Prima pagină > Derversare, fotbal > Sângerică şi fotbalul

Sângerică şi fotbalul


Nu am întâlnit încă o persoană mai ghinionistă decât mine cand vine vorba de fotbal. Cu toate că îmi place fenomenu’ fotbal, că sunt un microbist – nu chiar atât de înrăit – parcă îs blestemat de fiecare dată când joc fotbal. De ce? Păi am mai multe accidentări la activ decât oricine. Meciurile din care am ieşit teafăr pot fi numărate pe degetele de la mâna stângă a unui ciung de ambele braţe. Acum, vă voi plictisi, cu o scurtă trecere în revistă a accidentelor – cele pe care mi le amintesc…

Pe la 3 ani, când stăteam în Ferentari, aveam lângă bloc un părculeţ cu 2 terenuri de fotbal. Unu’ mic pentru mucoşi, altu’ mai mare pentru ăia mai buni. Şi în fiecare duminică se juca fotbal. Adică jucau ăia buni, printre care şi taică’miu. Nu că el ar fi fost mare sculă de fotbalist, da’ era in floarea vârstei atunci şi n’avea burtă. Şi iată că într’o duminică d’asta eram şi io prin părculeţ cu gaşca mea, toţi cu biberoanele în buzunăraşu’ de la spatele pantalonilor, cu băscuţele cu 2 elici în vârfu’ căpşorului şi ne uitam la ăia buni şi la taică’miu cum joacă fotbal. „Ba tati meu e mai bun…”, „Ba al meu…”, „Ba al meu”…şi echipa lu’ taică’miu – surpriză – ia bătaie. Cine ar fi crezut una ca asta? Eh şi Sângerică d’o şchioapă vede lucru’ ăsta că el de mic era înzestrat cu ochi de uliu şi se repede în viteză, atât cât îi permiteau scutecele şi biberonu’ de la spate, spre teren ca să ajungă în braţele lu’ tăticu’. Şi aleargă şi aleargă si la un moment dat aude: „Bă copile dă’te…”. Ş’atunci nu mai vede nimic decât nişte pete pentagonale (a aflat el când a mai crescut că aşa se numesc) negre şi albe ce se învârteau cu viteză spre feţişoara lui de copil nevinovat. Şi pe urmă n’a mai văzut nimic. De abia după câteva minute bune, palme şi sudalme începu să vadă ceva forme ce roiau prin juru’ lui.

Crescând el şi devenind un virtuos al fotbalului (sic!) şi mutându’se totodată în cartieru’ din care încă n’a plecat, Sângerică a devenit unu’ din cei mai buni jucători de fotbal din faţa blocului. Adică în faţa scării, că de se ducea la bătătoarele ce ţineau rol de porţi era depăşit complet de situaţie. Da’ iată că într’o zi soarele străluceşte mai tare, păsărelele cântă mai cu foc şi Sângerică joacă la bătătoare din ce în ce mai bine. Până când…scapă singur cu poarta adversă, goală (s’a simţit un pic cam ruşinat) în faţă. Driblase tot până atunci. Şi era la 1m de poartă, goală după cum am mai zis. Închide ochii şi trage – se vedea purtat pe braţe de colegii de joacă, dus în staţie la 101 să bea tec rece şi răcoritor cu gust de mango că ăla îi plăcea – şi aude urlete…Deschide ochii şi mai apucă să vadă mingea în aer, cum pluteşte ea frumos aşa peste bara transversală – scurtă pauză pentru fete: transversala e bara de metal ce este perpendiculară pe cele 2 bare laterale. Revenim – şi este aut! A văzut negru în faţa ochilor de nervi şi ruşine (atât de la ratare cât şi de la goliciunea porţii), da’ pe urmă a văzut negru în faţa ochilor când pumnii colegilor de echipă au tăbărât pe el.

Au mai trecut câteva ierni şi primăveri, mustaţa îi mijise un pic şi el juca fotbal în continuare. În faţa blocului, printre ruinele lăsate de cei de la canalizare. Şi mingea vine către el, lejer, uşor. Trage aer în piept, îşi ia avânt hotărât să tragă cât poate el de tare. Şi trage, lovind cu o forţă inimaginabilă un bolovan! Piciorul cedează, gura se deschide şi slobozeşte un urlet înfiorător. A mai slobozit unu’ la spital când i s’a spus că are piciorul rupt şi s’a trezit cu gips până sub bucă.

În fine, mai trec câţiva ani, ajungând acum la frumoasa vârstă de dooji de ani. Ultimu’ examen din sesiunea de vară, luat cu brio, şi graţie acestui lucru Sângerică trece în anu’ 3 de facultate. Ajunge acasă şi îşi vede amicii ieşind la fotbal. După bătut obrazu’ serios, obţine o amânare a jocului cu juma de oră. Suficient să ajungă în piaţă să’şi ia teneşi chinezeşti şi să se schimbe pentru meci. În 15 minute era gata echipat. În 30 de minute era lat. Sărise la cap cu unu’ de doo ori cât el şi cazuse pe mâna stângă – entorsă. După alte 20 de minute, era iarăşi lat – infecţie la palma dreaptă cauzată de o o zgâriere profunda. Operat de urgenţă la spital, ambele mâini in gips pentru 4 săptămâni.

Acum 7 luni, la fotbal duminical, articulaţia şi muşchii pumnului drept distruşi. Faşă elastică pentru 8 săptămâni. Durerile nu au trecut nici acum.

