Arhiva

Posts Tagged ‘bere’

despre excursii

V’ați dorit vrodată să ajungeți acia?

Pentru cei care nu’și dădură seama unde’s făcute pozele astea, vă vând un pont…Bora Bora…la dracu’, vândui tot!

Eh și pentru că’s io un săr mărinimos vă voi sfătui cum să ajungeţi în Bora Bora cu o cheltuială infimă. Nu tre să deturnaţi avioane, să daţi în cap la lume, să jucaţi la loto…Astfel, de acum înainte nu mai tre să plătiţi 2000 euro pentru a ajunge pe insulele create de zei sau pentru zei. Ci tot ce tre să faceţi e să urmaţi cu sfinţenie următorii paşi:

1. să fiţi obosiţi de nesomn… vro 2 zile.

2. în a 3a zi, să nu mâncaţi nimic până la ora 14.

3. în loc de o masă copioasă, serviţi o bere. Apoi încă una. Şi la mijloc încă una. Adică 3.

4. După bere încercaţi o minunată pălincă de prune, de casă nu de magazin. Beţi un ţoi micuţ…pentru început. După ce v’aţi încălzit sufletu’, gâtu’, stomacu’, gura, buzele, ochii şi nasu’, cereţi unei fomei să vă toarne pălincă într’un pahar. Un pahar de vro 200ml, în care orice bărbat ştie că se toarnă doar niţică pălincă. Da’ fomeia nu ştie şi ea’l umple. Eh…şi pentru că nu e frumos să refuzi o fomeie, îl bei pe tot să pari cocoş în faţa ei şi a celorlalte fomei ce se uită cu ochii beliţi la tine, în timp ce băeţii din spatele tău fac pariuri legate de rapiditatea cu care  vei lovi duşumeaua. Da’ tu nu cazi, nuuuu…stai drept, bei tot, mai inspiri şi niste mirosuri de grătar ş’apoi totu’ se clatină, aeru’ devine rarefiat, vezi doar norii, ceru’, auzi zgomote ca de motoare şi…ai senzaţia de decolare.

După ce se mai stabilizează niţel lucrurile, primeşti cafeluţa gratuită din partea companiei aeriene, o roşie, un pahar mare de apă cu sare şi o lingură de ulei. Te gândeşti că cu atâţia oameni având probleme cu sănătatea din cauza supraponderalităţii, ăştia de la compania aeriană îţi fac un bine lăsându’te sa bagi o salată. Iar după cafea şi salată, ai parte de turbulenţe…totu’ se învârte, căderi bruşte în care te prinzi de scaunu’ din faţă, ameţeli, greutăţi în respiraţie…Şi la un moment dat deschizi ochii şi vezi…wc’u’ strâns bine în braţe.

Pentru orice informaţii despre rezervări, clasa berii şi durata pălincii, luaţi legătura cu…nu cu mine, că io ajunsei doar în Ameţica!

Categorii:Derversare Etichete:, ,

lepşi şi zăpadă

Azi îs pieton. M’am hotărât aseară în timp ce mergeam către casă, ca azi să las maşina în parcare şi s’o iau la pas cu metrou’. Astfel, m’am gândit io, nu contribui în aceeaşi măsură la poluare, traficul se va desfăşura mai bine pentru că lipseşte o maşină…da’ de fapt motivu’ e că nu mai doream să’mi fut nervii ca aseară.

Că aseară am dat peste şoferi dobitoci, ce ies pe gheţuş cu cauciuce de vară. Şi „de parcă asta n’ar fi de ajuns să te dărâme”, vorba poetului, mai şi patinează prin intersecţii sau pe artere încurcând traficu’ ăsta paralizat încă de la primu’ fulg. Şi cum asta nu era de ajuns, în faţa Bisericii Italiene de pe Bălcescu, nenea poliţistu’ care dirija în intersecţie a făcut un căcat de muncă mai mare decât el. Pun pariu că s’a gândit când a plecat la muncă în felu’ următor:

Azi, voi demonstra tuturor că poliţiştii nu’s nişte căcaţi!

Iar după câteva ore de muncă, pe la 6 şi ceva seara:

–  Na, buăi…ăsta e un căcat, nu io! Vedeţi diferenţa?

Ghinionu’ lui fu că un pizzar (băiatu’ de e pe scutăr sau maşină şi livrează pizza), probabil telepat, a simţit ce gândea nenea poliţistu’ şi:

Aşa dirijezi bă circulaţia, dirija’o’aş pe mă’ta!

Ce se întâmplase: venind dinspre Universitate spre Romană, cum se trece de intersecţia cu Batiştei, e o intersecţie semaforizată chiar în faţa Bisericii Italiene. Ş’acolo, sensu’ de mers spre Romană mai capătă o bandă pentru cei ce fac stânga spre Victoriei. Ei bine, erau maşini aşezate regulamentar să facă stânga. Da’ nu puteau! De ce? Pentru că şi din cauza lu’ nenea poliţistu’ care ne băgase pe noi, ăştia de veneam dinspre Romană pe contrasens. Ş’uite aşa, am stat 40 de minute acolo, bot în bot cu ăia de doreau să facă stânga.

Ş’astfel azi dimineaţă am luat’o la pas către Obor, către metrou’. Mi’am băgat căştile de la nou’ meu telefon în urechi, am dat la maxim volumu’ la nou’ album Beastie Boys şi am început să patinez. Ajung la metrou’ şi acolo mi’am pierdut juma de oră. La al 6-lea metrou am izbutit să mă strecor (nota autorului: dacă nu mergeam la sală, cred că aveam loc încă de la al 2-lea). Şi când am coborât la Victoriei am descoperit raiu’. Patiserii, covrigărie, buci, ţâţe. Mi’am luat covrigi ş’am luat’o la pas către birou. Ş’atât!

Acum, că’s încălzit şi odihnit, tre să duc mai departe o leapşă de la Ada, ce a survenit ca pedeapsă. Pedeapsă că până acum fu făcută doar de fete şi fomei. Acu’ o fac io. Nu că ar fi mare diferenţă. Aşadar, că să fiu scos din casă de către cineva tre:

  1. să mă duc la muncă, neapărat dacă mă sună şef ăl mare sau şefa. Da’ mai îs unele dimineţi când de abia mă urnesc.
  2. să mă duc la cumpărături, dacă zice mama. Rar.
  3. la sală, fotbal…ies ca gându’. Nici n’ai timp să mă vezi.
  4. să am chef. Dacă n’am chef, poate să fie Monica Belluci la uşa mea, cu sânii la vizor, să facă opturi pe pereţi, să zgârie uşa…că nu ies.
  5. să am chef de bere. Da!
  6. să îmi facă plăcere să ies cu persoanele care se chinuie să mă scoată din casă. Altfel, se lasă cu băut şi cu „păpuşe, băui 1 kil de vodcă, da’ tot nu te’aş fute…hâc!
  7. să nu intervină vrun amic apropiat care are nevoie de ajutoru’ meu. Şi dacă am şi ceva de câştigat de pe urma ajutorului, apăi…
  8. să fiu vesel. Dacă îs posac, vă posăcesc pe toţi.
  9. să fac ceva care îmi place. Mergem la fotbal, în parc, la bere, la film…glumesc, am şi o latură romantică, p’acolo pe undeva.
  10. să fiu odihnit. Altfel îs ca sticla de şampanie: mult zgomot la început după care începe să curgă somnu’.
  11. să avem ce vorbi. Amândoi, amântrei…sută. Nu mă simt bine vorbind doar io. Da’ ascult destul de bine…

O pasez mai departe către: Divă, Raeka şi Ermi. Ş’uite aşa duc mai departe tradiţia ca reprezentantele sexului frumos să facă leapşa asta. :mrgreen:


desfăcău’ de bere

Continui pe linia – de metrou – inaugurată ieri cu o povestioară legată de sticla de bere şi desfacerea/deschiderea ei…a dânsei, pardon, că berea e o comoară! Aşadar…

Dimineaţă, pe la orele 10-11…soarele străluceşte pe cer, e vară, cald deja…Deschide uşa la balcon, iese cu tălpile goale pe cimentu’ rece, îşi şterge urdorile cu deştele şi cască larg de parcă ar dori să înghită castanu’ din faţa geamului. Se întinde leneş, îşi aude oasele trosnind, trage o băşină şi bucuros nevoie mare îşi trage cu mâna chiloţii dintre buci. Apoi, şi mai bucuros, îşi duce mâna la nas şi inspiră. Tuşeşte, pare’se că mirosu’ nu’i prieşte.

Începe să se uite după păsărele…„ia uit’o şi pe Getuţa, e în maio…uuuu ce ţâţe are bagaboanta la 17 ani…ce faci iubire?”…”neaţa dragule…uite beau o cafeluţă…tu?”…”păi bei cafeluţa în ţâţele goale? mânca’ţi’le’aş…”…”hai mă…că e mama acasă şi te aude. şi am maio pe mine, nu vezi?”…”ce dacă e mă’ta acasă? îi mănânc şi ei ţâţele…văd că ai maio, da’ văd şi prin el!”… după 5 minute Getuţa intră în casă în timp ce el rămâne pe balcon plictisit. Priveşte pe afară, în părculeţu’ din faţa casei şi observă cum un  bătrânel se aşează liniştit pe o băncuţă şi’şi scoate din buzunaru’ pardesiului o sticlă de jumate de bere…El simte cum deja berea rece îi curge pe gât şi pe maiou’ Getuţei…

Trec 5 minute…moşu’ e în continuare pe bancă cu sticla în mână, nedesfăcută privind speriat în jur. Se apropie un tânăr de el şi îşi oferă ajutoru’…

Dă bre că îţi desfac io sticla…

Şi se chinuie şi afonu’ vro 2-3 minute. Îşi rupe bricheta în sticla moşului…

Ia’ţi bre sticla înapoi…în pula mea, am rămas şi fără brichetă!

Şi pleacă supărat. El râde la balcon. Îşi mai trage o dată pantalonii dintre buci, ia nişte papuci în picioare şi coboară să’l ajute el pe moş.

Tataie, hai că te ajut io…dă sticla…

Bricheta nu’l ajută nici pe el – dacă era aia de la Corpodean sigur rupea gâtu’ la sticlă. Se opinteşte din răsputeri da’ nu izbuteşte să desfacă capacu’. Atunci îl fulgeră o idee măreaţă. Aşeză sticla cu capacu’ agăţat de marginea băncii, pe o scândură. Şi îi futu un pod de palmă peste capac…se aude un zgomot, el închide ochii şi simte cum capacu’ cedează, cum ochii bătrânului se umezesc de poftă şi placa mai-mai să’i alunece cu salivă din gură. Deschide ochii vesel şi…

Scândura băncii de care se ajutase era ruptă, iar o bucată serioasă era pe jos. Sticla nedesfăcută. Moşu’ cu ochii holbaţi la el.

–  Nu merge bre…da’ am rupt banca…hahahahaaaaa.

Îi dă sticla moşului, îi întoarce spatele, îşi mai trage pantalonii dintre buci, mai trage o băşină şi porneşte către casă.

Al dracu’ băşinos…spune moşu şi răsuceşte capacu’ sticlei de bere ce se deschide lăsând mireasma pură să’i invadeze nările.

 

Notă: n’am castani în faţa balconului!

notă către mine

În primu’ rând io îmi dau nota 9,95 (mi’aş da 10 – zece -, da’ nici măcar io nu’s perfect).

În al doilea rând, îs român. Poate dacă eram altă naţie, luam o notă mai mică. Să zicem că aş fi fost englez. Nu mi’aş fi dat decât, poate – poate, un 7,5. Că aş fi stat prin casă în papuci pufoşi şi grena, cu un halat grena, un pantalon gri, o cămeşă albă şi c’o mână în buzunar. Cealaltă ar fi fost prinsă cu pipa. Mâna din buzunar ar fi apucat din când în când uşor paharu’ de scotch din care aş fi sorbit puţin câte puţin ş’apoi mi’aş fi lins buzele cu nesaţ gândindu’mă că tare bun e da’ pentru că’s un lord (în pula mea) doar îl sorb. Puţin câte puţin. Apoi împreună cu amicii mei, am fi jucat un snooker. Pufăind toţi din pipe şi sorbind puţin câte puţin scotch. Am fi umplut încăperea de miros de tutun de pipă, glume cu Gion şi Merii, am fi vorbit doar cu Săr şi am fi râs puternic, că doar suntem lorzi (în pula mea).

Da’ pentru că’s român şi mi’s tare mândru de asta, am procedat altfel. N’am avut papuci grena, am avut nişte adidaşi mai mult negri decât albi, un pantalon de trening larg şi negru, ş’un tricou grena. Aveam şi hanorac, da’ mă încălzisem şi l’am aruncat pe undeva. Pe urmă, nu am pufăit pipă ci am tras din ţigare. Pe urmă iar, nu am sorbit scotch ci am degustat cu nesaţ: bere, ţuică de prune şi vin. Şi împreună cu beţivii mei amici am jucat biliard şi ping pong. Ping pong doar am mimat, că nu mai vedeam mingea. Biliard…parcă am jucat. Cine pierdea trebuia să bea. Şi mie mi’a plăcut să pierd.

Încăperea nu era plină de miros de tutun de pipă ci de miros de pastramă de oaie şi alte mirosuri eliberate pe cele 2 guri de aerisire din dotarea fiecăruia (excepţie Georgică_care mai dădea şi pe nas), glumele erau d’alea seci şi bazate pe înjurături – care o zicea mai cu patos era aclamat la scenă deschisă, paharul se golea într’un ritm ameţitor că la un moment dat am cedat. Şi ca o ultimă diferenţiere, ne spuneam toţi unu’ altuia bă pulă (în lordu’ meu). Fain.

Acum, nota către mine: bă Sângerică, de azi înainte nu mai ai voie să joci biliard, sau ce oi fi jucat tu cu beţivii ăia, pe băut ţuică pe nerăsuflate. Da’ dacă totuşi te mănâncă în dos să joci, apăi ori te retragi în glorie ori câştigi. Pastrama de oaie la grătar rulează grav de tot!!!

 

Piesă: La Mulţi Ani! toarşe Ghiţă. 😆 Aştept cu nerăbdare următorul congres.

…Săr…Sângerică!

A se citi Sir Sângerică, nu „io săr bă Sângerică!”.

Încep cu părerea făcută despre Londra. Într-un cuvânt: Ooooaaaauuuuuuuuuu!

În mai multe cuvinte: ‘Ai să’mi bag pula, că pizdă mai e!

Da’ pentru că spusei în titlu că’s săr, o să mă rezum la a spune doar: o experienţă minunată într’unul din marile oraşe ale lumii, în capitala unui fost imperiu, în „centru'” lumiio civilizaţie diferită de a noastră (poate şi pentru că e civilizaţie mai mult ca la noi) în care te simţi străin doar pentru câteva secunde…ş’o bere a naibii de bună!

Aşadar, joi dimineaţa cu ochii împăiănjeniţi de somn şi urdori, târşâindu’mi picioarele pe gresia rece din casă şi lovindu’mi repetat deştele de tocuri de uşi şi colţuri de pereţi ajung in baie. Mă spăl cu apă foarte rece pe faţă, fac un duş – şi el foarte rece, că_conducta de apă caldă e spartă în faţa blocului – şi încep să cânt de bucurie că plec în Londra. Ajung la aeroport, check in, control, avion, zbor, aterizare şi…pula transport de la aeroport către hotel, hotel situat la o aruncătură de minge de cricket de Hyde Park. Sun la agenţia de turism din România ce se ocupase de tot, mi se dă un număr de telefon de la o agenţie din Anglia şi începe cearta. De ce nu erau şoferii în aeroport ca să ne ducă la hotel. După 15 minute ne dumirim, io şi englezoaica, că româncele încurcaseră numărul zborului. Ş’uite aşa am pornit cu metrou’.

Soare, câmpii verzi, bulevarde primitoare şi ajungem la hotel. Ne cazăm, ni se dau cardurile pentru acces cameră şi pornim cu liftu’. Impropriu spus, că eram singur în lift. Şi’n plus, fiind un săr nu ştiam că trebe introdusă cartela în fanta neagră (dacă era roz era altă şmecherie) din lift. Aşa că fiind posedat de un calm latin apăs pe 2, etaju’ unde eram cazat, de nebun, încep să înjur – la început printre dinţi iar pe urmă în gura mare – în timp ce vocea din lift spunea ceva. La un moment dat uşile se închid, liftu’ porneşte iar io mă sprijin satisfăcut de oglinzi crezând că am învins. Când colo…mă trezesc la etaju’ patru. Urcă 2 tăntici în lift, introduc ele cartela apasă pe la parter şi când nu se uitau la mine întind deştu’ arătător tremurând către butoane şi apăs scurt 2. Cobor la etaj în viteză, mă îndrept către cameră şi…4 stele, my arse!, vorba lor. O cameră de mă loveam tot timpu’ la genunchi şi mâini de mobilier. Las toate aruncate într’un pat, mă spăl un pic pe faţă ca să fiu sigur că nu visez, scot capu’ uşor din baie şi, într’adevăr, camera este de tot râsu’.

Ajung în recepţie, direcţia restaurant hotel şi mâncare că puiu’ cu paste din avion  nu îmi intrase nici măcar între măsele. Comandăm ceva specific: fish’n’chips şi bere. Na să vezi beleaua! Întreb ospătăriţa ce bere au convins fiind că o să înceapă cu Guinness şi apoi o să’mi trântească în urechi vro 10 nume de care nu auzisem. Când colo o auzii: Stela Artoa, Becks…

– No cucoană, îi zic io, ceva local aveţi?

– Guinness, da’ e irlandeză.

– Bun…şi am băut Peroni.

Am mers apoi un pic prin oraş…200m până la metrou, am luat Sightseeing Bus şi am făcut turu’. După dooji de minute deja eram cu ochii cât cepele şi mă visam mutat în Londra. Ne plimbarăm cu autobuzu’ până am îngheţat pe ceas de seară când autobuzu’ ne lăsă la câteva staţii bune de hotel. Aşa că o virarăm către Tottenham Court, via puburi, băurăm bere multă şi bună şi am şi mâncat ceva că io iar îmi adusei aminte de puiu’ cu paste din avion.

Ziua următoare fu destinată plimbării pe jos: Picadilly Circus, House Guard, St. James Park, Buckingham cu schimbu’ gărzii, Regent Street pentru cumpărături, London Eye, Parlamentu’, Big Ben, Westminster Abey ş’apoi vro 3-4 puburi şi vro câteva beri. Astea după micu’ dejun tipic englezesc: ou ochi – că mă vazură cu ochelari, cârnaţ, burger, fasole, ceva brânză pane, roşii la grătar, ceai şi fructe. Ce am reţinut din această zi: la metrou, aglomeraţie mare, mare. Io nu mai aveam loc să intru şi vazându’mă aşa plouat 2 tanti îmi făcură loc să urc în vagon între ele. 2 nemţoaice. Ş’am urcat între ele. Vorba aia: între 2 nu te plouă da’ nici bine nu’ţi e. Că aveau ele, fiecare, câte o pereche de ţâţe de ziceai că’s mingi de handbal, lipite de pieptu’ si spatele meu, de mă trecură năduşelile. Aşa că decisei să le arăt că’s săr şi ridicai catargu’ pentru a flutura steagu’. Ş’uite aşa n’am mai putut coborî io din metru vro 3 staţii din cauza englejilor ce nu făcură uşile mai late.

Sâmbătă fusei prin British Museum, puburi ş’apoi Madame Tussaud. Unde vazui ceva fantastic, la muzeu’ ăsta al cerii: nou’ Nissan Skyline GT-R circulând. Iarăşi cumpărături, cină şi multă bere. Şi ieri am aterizat. Câteva poze să vă simteţi bine, ş’o să revin cu poza vedetă de îndată ce mailu’ ăsta de 2 lei de munci o s’o ia din loc.

Şi uitai să vă zic o fază cu o fătucă afumată bine (săr’na  Cocoană că’mi amintişi):

Cum mergeam io cătinel aşa cu grupu’ meu de români către un pub, sâmbătă seara, mă simţii la un moment dat prins de mână. Mă întorc să vad ce e şi văd o bruneţică cu ochi verzi ce’mi zâmbea fermecător iar ochii ei luceau mirific în lumina becurilor de pe stradă lăsând să se vadă alcoolu’ consumat. Io, incheiat la geacă până’n gât, ea în mini, cizmuliţe lungi şi o gecuţă ce nu prea exista. Se uită ea la mine galeş aşa, chinuindu’se să stea dreaptă, îmi zâmbeşte după care o ia la pas înainte şi mă trage după ea. În clipa aia io în mintea mea făceam inventaru’: gumă n’am – da’ e muci gajica, prezervativ n’am – da’s în toalete, duş făcui dimineaţa – nu’i bai că e muci. Şi’n timp ce mă trăgea de mână, zice:

– Hey…

– Hey…zic io.

– Ooo, you’re not speakin’ english!

– No…i can speak..

– Nooooo…i really can speak in english!

– So do i…zic io zâmbind.

– You’re cute and i…hey…you’re not my boy!

– No, i’m not but i could be…zic io râzând.

Apare o mână din spatele meu, mână de bărbat, care o trage pe gajică de o parte…ş’aud:

– Sorry mate…she’s really drunk. I hope she doesn’t offend you!

Sangerica prin Cipru 4

Si cum spuneam, marti dimineata – dis, ne’am urcat poponetele in masina si am pornit decisi catre Paphos, capitala insulei pe timpul Imperiului Roman. Urma sa vad orasu’ statiune pe timpu’ zilei si mi’l imaginam cu ruine, situri arheologice…cand colo…Statiune in adevaratu’ sens, mare, plina de turisti, aer foarte umed, soare si ciuciu ruine si situri arheologice. Si cum mergeam asa abatut de soare pe strada, vad o placuta ce se ridica timid pe la 1m inaltime ce indica existenta unor situri arheologice.

Imi iau verii de manuta, fuga la masinuta si hai sa vedem siturile. Cum nu au scapat asa usor de mine ne indreptam cu pasi mari da’ viteza legala spre cel mai renumit sit: Mormintele Regilor. Denumirea ii provine de la faptul ca, influentati de egipteni, cipriotii au vrut sa aiba un loc sacru unde sa fie ingropati regii lor. Din nu stiu ce motiv – revolutie, credinta, ciuma, morti ce constau in disparitia regelui, elodii – pe locu’ cu pricina n’au mai fost inmormantati regi. Ci boeri. Da’ acum nu mai e nimeni acolo. Decat aia de la poarta si turistii.

Eh, ajungem, platim intrarea si stanga sau dreapta? Hai inainte. Hai. Si intram in primu’ mormant. Io intru asa un pic temator gandindu’ma ca acolo a locuit vreme de cel putin cateva sute de ani o persoana si poate ca sufletu’ lui este inca prezent in acel loc. Asa ca…bat usor cu mana in pietroaiele de la intrare:

Dom’ spirit…nu va suparati.. fac cruce cu limba de 3 ori in gura, scuip in stanga, dau sapca jos din cap, iau nitica tarana de pe jos si o arunc in spate si pasesc. Cu Parkinsonu’ inainte! Bag capu’ usor, stanga-dreapta si il trag rapid inapoi. Is in Cipru, nu? Asa ca il bag din nou, dreapta-stanga, nu vine nimic si intru. Trag 2 poze si o zbughesc pe usa afara. Scuip in treacat:

Sorry sir…chiar in ochi l’am nimerit!

Si ma alatur verilor mei. Mergem pe la celelalte morminte, ignorand cararea principala.

Ia uite o soparla!..exclam nestiind cum sa ma comport – ma gandeam ca unde’s soparle is si serpi. Da’ lasa…nu cred ca or fi si aci.

–  Uite mai multe soparle…striga var’miu. Uite si un sarpe. Acolo, i se vede capu’ si finalu’. Il vedeti?

– Da… zice sotia lui.

Unde? Ba tu razi de mine, stii ca fac pe mine doar daca aud ssss…

Si continuam periplu’ printre buruieni catre mormantu’ 2. Nu mult…

Aaaaa…sarpele…si incep sa sar peste buruieni, directia carare. Inutil sa va zic ca fusei la o palma de moarte, nu? ma rog, exagerez acum, erau vro 4-5 metri intre mine si el. Da’ cand vezi moartea atat de aproape, mai ales o moarte asa de rece, mare si veninoasa, parca vezi prin ochii lu’ Hassan pe Mihaita Viteazu’ agitandu’si barda catre tine. Bine, nu era mare, nu cred ca avea nici macar 1m lungime…da’ nici io nu’s mare de stat, da? Asa ca furam chit…

Gata! Nu ne mai abatem de la carare…nu ma intereseaza ce morminte pierd, io n’am de gand sa vizitez spitalele din Cipru si mai ales sa fiu alergat de jivine.

Si incepem turu’ mormintelor mari. Fel de fel de grote construite: pentru mancare, copii, animale, averi, etc. Si gasesc una asa faina, cu 3 intrari, ma postez pe centru, calibrez telefonu’ sa fac o poza faina, pun si blitzu’ si cand apas pe declansator…o mana iese din grota centrala. Dupa mana asta mai iese inca una…monstruoasa. Dupa mana asta monstruoasa iese un cap cu serpi zbatandu’se pe viata si moarte…

P..a mea…Medeea?

