina 18 şi scrieţi aici al patrulea rând :” electric.”
2.Fără să verificaţi cât e ora? 18.00
3.Verificaţi! 18.06
4.Cum sunteţi îmbrăcat? sort (d’ala cu craci nu de bucatarie)
5.Înainte de a răspunde la acest chestionar, la ce vă uitaţi? la desene…
6. Ce zgomot auziţi în afara celui al calculatorului? oamenii de afara
7. Când aţi ieşit ultima dată şi ce aţi făcut cu ocazia respectivă?azi noapte…nu se intreaba nu se spune.
8. Ce aţi visat ieri noapte? nu tin minte
9. Când aţi râs ultima data? acum vro ora
10. Ce aveţi pe pereţii încăperii unde sunteţi? icoana si ceas
11. Dacă aţi deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra? o bere rece
12. Care este ultimul film pe care l-aţi văzut? ocean’s 12
13. Aţi văzut ceva neobişnuit azi? nu
14. Ce părere aveţi despre acest chestionar? pfff….
15. Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă: mi’am taiat unghiile…
16. Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba de o fetiţă? greu de zis…
17. Şi dacă ar fi vorba de un băiat? tot greu de zis…
18. V-ati gândit deja să locuiţi în străinătate? da, cand eram mai mic
19. Ce aţi dori ca Dumnezeu să vă spună când intraţi pe porţile Raiului? Bei o bere rece?
20. Dacă aţi putea schimba ceva în lume (în afară de politică), ce aţi schimba? oamenii
21. Vă place să dansaţi? depinde de starea de spirit pe care o am
22. George Bush? nu, Emil. da’ revenind la george, parere proasta…
23. Care a fost ultima chestie pe care aţi văzut-o la televizor? stiri sportive
24. Care sunt cele 4 persoane care ar trebui sa preia acest chestionar? pai Fuzzy, varu’ Gabi si Pasa…pe al patrulea nu’l pot numi, asa ca fie cine o fi el, de’o vrea sa preia leapsa…

Leapsa: as fi fost…daca eram!

Ma pricopsii c’o leapsa de la don’soara Ada, pe care vrand nevrand tre s’o duc pana la capat si s’o pasez altui melc, asa ca mine. Astea fiind zise, sa vedem ce pasa am primit.

Daca eram o luna, as fi fost – decembrie

Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost – vineri, mai pe seara asa…

Daca eram o parte a zilei, as fi fost – dimineata la rasarit

Daca eram un animal marin, as fi fost – cum bou de mare nu exista, ci doar bou mare, ma vad nevoit sa zic peste clovn (ala din finding nemo)

Daca eram o directie, as fi fost – cred ca toate…sau inainte, da’ incet si sigur

Daca eram o virtute, as fi fost – speranta

Daca eram o personalitate istorica, as fi fost – Napoleon (oare cum ar fi fost sa vad lumea de la inaltimea aia?)

Daca eram o planeta, as fi fost – Pamantul (ce v’as omori pe toti)

Daca eram un lichid, as fi fost – Apa (ce v’as ineca)

Daca eram o piatra, as fi fost – onix

Daca eram o pasare, as fi fost – uliu (ce ma mancau destele sa scriu cuc )

Daca eram o planta, as fi fost – mac

Daca eram un tip de vreme, as fi fost – capricios, ca o zi de vara

Daca eram un instrument muzical, as fi fost – saxofon

Daca eram o emotie, as fi fost – fericire

Daca eram un sunet, as fi fost - siroitul apei (daca nu, atunci macar un “yo, yo, mic check“)

Daca eram un element, as fi fost – oxigen

Daca eram un cantec, as fi fost – Buttons – Ilarie (oare de ce? )

Daca eram un film, as fi fost – Cei 7 samurai

Daca eram un serial, as fi fost – Dragonball Z

Daca eram o carte, as fi fost – Shogun de James Clavell

Daca eram un personaj de fictiune, as fi fost – Tezeu

Daca eram un fel de mancare, as fi fost – sarmalute (deja imi ploua in gura)

Daca eram un gust, as fi fost – dulce

Daca eram o aroma, as fi fost – cerutti 1881

Daca eram o culoare, as fi fost – rosu (cine se ofera sa fie albu’?)

Daca eram un material, as fi fost – bumbac

Daca eram un cuvant, as fi fost – miez

Daca eram o parte a corpului, as fi fost – creier

Daca eram o expresie a fetei, as fi fost – hlizit

Daca eram o materie de scoala, as fi fost – istorie

Daca eram un personaj din desene animate, as fi fost – Batman (ta-da-da-da-daaaaaaa)

Daca eram o forma, as fi fost – cub (Rubik?)

Daca eram un numar, as fi fost – 26

Daca eram o masina, as fi fost – Jaguar E-type

Daca eram o haina, as fi fost – blugi laaaaaaargi…

Atat…pasez, dupa cum zice datina, mai departe, in atac verticalizand jocu’ catre varu’ Gabi, omu’ Fuzzy.