Acum vro 3 luni, întindere la gât. Tot de la fotbal.

Ce am urmărit spunându’vă acestea: nu să mă plâng sau să vă înduioşez, ci să vă spun că aseară am păţit’o din nou. Am nimerit din nou în poartă, a tras un meltean, am băgat mâna să resping şi…degetu’ mare de la mâna stângă arată ca un cep de la butoaiele de 40 de vedre ale lu’ mămăiţa.

Cred că mă las de fotbal…oricum, nu prea curând. Că dacă îmi voi agăţa ghetele în cui cine vă va mai povesti vouă câte ceva despre fotbal?

  1. 15/09/2009 la 15:15

    Mda….acum se explica multe…
    Oricum, mai meriti cel putin un membru rupt, pentru replica cu transversala…
    Iar de lasat, nu trebuie sa te lasi de fotbal, ci de accidentat…ca de fotbal vad ca nici nu te-ai prea ocupat 😛

  2. Ada
    15/09/2009 la 15:15

    Esti artist la accidente, cred ca trebuie sa te reprofilezi, sa te faci cascador. 😆

    Oricum, clar, cineva acolo sus te iubeste… te pune la incercari, dar te salveaza! 😀

  3. 15/09/2009 la 15:17

    Ada, draga mea, esti muuuuuuuult prea draguta 🙂 Eh, poate stii tu ce stii 😛

  4. Ada
    15/09/2009 la 15:31

    @Alina: Sarumana!
    Da, cam stiu ce zic… nu-l stiu personal pe Dl Sangerica… dar mi-a povestit niste chestii cand a nascut o prietena de-a mea… de m-am speriat si de-aia am zis asa. 😀

  5. 15/09/2009 la 15:42

    @ Alina: prin membru te refereai la mana sau picior, nu? sau laa…? 😆
    ia lasa’ma pe mine cu fotbalu’ si vezi’ti de samba ta. ca poate il pune la curent un pasaroi cu adresa ta si cu motivele pentru care nu ii raspunzi (rimele albe) 😀
    @ Ada: cascador io? pai vrei sa nu apuc nici macar genericu’ de inceput al filmului? 😆
    merci pt cuvintele frumoase, nu te lua dupa cele spuse despre mine de Alina – e invidioasa ca io stiu ce e e transversala 😆

  6. Ada
    15/09/2009 la 15:46

    Alina, asta e santaj! Eu zic sa-i trimiti doo perechi de palme… shmaf-shmaf… sa-si revina! 😛

    Pai numai cascadorii au parte de accidentari spectaculoase si frecvente… deci te incadrezi. 😆

    • 15/09/2009 la 15:56

      Bineeeeee… 😀
      Diferenta dintre mine si cascadori e ca ei se accidenteaza pe bani, io o fac din pasiune. 😆

      • Ada
        15/09/2009 la 16:04

        😆 😆 😆

        Hobby-ul de azi, meseria de maine! Si tto la vorba mea ajungi!!! 😆

        • 15/09/2009 la 16:05

          😆
          asa or fi inceput oare si prostituatele? hobby – servici? 😆

  7. 15/09/2009 la 17:39

    pe vremurile cand cica jucam fotbal[a se citi faultam cum apucam ca sa iau mingea] se intamplau multe de astea.la altii ca eu eram intreaga ;;)
    eu zic sa nu te lasi pana nu te fac astia mumie pentru ceva vreme 😀

  8. 15/09/2009 la 18:04

    Da Ada, nu ramane el nepedepsit…:P De exemplu, ma ofer sa fiu eu „astia” 😀

  9. Aiacu Paru'
    16/09/2009 la 09:27

    Lasa-te de fotbal Sangerica, ( am zis de fotbal si nu de jucat fotbal, ar fi impropriu folosit termenulo de jucat :P) te nenorocesti cu mana ta, mic masochist! Da ia zi, cum naiba ai reusit sa mai scrii postul daca esti pe jumate mumificat? :))
    Multe mega multumiri pentru hexplicatia cu transversala…si te rog poti sa comkpletezi cu hexplicatia termenului si conceptului de OFF-SIDE? Ti rog eu! 😀

  10. 16/09/2009 la 11:48

    ‘neata !
    Traversai cumva aseara, pe la 10 fara un sfert, catre Piata Scanteii ? :mrgreen:

  11. 16/09/2009 la 13:01

    neata 🙂
    @ fetele: voi aveti fantezii cu mumii si cu „astia”… 😀
    acum pe rand:
    @ Maya: o sa dau bine in bandaje ca’s subtirel 😆
    @ Alina: era sa’ti zci ceva da’ ma abtin. totusi, atat de multa esti incat ii poti substitui pe „astia”? na ca nu m’am abtinut! 😀
    @ Cocoana: mumificat, ai? mic masochist, ai? off-side, ai? 😀
    @ Joa: nu, la ora aia scanceam acasa de durere. 😆

  12. 16/09/2009 la 16:49

    nici nu e cazul sa te abtii….doar poti atat de rar 😀
    da, ai ghicit, asa se traduce termenul „marea doamna” 😀

  13. 16/09/2009 la 18:07

    No, inseamna ca pozele tale nu-s chiar asa de clare. 😆 Mi s-a parut ca un nene care traversa pe acolo, ai fi tu.

  14. 16/09/2009 la 18:35

    @ Alina: da, de obicei nu ma abtin 😀
    @ Joa: io nu’s nene…despre poze nu comentez. 😀

  1. 15/02/2010 la 15:25

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: