Arhiva

Posts Tagged ‘bataie’

facultate pentru viitor

Demult, pe vremurile când io eram student eminent în Politehnică şi chiuleam pe rupte refugiindu’mă cu colegii pe terasa rectoratului şi aruncând cu diverse către tocilarii ce fugeau disperaţi către ore, s’a întâmplat ceva. A venit noiembrie ş’o dată cu noiembrie ş’alegerile prezidenţiale.

Şi’ntr’o astfel de zi, din timpu’ campaniei prezidenţiale mă îndreptam ghemuit în geacă către facultate. Ajung la ore, salut lumea din sală şi’l văd. Era Mache! Acum, paranteză, Mache era un băet din Teleorman – parcă -, de la sat, ce avea aspectu’ ăla de om muncit încă din fragedă pruncie: mâini mari şi bătătorite, păr şi faţă arse de soare, riduri în juru’ ochilor, 1,5 metri înălţime, lat în spate, c’un mers apăsat şi c’o voce ce trăda excesul de Carpaţi făcut de bunic’su. Da’ era băet bun…până prin anu’ 3, când prinse gustu’ cluburilor. Da’ la momentu’ ăla, adică ăsta de care vă spun, era băet bun.

Închid paranteza şi revin. Aşadar, îl văd. Vânăt la faţă, tremurând din toate aţele puloverului, cu mâinile crăpate şi ceva alb pe sub unghii…iar părul, părul îi stătea în toate direcţiile, deşi era mare de 3 deşte. Toţi ceilalţi râdeau de el, iar Mache săracu’ stătea chircit în bancă. Io deja mă gândeam „Mache, toţi mai jucăm pe sub mână, da’ măcar ne spălăm deştele…”. Da’ varianta originală nu era asta.

Ce ai păţit mă Mache?

– Ce vrei bă…să râzi şi tu de mine?

– Ce ai bă Mache…dă’o dracului de treabă. De ce să râd de tine?

– Cum de ce să râzi…parcă nu ştiu io…aşa sunteţi voi bucureştenii.

Tre să fac altă paranteză. În grupa de facultate, de 32 de oameni, eram 7 bucureşteni. 3 băeţi şi 4 fete. De fete au tras toţi ca să le’o tragă şi au reuşit – aşa că cu ele n’avea nimeni nimic. Rămâneam noi băeţii. Unu’ dădea pe la ore din sesiune în sesiune – nu io! Altu’ venea în acelaşi ritm cu mine, adică pe 3 cărări şi rar. Că nu nimeream întotdeauna poarta. Da’ ei aveau treabă cu mine. Că io eram ăla, bucureşteanu’ băşit, de îi lua peste picior. Închid a doua paranteză.

Mă întorc către ăilalţi şi’i întreb pe ei ce avea Mache. Şi ce’mi aud urechile?

Colegii mei din cămine, împreună cu alţii, fură la lipit afişe electorale. Nu mai ţin minte partidu’. Eh şi lipeau ei cu drag şi spor afişe pe străzile capitalei noaptea. Când colo, dau nas în nas cu lipitorii de la alt partid. Şi s’au luat la bătaie. Ştiţi cum se bat lipitorii, nu? Suluri făcute în grabă din afişe – pe post de bâte, ochii închişi şi lovituri în stânga – dreapta. Ş’astfel Mache al meu încasă vro 3-4 suluri în cap, faţă şi 1 sau 2 peste mâini de’l paralizară. Mai ales că erau vro minus câteva grade afară.

Rămas aşa paralizat de durere, singura armă a lu’ Mache fu înjurătura. Ş’o zise…într’un moment nepotrivit. Cu ochii mijiţi, văzu o făptură apropiindu’se de el ş’o voce mai subţirică îl întrebă de ce înjură aşa urât. Deschise ochii mai mult şi văzu un copil de 13-14 ani, cam cât el de statură, cum îl fixa cu privirea. În mână, puştiu’ avea o găleată de aracet. N’apucă să deschidă Mache gura, că imediat puştiu’ îi trânti găleata în cap – pe post de cască. Mache uită de lovituri, de înjurături şi cuprins brusc de energie îşi scoase găleata din cap. Geru’ se amplifică prin aracetu’ rece ca gheaţa şi neuronu’ lu’ Mache decedă!

Răscoli’o’aş pe mă’ta. ‘ţi’ar neamu’ în pu..pti,ptiii, ptiuuuu…

Scuipatul ăsta fu cauzat tot de puşti. Cât timp Mache l’a boscorodit, puştiu’ se înarmă c’o bidinea de aracet. Şi întors lângă Mache, îi trase vro 4-5 bidinele peste faţă, cu o eleganţă ce ar stârni invidie chiar şi’n sufletu’ jumătăţii artisitice a Mărului. Şi toţi prinseră a râde. Şi colegi şi duşmani. Şi după hohote, urmă cea mai cruntă fază. Aflară că lipeau afişe pentru acelaşi partid.

Mache nu se arătă prea bucuros, totuşi. Aşa că luându’şi tălpăşiţa, pe la orele 3 dimineaţa în căminu’ – ăla unde stătea – un urlet groaznic brăzdă liniştea nopţii. Alertaţi, dădură toţi de pe palier fuga către veceuri, de unde se bănuia că ar fi venit strigătul disperat al unui om ce se luptă cu moartea. Când colo…Mache urla ca din gură de şarpe în timp ce făcea duş. Cu apă rece. Că apă caldă nu era…pentru că_conducta era spartă.

Am râs cu lacrimi…Mache a plâns. Am râs cred că juma de an de el. Săracu’.

Inutil să vă mai spun că 2 săptămâni Mache a tremurat de jurai că dansează cu Simplu sau pe Freestyler.Şi de atunci începu schimbarea lu’ Mache. Care la ultimu’ examen din anu’ 5 nu a vrut să’mi dea să copiez după el.

–  Ai uitat cât ai râs de mine?

– Pă’ bine mă Mache…da’ ăştilalţi care au râs…

– Las’ că le vine şi lor rându’.

Futu’l. Noroc că profu’ era băiet bun şi n’a vrut să mă pice. Mai ales după ce i’am zis că ţin cu Dinamo. Iar Mache…ei bine, Mache e însurat (1-0 pentru el), are casa lui (hai să zicem 2-0), are cică o fată (3-0 pentru el), are job în sistem (4-0 pentru el). Da’ nevastă’sa are circa 110 kile. 110-4 pentru mine! Mache, parcă ai dori să îmi fi dat să copiez, nu?

Am scris asta, că zilele trecute am aflat despre el. Respiraţie uşoară şi reflexe de felină, bă Mache!

ideologiile mele

Se pare că s’a deschis sezonul lepşilor…am făcut atâtea în ultimele zile, câte n’am jucat în toată copilăria mea. Atunci nu jucam că eram prea lent în ale alergărilor şi, în plus, băteam mingea toată ziua în faţa blocului – nu că aş fi ştiut fotbal. Diferenţa lepşilor de acum faţă de alea de atunci, e că atunci mai invocai dreptul sfânt la piua sau stângu’ divin în ouţele celui ce te agasa, mai puteai face eschive printre maşini, mai puteai intra într’o scară de bloc şi să blochezi uşa scăpând de leapşă sau mai puteai intra în mâinile ţiganilor ş’atunci leapşa se termina subit! Acum, nu poţi zice piua, nu poţi da la ouţe că nu vezi dătătoru’ de leapşă (decât pe unii o dată pe lună ş’atunci nu te poţi înfige cu şpiţu’ în bijuteriile persoanei respective, că nu aşa se salută prietenii), nu poţi să faci eschive la maşini că toate au tastatură şi vrând-nevrând mai scrii câte ceva, nu poţi intra într’o scară de bloc şi să blochezi uşa că nu te urmăreşte nimeni şi or să te creadă vecinii nebun („Roger…2-10…vulturu’ a aterizat…câââârşşşş”) şi nu poţi intra în mâinile virtuale ale ţiganilor…

Leapşa aceasta veni de la KS şi am zis să o duc până la capăt. Aşadar, reprezentarea mea dpdv al ideologiilor şi credinţelor arată cam aşa:

Şi, păstrând datina întipărită adânc în conştiinţa noastră încă de mici copii, leapşa merge mai departe la: Cocoană, Alina, Semafor şi Toarşu’.

derby

08/05/2009 8 comentarii

DINAMO

Diseara e marele meci mare…cel mai mare meci din campionatul intern. Derby-ul Romaniei. Steaua – DINAMO!

O sa fiu cu sufletu’ la gura timp de aproape 2 ore, 2 ore ce pot duce pe DINAMO cu un pas mai aproape de titlu (nu iau in calcul infrangerea sau egalul). O sa fiu cu sufletu’ la gura in fata televizorului, pt ca n’am mai fost de ceva vreme pe stadion la un meci de al cainilor si nici n’o sa ma mai duc o perioada de timp – din superstitie!

Lasand la o parte circul mediatic din ultima saptamana (Golanski ranit la cap cu o piatra, Jiji care refuza sa lase suporterii dinamovisti pe stadion, Jiji care se razgandeste si accepta 676 suporteri – n’ar fi fost derby fara fantastica galerie alb-rosie!!!) va voi povesti cateva amintiri placute sau nu de ale mele, legate de acest derby. Si incepem:

Steaua – DINAMO 1-1, 24 octombrie 1999

Plecam de la bloc 7 baeti. 3 dinamovisti, 4 stelisti. Prieteni din copilarie, de mingiuca si boscheti de pipi. Intram intr’o Dacie si o luam catre Drumu Taberei. Pe drum ne facem planu’: la sosire ne despartim, urmand ca la plecare sa ne vedem la masina. In fine…se termina meciu’ si o luam catre masina. Noi, dinamovistii. Ne despartim de marele grup de suporteri si o luam toti 3 pe niste stradute catre locul de intalnire. In fata noastra, la vro 200 de metri multi indivizi cu bare, rangi si bate in mana. Ne reducem viteza sperand ca aia vor disparea la primul colt. Din fericire dispar…din nefericire apar pe langa masina cu care venisem. Iar aia 4 stelisti nu se vedeau…ce injuraturi si’au luat atunci. Ne bagam fularele si ce mai aveam pe maneci, in pantaloni si facem pasi catre masina. Cand colo…suntem intampinati de vro 7 indivizi cu fulare ros-albastre fiecare cu cate o bata/ranga in mana. Si incepe discutia:

– Cu cine tineti ba?

– Cu…Steaua…(si in minte…DINAMO iarta’ma ca zic asta, tot pe tine te iubesc)

– Si unde p.la mea va sunt fularele, steagurile, tricourile?

– Aaaaa…nu avem frate…noi suntem veniti cu rata sa vedem meciu’ si nu ne’am luat si d’alea….

– Ba…voi va frecati p.lile de mine? Sunteti caini, nu?

– Nu frate…n’auzi ca am venit cu rata sa vedem meciu’?

– De unde ba?

– Branesti…(am zis io…nu stiu de ce, da’mi venisera in minte micii facuti acolo)

– Aha…Branesti…ia canta ba imnu’ Stelei…

– Aaaa…

– Hai ba ca nu te aud…

Si’si indreapta ranga…in clipa aia ziceam Tatal nostru, Ingerasul si alte rugaciuni cu multitudinea de voci din capu’ meu. Ma intrebam ce imi trebuise mie meci, mai ales ca Mutu ratase golul victoriei…macar o furam fericit. Da’ asa…Si totusi, minuni exista..

– Aici erati ba? Hai ca v’am cautat! (erau cei 4 prieteni stelisti)

– Sunt cu voi ba?

– Da frate…is de’ai nostri…de la tara, primul lor meci vazut pe viu cu Steaua (asta era vorba magica spusa de fiecare stelist/dinamovist de la bloc).

In fine…am plecat sanatosi. Cert e ca 2 saptamani am udat lenjeria intr’una, iar aia cu care ajunsesem acasa nu mai era demult alba… 😆

DINAMO – Steaua 3-2, 22 aprilie 2000

8 ani de seceta pt DINAMO pe plan intern, timp in care vialii de moarte luasera tot ce se putea, ne umilisera de nu mai stiam de noi. In fine, vine ziua cea mare…etapa 30. DINAMO pe primul loc, pe val…Vreme rece, mohorata, ploaie marunta. Plec la meci impreuna cu 3 amici. Ajungem in galerie, incepe showul din tribune, incepe showul pe teren. Steaua deschide scorul, DINAMO egaleaza, preia conducerea, Steaua egaleaza si apoi…urlete, izbavire, bucurie fara margini…DINAMO inscrie prin Mihalcea…era 3-2. Tipam, cantam, saream…Eh si acum incepe…Cei din varful peluzei se reped inspre gard. Io eram mai prin primele randuri, al doilea parca. Asa mare cum is, sunt luat pe sus de cei ce veneau din spate si impins cu o lejeritate fantastica in…2 jandarmi. I’am intrat unuia cu capul in piept, mai-mai sa’l daram. Desi ala avea putin peste 100 de kile si vro 1,90, iar io…50 kile si 1,60 si ceva.

Imi pune o mana in piept, se uita la mine de la inaltimea lui si ma intreaba :„te mananca in cur baietas?” si ma intoarce. In clipa aia m’am gandit ca vrea sa ma scarpine in dos si cum nu doream ca deflorarea mea sa aiba loc atunci ziua in amiaza mare, pe stadion cu atatia ochi imprejur si fara pic de padurice (is mai romantic din fire), decid sa ma zbat un pic. Asa ca fac stanga-dreapta si ii scap din maini. Dar…intervine al doilea…cu pulanu’. Tu’i ceara ma’sii…la prima lovitura am simtit ca imi paraie oasele…la a doua am simtit ca’mi iese sufletul pe nari si o ia la fuga ca doar corpul sa’si ia bataia crunta iar el sa se intoarca cand corpul e vindecat…sau nu. Dupa cele 2 pulane, vedeam in picatele, vocea imi era stinsa, urechile’mi tiuaiu si percep asa, ca prin vise: „unde incerci sa fugi bah muistule…nu mai vrei scandal, tu’ti pe…” si inca una bucata lovitura. Sunt prins de niste baeti din galerie, tras in randurile lor, impins cat mai in spate si lasat acolo pe o bancuta sa imi trag sufletu’. Jandarmii uitara de mine si io am putut sa respir in voie. Ajuns acasa, am vazut in oglinda cele 3 vanatai de pe spate, am vazut ca nu ma puteam rezema de nimic ca faceam pe mine de durere…da’ senzatia de a bate Steaua si de a lua titlu’ a meritat (ma rog, poate doar o lovitura de pulan, ca restu’ au fost bonus).

Astea 2 au fost cele mai memorabile legate de acest meci (ar mai fi faza cu galeria Farului, da’ aia altadata).

Asa ca, astept cu nerabdare meciu’ si…HAI DINAMO! musca din amaratii aia de stelisti. Caini din toata tara, sa ne aratam coltii!

Voi cu cine tineti?

Categorii:fotbal Etichete:, , , , , , ,

moldovenii, nimfomana si sprayul

Nu ma intelegeti gresit. N’am nimic cu moldovenii, nici n’as putea avea din moment ce taica’miu e pui de razes.

Cititi intai ce scrie in declaratia de mai jos.

la ei acolo

Actiunea are loc in Fundu Moldovei (doamneeeeee), mai exact in incinta dispensarului uman din localitatea cu nume de dos (oare astia is prieteni cu baetii croati din localitatea aia pitoreasca si cu aia de la Baicoi???).

Povestea parca e desprinsa din clasicele lu’ Ion Creanga (moldovenii astia chiar is perversi). Avem asa: una bucata sot prost(it) si una bucata sotie diagnosticata cu o teribila boala incurabila, NIMFOMANIE (din cate stim cu totii, asta se poate trata cu usurinta cu ajutorul deselor vizite in localitatea cu nume pitoresc din croatia – asta pt ca se vede ca in fundu moldovei nu mai e nici un fel de satisfactie), una bucata amant din Frasin (localitatea sau omu’ era mereu ca un lemn?) – la care sotul nimfomanei, chiar se da („am incercat sa’l mangai” – speriat de femeie, a ales calea adevarata din Fundu Moldovei – uelcam to da darcsaid, ui hav cuchiiz!).

Omu’ nostru, pacalit, fuge de sotie nefacand fata, se intoarce in plin proces, isi ia amenda pt batai administrate sotiei (stia el, ca o bataie buna poate face multe). Mai participa la acest circ asistentele cu buza arsa (arsa intre ghilimele, pt ca saracele nu mai pupasera pitoreasca localitate din croatia si nici pe cea din drum spre campina, pe o raza de 100km patrati), un echipaj de politie. Omu’ se apara invocand datina stramoseasca (cred ca si stramosii lui, pe parte masculina, ar tine partea femeii) si un eveniment petrecut acum ceva timp intre 2 personaje mondene din capitala.

Acum, din cate am vazut si pe google, zona fundului moldovei e una pitoreasca si foarte vizitata (oare din cauza femeii?).

Cand ar fi bine sa va duceti si ce ar trebui sa aveti asupra voastra:

– cand nu e nici un pericol de a intra barbac’su peste voi in camera

– daca totusi intra, o duzina de spray paralizant nu strica (i’l poti da si bestiei de femeie in ochi cand simti ca ti se scurge vlaga si pana isi revine ea, esti ca si nou)

– mult redbull…un portbagaj, o rulota…mult oricum

– concediu de odihna si medical

– ceva bauturi alcoolice fine, gen vodca, coniac, bere, etc. Pregateste’te pt subamarinele femeii!

– si in ultimul rand, da’ probabil cel mai important lucru, cei mai buni 10 prieteni! Astfel, ai timp si sa te bucuri de peisaje. 😉

Astept opinii si pareri dupa vizita.

Multa bafta.