Si auzind vocea mea, se ridica catre mine si ma privesc 2 ochi de am simtit cum ma ia cu lesin si treaba mare in acelasi timp. Simtii cum ochii aia imi fixeaza cerebelu’ nelasandu’mi sangele sa curga si deodata jivina deschise gura si lasa sa se vada 2 siruri de dinti ascutiti…auzii o serie de cuvinte intr’o limba ciudata, probabil blesteme si incantatii. Ramasei pironit. Rosu’ din obraji se duse pe apa sambetei, bronzu’ meu deveni dintr’o data alb, picioarele incepura sa’mi tremure…iar bestia se apropie de mine, isi intinse mana acoperita cu solzi verzi si avand niste gheare ce erau capabile sa’ti scoata mucii din fund. Inlemnii…nu putui nici macar sa tip ca lasii…

Did i scared you? Well, you scare me too…

Ma sterg la ochi…o blondina cu ochi albastri imi zambea. Ingan ceva, ma intorc, fac 2 pasi pana dupa prima coloana si o iau la fuga de imi dadeam cu calcaiele in ceafa. iesit din mormant, ma asez p’o piatra unde incep sa respir si sa ma gandesc ca’s cam prostut din moment ce m’am speriat asa. De o fata. Si draguta pe deasupra. Ma ridic, rad de mine ma mai uit la mormant, ii vad capu’ ca apare de dupa scari si ca se uita la mine, ma albesc si o iau iar la fuga. Halal Sangerica!

Nu va mai zic ca faceam mormant – poza si cand dadeam sa plec aparea ea pe acolo. Astfel ca, in loc ca turu’ sa dureze 2-3 ore, in 45 de minute eram afara. Record. De acolo, am decis sa plecam inspre cateva satuce de pe coasta, sa vedem niste plantatii de cactusi si banane. Inainte de asta…bereeee. Si gasim o terasa, ne asezam, vine o alta blonda vorbind o engleza perfecta la masa. Dupa 2 minute pleaca sa ne aduca un meniu – atunci o inteleseseram. Dupa 30 de secunde revine. Dupa 5 min pleaca sa ne aduca comenzile – atunci intelesese ea ce vroiam noi. Si cand se intoarce, manca’o’ar tata, zambind ea ca o floare asa, asaza berea in fata lu’ var’miu, apa in fata vara’mii si cand sa’mi puna ea si mie berea in fata, vede cum incep sa asud uitandu’ma la ea. Si astfel, ochii nostri se intalnesc, buzele schiteaza un zambet timid pe fata fiecaruia iar berea din paharul meu ajunge pe hainele mele. Se scuza rosindu’se si’mi mai aduce un pahar. Plin.

Eh, trecem peste si plecam…vedem plantatiile de bananieri si p’alea de cactusi – ce aveau fructe coapte. Si cum sotia varului e insarcinata si plina de pofte (de parca sarcina ar fi o scuza), ii cere lu’ var’miu fructe de cactus. Var’miu se duce sa ia, io fac poze si aud:

Da’ tu nu te duci sa’l ajuti? Ca nu cred ca poate sa imi aduca_cate poftesc…

Si ma duc si io, ce sa fac. Si culeg, injur, scuip, scot 2 tepi, mai culeg, mai intra vro 10 in palma. Mai culegem si rodii, ca pofta femeii era mare. Si plecam. ne oprim la Coral Beach.

Singura plaja cu recif de corali din Cipru…superba…zice var’miu. Numa ca acum nu mai are corali.

Plecam de la plaja asta si ne oprim in Limassol. Vizitam un castel medieval din centru’ orasului. Nu am avut voie de fac poze, asa ca m’am alergat cu var’miu pe cotloanele castelului. Am plecat si de acolo cu destinatia acasa. Unde au urmat 2 zile de stat – ca var’miu a trebuit sa fie prezent la munca -, de cumparat cadouri pentru acasa si de plimbat mai bine prin Nicosia. In fine, joi seara, plecam catre Larnaca, unde ne plimbam pe bulevardu’ mare de pe faleza. O multime de oameni la baruri si terase, pe strazi, pe ponton. Si la un moment dat:

–  Saraca inima mea…aoleooo, sa moara toti dusmanii…

Si trece pe langa noi o decapotabila de d’abia se mai tinea in tabla cu 2 romanasi in ea.

–  Bine coaeee…da’ mai tare… tip si io.

Si au dat mai tare. Plictisit de Larnaca, i’am luat pe veri de mana si ne’am intors acasa urmand ca vineri sa mergem la plaja. Facusem cu sor’mea un  pariu: cine se intoarce mai negru din concediu primeste ceva de la celalalt. Ea fuse pe litoral 1 saptamana, la italieni. Da’ tot io am castigat. Ce? Nimic, ca ametiti cum suntem nu am stabilit o miza. In fine, revenim…

Si plecam la plaja. Ajungem, plaja libera, nisip fierbinte. Ne asezam prosoapele si intram in apa. Merg si io mai in larg, calc apa, inot, ma zbengui si iar inghit apa. Dupa vro ora de balacit, ne retragem la mal unde incep sa joc cu var’miu tenis/ping-pong d’ala cu palete de lemn si mingiuca de cauciuc. Si jucam noi, ne aruncam prin apa, ne zbatem doar-doar se uita vreuna la mine. Ca chitisem un cuib de 2 cipriote pe plaja. Da’ ele nu ma chitisera. Asa ca dezamagiti, ne ducem la prosoape si desfacem cate 1 bere. Incepem sa bem, tipa pe care o ochisem se ridica si incepe sa se unga cu uleiuri. Ba fratilor, avea un corp de as fi uns’o io cu bale ca aveam un debit de dadeam rusine si Amazonului. Ce mai, parca ar fi fost sculptat.  Si bineinteles ca m’am oprit din balit, ca’s baet bine crescut. Da’ m’am uitat la ea ca taranu’. Ea a observat. M’a ignorat la inceput. Pana cand a vazut ca io nu ma uit nicaieri altundeva decat la tatele si bucile ei. Atunci a inceput sa ma fixeze cu privirea in speranta ca o sa ma uit si la chipu’ ei. Ma uit…hmm, merge. Da’ revin la tate si cur. Ea incepe sa zambeasca, sa vorbeasca cu grupu’ ei aruncadu’mi ocheade. Io nica.

Tate si cur, atat vedeam. Ce porc! Ma mai balacesc, revin, iau paletele si il invit pe var’miu la joc. Asta, proaspat trezit din somn, refuza. Asa ca, iau o privire de actelus plouat, ma uit la cipriota si ii fac un semn din cap (asta cu urechi). Nici n’apuc sa’mi indrept capu’ ca ea imi ia o paleta din mana imi zice numele ei si serveste. Bineinteles ca n’am fost atent ca i se miscau tatele, bineinteles ca am luat o minge undeva mai jos de buric, bineinteles ca m’a apucat o durere da’ nu puteam sa par cocean, bineinteles ca i’am facut semn sa intram in apa, pana peste buric ca sa imi treaba durerea. Si am jucat si cum s’o numi jocu’ ala si m’am holbat si am ras…si am stabilit ca seara sa ne vedem in Ayia Napa la club. Mai ales ca trist asa, ii spusesem ca e ultima mea seara in Cipru si ea a zis ca va fi de neuitat.

Am plecat de la plaja plutind, am ajuns acasa am facut un dus si ii suna telefonu’ varului. Discuta asta vro juma de ora, urla, injura si:

La 10 tre sa fim in Larnaca. Se intoarce unu’ mai devreme. Mergem direct de acolo in Ayia Napa.

– Oki vere… zic io.

La 8 mergem la o crasma sa mancam meze (combinatia aia de mancare), care fuse genial, genial! Si la 9  juma o luam catre aeroport. Ajungem la 10 si…stupoare, avionu’ are intarziere. Nu se spune cat. Ala nu raspunde la telefon. Da’ pe la 12 apare. La 1 suntem acasa, ca ala n’avea chef de club…mama ma’sii! La 1 jumate pleaca ala catre casa…unde sa mai mergem in club ca incepusem sa cascam de nu mai stiam de noi. Asa ca hai in Larnaca intr’un bar, mai bem o bere…si bineinteles ca apare si ala de venise in seara aia cu avionu’. La masa noastra.

La o masa in spate, vro 12 negri care s’au luat intre ei la bataie. Un romanas beat pe strada, se baga sa’i desparta. Asta care imi stricase mie susta cu venirea lui zice:

Daca maimutele dau in asta, io sar…nimeni nu bate un roman cat sunt io aci.

Sa va mai spun ca ma rugam sa fie lovit romanu’ ca sa’l vad pe stricator cum si’o fura? Da’ n’a fost sa fie…negrii beti, romanasu’ beat, s’au pupat si au inceput sa bea. Am plecat acasa, am dormit, m’am trezit suparat gandindu’ma ca fata aia ma amenintase c’o seara de neuitat iar io am fugit. Si cred ca blestemele ei ma ajunsera la aeroport, ca avionu’ avu 1 ora intarziere la decolare.

Cam asta fu vacanta mea in Cipru…m’am simtit foarte bine, fu foarte fain. Acum astept, in ordine: Cluj (nu stiu daca o sa ajung, da’ e in plan cu munca), Delta Dunarii (tot cu munca, da’ e premiera, ca n’o vazui pana cum) si Londra (tot cu munca). Si cam atat…pentru septembrie – octombrie.

p.s.: v’am zis de pisicile din Cipru? Am vazut doar 2. 2 motani. URIASI, chiar asa! Zici ca’s dulai pe langa motanii din Romania. Sau ca fructele de cactus is foarte bune, da’ is de’a dreptu’ de vis daca is lasate in frigider vro 2 ore dupa ce au fost curatate? Aveti grija, totusi, la tepi.

Hai gata, v’am pupat!

Adaos suplimentar … ca am uitat nu de alta: in seara in care am mancat meze si trebuia sa ajung in Ayia Napa sa ma bucur de nurii cipriotei am mancat melci. Deci, eram la restaurant cu var’miu, sotia si sefu’ lui. Sefu’ lui de la munca, nu sotia=sefu’ lui de acasa. Da? Clar! Si incepem noi ca mesenii cu o bere rece. Si pe cand dadeam pe gat cu sete si nesat licoarea aceea magica ce curata rinichii apare un baet ce servea acolo – Ianulis, tradus Ionel, da’ e mai degraba un fel de Gheorghe, Vasile – care ne aduce la masa o farfurioara cu 4 ceva in ea. Acum, io eram cu paharu’ sub nas si cu ochii in farfurioara sa vaz ce’s aia 4. Si ma dumiresc rapid, ca’s baet destept si n’am chiulit de la orele de biologie. Erau melci. Mari. Mari. Sefu’ cipriot, a nu se intelege sotia varului, imi intinde unu’, doar eram musafir. Il iau si ma uit la el. Cochilie maronie asa, cu cateva pete mai albe spre roz, melcu’ inauntru – mdeah, toate is bune si frumoase si la locu’ lor. Cipriotu’ realizeaza ca nu stiu sa mananc asa ceva, o asemenea delicatesa – printre cele mai scumpe din Cipru -, si’mi intinde o scobitoare. Iau si scobitoarea, o pun langa melc si constat ca cochilia era cat juma de scobitoare. Cipriotu’ imi da una peste mana si’mi face semn sa fiu atent la el. Baga scobitoarea in melc, il trage afara si il inghite. Fara scobitoare. Pai unde e  farmecu’ faraoane?

Si procedez ca el. Bag scobitoarea si jur ca am auzit melcu’ tipand, asa lent dupa cum se misca, il trag afara si il privesc. Ptiu! negru si urat mai este. Astia de la masa ma imping cu ochii sa il iau in gura. Melcu’ sa fie clar. Deschid gura, bag melcu’ si incep sa mestec. Gust de pamant, slinos, melc parca cu muci pe el…Printre intrebarile mesenilor care doreau sa’mi afle parerea despre melc, io mestecand sau incercand sa’l mestec, citeam niste rasete ironice. Asa ca inghit melcu’ – cred ca atunci melcu’ ala a atins cea mai mare viteza din viata lui. Nu fu rau, da’ in mod sigur nu as incerca prea curand un alt melc. Asa is io, mai romantic, prima dragoste nu se uita si stiu ca pt o perioada lunga de timp voi compara orice alt melc cu primu’, cu el. Gata!

Si super-eroii se ranesc…

30/05/2009 8 comentarii

Revenit aseara tarziu din tara. Fusei iar in tur de promovare a intereselor partidului la o conferinta anuala. Bataie mare de cap: zeci de invitati fiecare cu propriile tabieturi, camere de aranjat, echipamente de pus in functiune, atmosfera de intretinut.

Vazut finala UCL…ce bine imi paru! Degustat bere si uischii in prima seara. Pana pe la 1 noaptea, cand imi aduc aminte ca prezentarea pt ziua urmatoare nu e finalizata. Asa ca, sprijinit de perete caut butonul de chemare a liftului, se deschide usa si zic:

– Poftiti, va rog!

Nu iese nimeni…vorbeam cu oglinda. Ptiu drace! Ajung la camera, alt hop. Usa se deschide cu cartela magnetica. Pana am nimerit locasul am scapat de 20 de ori cartela pe jos si de 30 de ori m’am aplecat s’o iau…fara succes insa. Intru, veselie, da’ tre sa introduc cartela in locasul special pt activarea luminilor…bezna in camera…locasul nu e de gasit. Trec minutele, il gasesc si…lumina! Incep sa lucrez la prezentare. Ora 3 si ceva, termin. Mai citesc o data si adorm.

Ziua 2…tinut prezentare. Fuse „genial super-eroule” vorba lu’ Radu, za big bos. Aplauze, ovatii, rasete, multa voie buna. Terminaram prezentarile, bauram bere, multa ca ne ardeau gatlejurile si plecam la paintball, tir si atv. Fiindu’mi dor de ale copilariei vremuri optez pt paintball.

5 la 5..noroi, frunze ude. Taras pe burta. Ce imi place! Ca la 5-6 ani. Si ne impuscam. Mult. Castigam, noroc cu kamikaze’ul din echipa noastra. Trecem la duel. Si incepe.

Vad bila cum vine, dau sa ma feresc da’ ma loveste. Acolo unde stau comorile. Intre buzunare. O lacrima mi se prelinge pe obraz de durere, dau sa ma intorc, sa urlu si sa masez zona avariata, cand…o bila in coaste!

Urlu de data asta, ma intorc si incep sa trag cu ura inspre agresori. Se termina duelu’. Inventar bunuri avariate: micul pompier sufera nespus, coaste, picior si mana invinetite. De la bile…

Nu’i nimic, aplicam o reteta babeasca…bautura la restaurant. Uitam de durere si de vanatai.

Da’ ele sunt inca acolo. Semnul lor persista, trecerea timpului nu le afecteaza ca ele infloresc. Zonele lovite dor. Mi’e dor de mine fara vanatai. Degeaba am fost super-erou pt 1 zi, daca acum sufar.