Prima pagină > Derversare > crucea de piatră

crucea de piatră


Caz real. Într-un sat din Bărăgan, acum pe picior de toamnă-iarnă. Personaje îs oameni simpli de la ţară, veniţi toţi de la munca_câmpului sau de la birt. Principalii îs un cuplu, el şi ea – le zicem Marin şi Veta – de vro 55 de ani fiecare şi un vecin – îi zicem Ion – de vro 49 de ani.

Şi iată cum începe.

Birtu’ de la intrarea în sat, pe ceas de seară. Soarele se culca încet p’o parte lăsând luna să îşi facă simţită prezenţa. Liniştea de peste zi caracteristică satului de bătrâni începea să se destrame o dată cu venirea oamenilor de la munci şi intrarea lor în micile birturi de pe marginea drumului. Peste tot clinchete de pahare, voci tari şi glume proaste. Totuşi în birtu’ nostru era linişte. Linişte pentru că cei 3 meseni, Marin cu Veta sa şi cu Ion, erau afumaţi bine de tot. Ei nu fuseseră la munci, fiecare având câte un motiv bun. Marin adoră să stea la poartă c’o cană de ţuică în mână ş’apoi să îşi viziteze via din pogoanele satului. Veta, săraca, e schiloadă şi în plus mai face curăţenie şi mâncare…printre gâturile de ţuică. Aceeaşi ţuică pe care o bea Marin…doar el! Iar Ion…Ion preferă să stea toată ziua în birt. Are 2 sau 3 copii, nici el nu ştie exact câţi, care în scurta lor viaţă de până acum i’au cam scos peri albi. Iar nevastă’sa…nici să n’audă de ea.

Eh şi cum stăteau ei cu ochii înroşiţi de alcool fixaţi la pahare, nescoţând nici un cuvânt aud, vocea lu’ Costel ce’l striga pe Marin. La poarta casei lu’ Marin.

– Marineee…bă Marine băăă…

– Ce parastasu’ mă’sii o vrea ăsta? zise Marin ridicându’se cu greu de la masă. Ce e bă? urlă el din gâtleju’ cel udat bine cu vodcă la jumate de 3 lei sticla.

– Bă Marine…unde eşti bă, ‘ânca’te’ar gaia să te mănânce! Aaa, bată’te să te bată. Bă Marine, am şi io nevoie de la tine de vro 5-6 kile de brânză, că îmi sunt nepoţii acia şi vor să cumpere niţică. Da’ am nevoie azi, mai încolo, pe la 8 aşa…că la 10 pleacă şi ei acasă.

– Bă…da…la 8…auzi…da’ aduci şi tu neşte vin d’al tău…

– Bă Marine…pă şi bani şi vin?

– Hai bă…’te drecu’ de zgârcit…tu’ţi rasa în cur, ai făcut 300 de vedre şi un kil nu dai şi tu…pupi pula brânză. Şi tu şi fie’ta…ai drecu’ zgârie-brânză.

– Ho bă că’ţi aduc…parastasu’ mă’tii…da’ nu mai zice de fie’mea…că iese rău pe urmă!

– Bă…îţi zic şi io acuma…nu te uita la mine că am băut un pic…da’ nici tu nu mai zici de mama, că săraca s’a chinuit mult să ma crească…

– Ştiu bă, cum s’o uit pe coana…doar e mătusă…ce drecu?

Îşi dau mâinile fericiţi şi fiecare pleacă în drumu’ lui: Costel să îşi anunţe fata iar Marin în casă să doarmă un pic. Intrat în casă se împiedică de prag, cade peste masă, se adună cu greu de pe jos înjurând’o pe Veta şi neamu’ ei de „ţărani proşti cu mâini de căcat” şi se întinde în patu’ din tindă.

La birt, văzând că Marin nu mai apare, Veta se decide să se ridice şi să plece acasă să’i încălzească mâncarea „criminalului ce mă bate de oricâte ori e beat”. Dădu să se ridice da’ alcoolu’ îi invinse picioarele şi fără ajutoru’ lu’ Ion nu ar fi reuşit. Aşa că sprijinită de Ion şi Ion sprijinit de ea, o luară către casă. Pe drum, tot spunându’i lu’ Ion câte pătimeşte ea, îi veni o idee.

– Mă Ioane…io vreau să i’o plătesc animalului…mă ajuţi?

– Fă…cum să te ajut? Ce vrei să’i faci lu’ nenicu?

– Hai mă…nu fi prost! Ajută’mă şi’ţi dau nişte vedre de vin ş’o gâscă. Zi…mă ajuţi?

– Te ajut fă…da’ ce vrei să faci?

– Las că vede el…când o fi.

Intraţi în casă îl auziră pe Marin sforăind ca şi când ar fi mânat porcii pe islaz şi atunci o lovi pe Veta…

– Bă Ioane…acum e momentu’. Hai la pat…

– Fă Veto…nu pot să’i fac asta lu’ nenicu’. Bagă’ţi fă minţile’n cap! Că acum îţi puşc 2 de dracu’ te ia!

