Arhiva

Archive for 31/08/2009

Sangerica prin Cipru 2

31/08/2009 8 comentarii

Ramasesem la drumu’ catre casa dupa orele din Ayia Napa. Nu stiu cand, cum am ajuns acasa…stiu doar ca m’am trezit c’o durere de cap incat atunci mi’am dat seama ca am creierul 120% operational. Pentru cele 30 de minute, cat am avut dureri. Am luat un mic dejun bogat in lamai, mai exact limonada si 1 lamaie. Apoi 2 oo ochiuri si niste salamior. M’am jucat un pic cu var’miu darts. E locu’ 3 in Cipru, io am aflat cand am vazut ce rau ma rupe. Da’ nu ma rupea la joc, nuuu…ma rupea ca in loc sa nimeresc tintaru’ io ii gauream peretele. 17 gauri, numarate. Inca 2 si jucam golf cu bilutele nazale, da’ n’a vrut var’miu.

In fine, dupa cafteala, ne’am urcat in masina si am plecat catre…urma sa stabilim pe drum. Si aud ca mergem in partea turceasca, la Kyrenia unde urma sa vizitam cetatea cu acelasi nume, sau Girne – dupa greci. Ma dusesem cu temele facute, nu asa ca la examene in facultate. Si am pornit. Ajungem la vama, care e exact in centru’ Nicosiei – grecesc -, sau Lefkosiei – turcesc -.

– Ai pasaportu’ la tine? ma intreba var’miu.

– Aaaa…nu, e acasa la voi., zic eu in timp ce devin alb la fata.  Hai sa il iau sau mergem in alta parte acum. Ii lasam pe turci pentru alta data, s’asa is prosti rau. (aci a luat foc var’miu ca el a locuit 9 ani in Instanbul).

–  Da’ buletin ai la tine? Da’l incoa.

Si iese din masina ducandu’se la vama. Io, n’am ce face, si ma duc dupa el. Si incep discutiile. Nu are rost sa le reproduc pentru ca erau in turca si v’as plictisi cu turca mea de balta de Baragan. Cert e ca am obtinut viza in urma negocierilor lu’ var’miu, ne’am urcat in masina si am plecat spre Kyrenia.  SI mergem. Nu stiu cum sa va zic, da’ la turci e mai misto. Verdeata, tufisuri mai mari, copaci, padurele…ce i’au fraierit pe greci. Si ajungem in Kyrenia. Oras port, frumos facut, casute, palmieri, drumuri inguste, masini multe si culmea – oameni pe strada. Ajungem la castel ne dam jos, patrundem pe primele porti, ajungem la paza si…

– Asta nu e castelul Sf. Hilarion pe care vroiam sa’l vad! Hai sa plecam…

– Stiu ca nu e ala, asta e Kyrenia. Sf. Hilarion il vizitam la intoarcere.

Preturile: 3EUR/pers daca esti turc. 7EUR/pers daca nu esti turc. Si incepe sa se desfasoare var’miu. In turca. Imi face semn cu ochiu’ sa ies afara din ghereta paznicilor cu sotia lui si io ma conformez strigandu’i de afara ca de are nevoie de ajutor ma ofer cu draga inima. Doar stiu si io „ildirim, Hagi, Popescu, Cim Bom Bom, sucar, misto”. Ma ignora. Iese dupa 2 minute cu biletele. Eu, baet finut, vreau sa’i dau banii pe bilet da’ el ma refuza. De ce? A negociat si biletele si le’a luat cu 50 centi (nu cantaretu’ ala negru din state) bucata.

Intram pe porti si vizitam. Castel, fortareata, capela, cca 1100 dHr, facem poze. Ma arde mai rau soarele, beau sucurile pe care le aveam – si p’ale mele si p’ale lor -, ma plang intr’una de caldura, dau din maini si picioare pana vad gradina interioara. In clipa aia am amutit: curtea aerisita, palmieri, nitica umbra si ma vedeam deja fiind un pasa sau de ce nu vrun sulatn alergand cadena p’acolo, pe dupa copaci. Facand nebunii cu cadanele prin culcusuri din frunze de palmieri. Astea fara sa stie sultanica sau ea-pasa. In mintea mea.

Ies deshidratat din fortareata, ne bagam in masina si plecam catre celalalt castel. Parasim autostrada – am zis ca Cipru e intesat de autostrazi? – si incepem sa urcam un  munte, admirand statui cu Ataturk. Si urcam, serpentine d’alea varf de ac, pante abrupte si ajungem la parcarea castelului. Sar din masina si o iau la pas nerabdator fara sa bag de seama ca eram singur. Dupa 3 minute de urcat prin arsita – soarele era de’a dreptu’ ucigator – o masina opreste in dreptu’ meu si aud o voce suava de femeie:

Da’ tu de ce mergi pe jos? Pana la castel mai avem 3 km…uite’l tocma acolo in varfu’ muntelui.. zise sotia varului.

Ma rosesc, da’ nu se observa ca oricum eram ars de soare pe fata, ma urc linistit in masina si cobor doar la castel, dupa ce au coborat ei – sa fiu sigur de data asta. Intram pe poarta, paznici – aceeasi poveste ca si mai devreme. Si incepe calvaru’…am urcat pe niste trepte atat de abrupte si atat de multe incat pe la jumatate simteam ca imi dau sufletu’ fara sa fie nevoie sa cad accidental peste balustrada ce ne proteja de hau. Castelu’, revenind la el, poarta acest nume dupa Sf. Hilarion ce se presupune ca r fi locuit o vreme in el. Se mai spune ca Walt Disney s’ar fi insiprat din el cand a desenat „Alba ca Zapada si cei 7 pitici”. Din el adica din castel. Nu din sfant! Ca altfel ar fi iesit „Sf. Hilarion si cele 7 pitice” si n’ar fi ajuns atat de celebru decat in lumea aia cu scartaieli de paturi si gemete.

Vizitam baile, salile, dormitoarele regale – erau 2. Unu’ cam pe la mijlocu’ castelului, al doilea in varf. Eu daca eram rege sau print si trebuia sa ajung la sotie sa am parte de actiune, renuntam. Pai cum sa urc si sa cobor scarile alea atat de multe de 4-5 ori pe zi si noapte?

Coboram dupa 1 ora si ceva minute de urcat si ne infigem in gift shopu’ de la poarta. Adica io. Si cumpar magneti si „ochiu’ lu’ Allah”. Si Efes, berea nu orasu’. O dau gata pe nerasuflate, var’miu imi prinde „ochiu’ lu’ Allah” la gat si zice:

Gata, cu asta mori acum… si strange de am zis ca asta chiar ia in serios cuvantu’ acum.

Plecam, ajungem acasa, mancam ceva rapid si plecam sa vizitam centru’ Nicosiei. Ajungem intr’o parcare imensa, construita intr’un hau. Si o luam la pas prin centru: piata centrala unde se intalnesc toti strainii.

Daca vii la un roman in Nicosia si nu dai de el, vii si’l astepti aici dupa ora 4. Apare sigur.

Si o luam pe stradute, mici intortocheate sau mai mari si drepte. Un fel de Lipscani, da’ fara santuri, gropi si buruieni. Tigani erau si pe acolo, asa ca  nu m’am simtit chiar atat de mult in strainatate. Am mancat cate o inghetata, am mai baut o bere si am purces catre casa. Suparat ca nu aparuse romanca pe care doream s’o vad nu aparuse acolo. Nu e nimic, o sa ajunga si ea intr’o zi in Cipru.

Ajunsi acasa, am mai baut o bere si ne’am facut schimb de jocuri si pana la ora 3 am stat cu var’miu si ne’am impuscat unu’ pe altu’ la Quake. Ne’am culcat amenintandu’ne cu bataia, ne’am trezit zambind – el in camera lui, io in camera mea – am mancat si am plecat la plaja. De cand asteptam asta. Prosoape, pantaloni de plaja, lada frigorifica si hai la drum. Ajungem cam intr’o ora in Protaras – mica statiune de pe langa Ayia Napa. V’o recomand ca avand cea mai curata si limpede apa, plus cea mai curata plaja din Cipru. Peste cea de la Ayia Napa – plaja surpata. Ne intindem prosoapele, ne dam jos papucii si io incep sa urlu. Ardea nisipu’ atat de tare ca saream in timp ce’l ajutam pe var’miu sa intinda prosoapele. Si astfel, dupa 10 minute le aveam si noi intinse. Si din 3 pasi eram in mare. Am intrat in apa pana la brau ajungand langa niste frumuseti blonde pe care vrand sa le impresionez sar in apa scufundandu’ma sa inot un pic pe la fundu’ apei. Da’ din cauza apei sarate si a greutatii mele -3 kile cu baxu’ de croissante in brate – pluteam cu capu’ in apa, creeru’ fiind mai greu.

Aud chicoteli, dau sa deschid gura, o deschid si…litri de apa sarata intra pe nas si gura, ochii se incetoseaza, gura se strange, ies la suprafata cu capu’, scuip, tusesc, injur printre pauze, imi vine sa vars, da’ frumusetile is langa mine…si n’are rost sa ne facem mai rau de ras. Ma uit dupa ai mei, astia radeau de nu mai puteau. Ma arunc din nou in apa si o iau inspre larg…dau de 4-5 ori din maini inotand, ma opresc ca apa imi ajungea la gat. Si acolo ma opresc. N’am zis ca nu stiam sa calc apa, nu? Acolo am invatat cat de cat, da’ imi era frica, asa ca ma balaceam in apa pana la gat, apoi fugeam in apa mai mica…si tot asa de 10 ori, apoi pe plaja la uscat. Pe plaja mi se face sete vazand peste tot apa, ice tea si alte d’estea asa ca deschid lada frigorifica a varului si scot o…bere. Mai scot una, inca una…in total 8. Apa era o sticla pentru sotia varului si atat. Ce sa fac? Ma sacrific io ca sarcina fetii sa decurga normal si beau bere. Aveam Keo – de care stiam ca e mai dulce – si Carlsberg. Asa ca incep Keo gandindu’ma la gurile de apa luate si la sarea ce se depunea acum in organismu’ meu. Si uite asa, pe toata plaja, eram 2 oameni ce beau bere. Doar 2. M’am mai avantat de vro 3 ori in apa, tot pana la gat, tot dupa niste guri zdravene de apa si cand am simtit ca’s satul de apa am decis sa plecam acasa. Ajunsi acasa am mancat un gratar cu niste amici si ne’am bagat la somn urmand ca ziua urmatoare sa ajungem in Ayia Napa sa ne plimbam cu vaporasu’.

N’am dormit toata noaptea gandindu’ma ca nu stiu sa calc apa, ca vaporasu’ merge pe valuri deci se balanseaza, ca daca bubuie iar io’s aruncat in apa ala is…asa ca mi’am facut un plan: in drum spre Ayia Napa trebuia sa’l conving pe var’miu sa opreasca undeva sa’mi cumpar sustinatoare d’alea de care copilasii pe brate cand intra in mare si o vesta de inot. N’am mai apucat, ca am adormit.

Maine revin cu vaporasu’. Pana atunci inca-cateva poze.