Sângerică prin Cehia

Săptămâna trecută Sângerică trase o fugă prin Cehia, în interes de job. Din păcate fără hand şi fără blow din partea gazdelor. Joi dimineaţa aterizai în Viena, mă sui în autocar şi am fost debarcat împreună cu tot grupu’ în Lednice, Moravia. Iar hotel de 4 stele, iar ţânţari şi iar fără aer condiţionat. Da’ nu fură probleme, doar erau 37 de grade afară.

Berea fu bună…Pilsener Urquell. Servirea ireproşabilă în cehă…că dacă le ziceam în engleză nu ştiau nimic. Aşa că le’am zis în germană. Tot nimic. Aşa că am învăţat ceha de bază pentru a supravieţui. Pivo adică bere şi pohar adică pahar. Şi deştele ridicate pentru a arăta câte pivo şi câte pohare doresc. Mâncarea demenţială…nu era! Prima masă, primu’ şoc. O supă ce era un mix perfect între apă, smântână, ulei şi ceva roşu pe care nu l’am dibuit ce era. Greţoasă! Felu’ 2: senviş cu multă pâine. A doua masă, cea de cu seară, pe specific moravian, fu mai tare: porc la proţap, jambon de nu ştiu ce animal şi cartofi prăjiţi. Cu salată. Salata cu mult zahăr. A treia masă, la un restaurant cu specific: o supă cu ciuperci, specialiatate zonală, iarăşi mix perfect între apă, smântână şi făină. Felu’ 2: şniţel vienez. Şi cu toate că eram leşinat de foame, nu am putut să mănânc nimic. Ultima masă pe tărâm cehesc, grătar de pui, porc şi cârnăciori. Porcu’ cam în sânge şi cam tare. Cârnaţii cam nefăcuţi.

Vinu’…deşi îs mult lăudaţi cehii din Moravia pentru vinurile lor, au dat’o în bară cu mine. Păi sângele albastru apă nu se face! Pe o scară de la 1 la 4, unde 1 e dulce şi 4 e sec, vinu’ moravian e pe la…6. În condiţiile în care, noi românii, avem la 7 oţetu’. De abia cu 2 litri de apă minerală la pahar de vin era băubil.

Zona fu faină. Câmpuri frumoase, castele…noi am vizitat castelu’ din Lednice nu înainte de a da turu’ imensului parc al castelului cu bărcuţa şi pe jos. Cu bărcuţa la început ca să mai omorâm din ţânţari, pe jos la întoarcere că nu aveam loc în caleşti. Aşa că, un săr a dat o lecţie de clasă tuturor ţăranilor (mai ales ălora de la sud de Dunăre) despre cât de importană e sănătatea şi natura. Şi pentru natură, am creştinat 2 copaci. Şi apoi am intrat în castel. Care fu construit de cătra verii mei din alt sânge, familia von Liechtenstein. Fain castelu’, în renovare. Faine picturi, mai ales 2. Prima, m’a şocat. Era cu o gagică cu breton ce trăise pe la 1800. Bă, urâtăăăăă că prima mea impresie fu:

– Aiiiii…şiz so fachin aglii! Ai finc şiz hir tu scher dă gousts!

La care veni răspunsu’ ghidei:

– Şi uăz oan of dă moust biutifăl umăn of hăr taimz!

Hait! Urmă al doilea tablou, cu o tanti însărcinată. Ghida:

– Şi gheiv bărt tu 24 chidz!

Şi replica fu:

– Şi had no breic!

Am vrut să fac poze pe acolo, da’ evident că bodiguarzii nu ştiau cine îs şi mai mai să’mi confişte şi telefonu’. Bodiguarzii erau doar 1, da’ ăla era aşa de mare că dădea impresia de mai mulţi. I’am promis în stilu’ dulce românesc că nu’l apucă încoronarea mea acolo la palat.

După castel, seara la bere, am auzit cea mai tare dumă din toată excursia, povestită de un coleg de breaslă din Cehia. Discutam la masă cu el, un englez şi încă vro 2 baeţi. Şi cehu’ a scos’o:

– Last ier ai uent tu Scotland…near loknes.

– Meit, did iu si dă monstăr? întrebă englezu’.

– Iea, evrii dei.

– Uat?

– Iea, evrii dei. Mai uaif!

Cât am mai râs. Aaa, şi mai devreme în acea zi, Sângerică dădu lecţii despre cum se ţine o prezentare. Că fură 2 zile de prezentări iar io doar în ultima vorbii. Şi prezentară: engleji, japoneji, poloneji, cehi, slovaci, austrieci, sloveni, croaţi, unguri şi români – şefu’ şi io. Iar io, îi ridicai pe toţi în picioare cu prezentarea şi stilu’ meu. Mi se spuse că mă irosesc aiurea la job şi că ar trebui să plec la Haliud – să fac carieră acolo. Da’ deocamdată, mai stau niţel pe aci.

Şi acum…poze. Doar câteva. Când mai fur de la colegi, mai ataşez.