– Bă da’ tu eşti prost…hai să mă ajuţi.

Şi luându’l cam cu forţa pe Ion îl duse la pat. Prin mintea lu’ Ion se perindau zeci de imagini, semne de întrebare cum de reuşise „schiloada asta să mă tragă la pat”, ce o să îi facă, cum şi cât…Îşi duse mâna la frunte, îşi trânti şapca de duşumea, îşi slăbi cureaua şi’şi lăsă pantalonii în vine…rămase doar în izmene cu ochii licărind de poftă la Veta…ş’o auzi…

– Ce dracu’ faci mă? Ce’ţi veni? Ţine’l de picere…vrei să ne joace pe amândoi?

Şi se conformă…cu pantalonii în vine îi ţinu’ picioarele apropiate lu’ Marin în timp ce Veta îi punea pantofii cei noi în tălpi. „Să se trezească nenicu’ acum, ne omoară pe amândoi. Da’ dau vina pe şchioapă, dă’o drecu!”. Se uită mai atent la Veta…acum îi lega picioarele lu’ Marin.

– Pune-i mâinile pe piept…aşa. Pune’i şi florile astea în mână. Aşa. Pune’i vata asta în gură…nu se îneacă mă mototolule! Uofff..cu cine semeni tu aşa moale mă? Aşa…acum adu crucea aia de o are el pregătită lângă casă. Pune’o acia lângă pat. Stai să aprind candela şi lumânările…aşaaa…acum să se trezească animalu’.

– Fă Veto….ce drecu’ faci tu fă? Că nenicu’ n’a murit…ce îţi veni fă…vrei să te ba…

– Marine…bă Marineeee…îs io Costel…am venit după brânză.

Iese Veta din casă la Costel şi după ce’şi dădu cu niţică apă pe faţă suspină adânc şi’l întâmpină pe om..

– Ce strigi mă aşa…vrei să’l tulburi…ooofff, Doamneeeee…Marineee…Doamneeee…

– Ce’ai fă? Ce s’a întâmplat?

– A murit Marin mă…în somn…Doamneeee…

– Dă’te fă…o împinse, o luă la fugă către casă intră şi’l văzu pe Marin întins în pat, cu vată în gură, mâinile pe piept, crucea lângă el şi candela aprinsă…căzu în genunchi…îşi scoase căciula, îşi dădu de 2-3 ori cu mâna nespălată peste păr…

– Marineeee…offf, bă Marine…verişoru’ meu, un’te duci tu băăăă…mă laşi singur acia…cu cine mai vorbesc io băăăă, ce veri şi rude mai am io băăăăăă…

După 2 minute de bocete, se întoarse sfios către Veta şi cu ochii în lacrimi îi zise:

– Auzi fă…da’ brânza pentru fie’mea a scos’o?

– Ce brânză mă…ţie ţi’e de brânză acum când omu’ meu e mort în casă?

În timpu’ ăsta se mai strânseră nişte vecini şi prinseră toţi a boci şi a aprinde lumânări pentru mort. Când…

– Bă…ce anafura şi grijania mamii voastre căutaţi voi la mine în casă bă. ‘tu’vă muma’n cur. Veto…ce caută ăştia fă? Iote…Costele, ce cauţi bă? Ce pizda mă’tii ţii ochii ăia beliţi la mine aşa bă? Şi ce drecu’ ai lumânări în mâini bă. Bă zgârcit eşti bă. Io’ţi zic vin şi tu…lua’o’aş pe fie’ta….Auzi bă…lumânări pentru brânză! Ptiu calicu’ drecu’….

Încheiere…după ce au aflat toţi păţania, s’au pus pe băute. Cu vinu’ lu’ Costel. După ce fiecare a plecat la casa lui şi Costel cu brânza la fi’sa, Veta se trezi într’o ploaie de pumni şi picioare. Puţin a lipsit ca în seara aia chiar să se ţină o lumânare aprinsă la capu’ patului pentru cineva…

Categorii:Derversare Etichete:, , ,
  1. 21/10/2009 la 14:56

    Ai talent! 🙂

  2. 21/10/2009 la 20:10

    genial 🙂

  3. Ada
    21/10/2009 la 21:32

    E caz real, fetili! 😛

  4. Aiacu Paru'
    22/10/2009 la 11:17

    Fumeia inventiva n-ai ce’i reprosa! Eu credeam ca o sa zici cateceva de filmul nostru romanesc, crucea de piatra :))
    Grozav scrisa povestioara, data viitoare pun ramasag ca ii vine o alta idee Vetii, poate sa ii dea directus o cruce in cap! AMIN!

  5. 22/10/2009 la 13:42

    buna ziua! 🙂

    @ Joa, Erminusa, Cocoana: multam pt aprecieri. 🙂
    Asa cum zicea si Ada, e bazata pe un caz real, 150%, iar io doar am inflorit pe ici pe colo si am bagat un dialog mai mult sau mai putin imaginar. totusi, fazele, in esenta lor de Baragan, is reale. 😀

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: