Arhiva
luni, de uichend…
Vineri, la sala unde trag fiarele de mine, au apărut feţe noi. 2. Piţipoance. Prima înaltă, blondă, pielea ei spuma laptelui. Cu un top minuscul pe ea şi nişte colanţi de’i citeai de pe buze bucuria de a călca pragu’ sălii de fitness şi de a fi privită de zeci de ochi de masculi plini de dorinţe. Iar când ne’a arătat şi tatuaju’ de pe şale situat deasupra văii ce’i desparte bucile, am oftat toţi. Mai cu seamă io. Că tatuaju’ ei semăna izbitor cu sigla lu’ Batman, idolu’ copilăriei mele. M’am gândit că ori e iubita lu’ Batman şi îl îndrumă către peşteră. Ori, îi ademeneşte pe băeţii răi ca să i’o dea la Batman..ăăă, peşteră, scuze.
A doa, prietena ei, era minionă, brunetă. Îmbrăcată în negru. C’o piele arsă la solar că atunci când s’a pus pe băncuţă să facă exerciţii pentru gambe şi fesieri, a dispărut brusc din faţa noastră. Jurai că e Frodo cu inelu’ magic al puterii. Da’ ceva o dădea de gol. Cei 2 cercei de aur masivi…cerceii, nu auru’. Care parcă pluteau în aer deasupra băncuţei.
Da’ erau bune…ce mai. Ne’am hlizit noi băeţii, ne’am chiombit la ele, am tras fiecare mai cu spor…fără rezultat. Tot egal s’a terminat.
Apoi, sâmbătă, am reluat distracţia numită fotbal. În sală. Şi după 10 minute de încălzire şi 15 de joc am comis’o. La una din porţi, întâmplător a mea, parchetu’ era ud. Şi io, fugind disperat spre poarta mea, nu să dau vrun tontogol ca Bănel, ci să scap echipa de înfrângere am alunecat pe partea udă. Şi din alunecarea asta am prins o acceleraţie fenomenală ce n’a mai ţinut cont de forţa de frecare dintre restu’ corpului meu şi parchet, ş’am intrat în poartă.
Acum, porţile de handbal îs foarte bune. Ţepene. Cu bare metalice. Tari. Care nu’s circulare. Adică au colţuri. Tari. Şi’ntr’un colţ m’am oprit. Cu tibia. Am văzut negru în faţa ochilor. Am crezut că de la parchet, da’ parchetu’ era verde. Aşa că m’am gândit că e de la durerea cruntă din tibie. Adunându’mă de jos, am constatat că şi tibia mea e tare, numa că nu la fel de tare ca bara. Dovadă tăietura pe care o am. Da’ am strâns din dinţi ca un luptător, am continuat joaca şi după ceva timp iarăşi io, martir, să salvez echipa, recepţionez un şut violent (cu mingea, nu şut în cur sau coaie) la milimetri de bubă. Şi în timp ce stăteam pe jos, văitându’mă amarnic, mă gândeam că o bară de metal nu m’a răpus şi totuşi, o beşică de cauciuc îmbrăcată în piele m’a dovedit. Crudă mai e viaţa.
V’am zic că tăietura fu adâncă şi că’ntro oră aveam o gambă de culturist? Doar dreapta din fericire.
Sângerică şi fotbalul
Nu am întâlnit încă o persoană mai ghinionistă decât mine cand vine vorba de fotbal. Cu toate că îmi place fenomenu’ fotbal, că sunt un microbist – nu chiar atât de înrăit – parcă îs blestemat de fiecare dată când joc fotbal. De ce? Păi am mai multe accidentări la activ decât oricine. Meciurile din care am ieşit teafăr pot fi numărate pe degetele de la mâna stângă a unui ciung de ambele braţe. Acum, vă voi plictisi, cu o scurtă trecere în revistă a accidentelor – cele pe care mi le amintesc…
Pe la 3 ani, când stăteam în Ferentari, aveam lângă bloc un părculeţ cu 2 terenuri de fotbal. Unu’ mic pentru mucoşi, altu’ mai mare pentru ăia mai buni. Şi în fiecare duminică se juca fotbal. Adică jucau ăia buni, printre care şi taică’miu. Nu că el ar fi fost mare sculă de fotbalist, da’ era in floarea vârstei atunci şi n’avea burtă. Şi iată că într’o duminică d’asta eram şi io prin părculeţ cu gaşca mea, toţi cu biberoanele în buzunăraşu’ de la spatele pantalonilor, cu băscuţele cu 2 elici în vârfu’ căpşorului şi ne uitam la ăia buni şi la taică’miu cum joacă fotbal. „Ba tati meu e mai bun…”, „Ba al meu…”, „Ba al meu”…şi echipa lu’ taică’miu – surpriză – ia bătaie. Cine ar fi crezut una ca asta? Eh şi Sângerică d’o şchioapă vede lucru’ ăsta că el de mic era înzestrat cu ochi de uliu şi se repede în viteză, atât cât îi permiteau scutecele şi biberonu’ de la spate, spre teren ca să ajungă în braţele lu’ tăticu’. Şi aleargă şi aleargă si la un moment dat aude: „Bă copile dă’te…”. Ş’atunci nu mai vede nimic decât nişte pete pentagonale (a aflat el când a mai crescut că aşa se numesc) negre şi albe ce se învârteau cu viteză spre feţişoara lui de copil nevinovat. Şi pe urmă n’a mai văzut nimic. De abia după câteva minute bune, palme şi sudalme începu să vadă ceva forme ce roiau prin juru’ lui.
Crescând el şi devenind un virtuos al fotbalului (sic!) şi mutându’se totodată în cartieru’ din care încă n’a plecat, Sângerică a devenit unu’ din cei mai buni jucători de fotbal din faţa blocului. Adică în faţa scării, că de se ducea la bătătoarele ce ţineau rol de porţi era depăşit complet de situaţie. Da’ iată că într’o zi soarele străluceşte mai tare, păsărelele cântă mai cu foc şi Sângerică joacă la bătătoare din ce în ce mai bine. Până când…scapă singur cu poarta adversă, goală (s’a simţit un pic cam ruşinat) în faţă. Driblase tot până atunci. Şi era la 1m de poartă, goală după cum am mai zis. Închide ochii şi trage – se vedea purtat pe braţe de colegii de joacă, dus în staţie la 101 să bea tec rece şi răcoritor cu gust de mango că ăla îi plăcea – şi aude urlete…Deschide ochii şi mai apucă să vadă mingea în aer, cum pluteşte ea frumos aşa peste bara transversală – scurtă pauză pentru fete: transversala e bara de metal ce este perpendiculară pe cele 2 bare laterale. Revenim – şi este aut! A văzut negru în faţa ochilor de nervi şi ruşine (atât de la ratare cât şi de la goliciunea porţii), da’ pe urmă a văzut negru în faţa ochilor când pumnii colegilor de echipă au tăbărât pe el.
Au mai trecut câteva ierni şi primăveri, mustaţa îi mijise un pic şi el juca fotbal în continuare. În faţa blocului, printre ruinele lăsate de cei de la canalizare. Şi mingea vine către el, lejer, uşor. Trage aer în piept, îşi ia avânt hotărât să tragă cât poate el de tare. Şi trage, lovind cu o forţă inimaginabilă un bolovan! Piciorul cedează, gura se deschide şi slobozeşte un urlet înfiorător. A mai slobozit unu’ la spital când i s’a spus că are piciorul rupt şi s’a trezit cu gips până sub bucă.
În fine, mai trec câţiva ani, ajungând acum la frumoasa vârstă de dooji de ani. Ultimu’ examen din sesiunea de vară, luat cu brio, şi graţie acestui lucru Sângerică trece în anu’ 3 de facultate. Ajunge acasă şi îşi vede amicii ieşind la fotbal. După bătut obrazu’ serios, obţine o amânare a jocului cu juma de oră. Suficient să ajungă în piaţă să’şi ia teneşi chinezeşti şi să se schimbe pentru meci. În 15 minute era gata echipat. În 30 de minute era lat. Sărise la cap cu unu’ de doo ori cât el şi cazuse pe mâna stângă – entorsă. După alte 20 de minute, era iarăşi lat – infecţie la palma dreaptă cauzată de o o zgâriere profunda. Operat de urgenţă la spital, ambele mâini in gips pentru 4 săptămâni.
Acum 7 luni, la fotbal duminical, articulaţia şi muşchii pumnului drept distruşi. Faşă elastică pentru 8 săptămâni. Durerile nu au trecut nici acum.
Acum vro 3 luni, întindere la gât. Tot de la fotbal.
Ce am urmărit spunându’vă acestea: nu să mă plâng sau să vă înduioşez, ci să vă spun că aseară am păţit’o din nou. Am nimerit din nou în poartă, a tras un meltean, am băgat mâna să resping şi…degetu’ mare de la mâna stângă arată ca un cep de la butoaiele de 40 de vedre ale lu’ mămăiţa.
Cred că mă las de fotbal…oricum, nu prea curând. Că dacă îmi voi agăţa ghetele în cui cine vă va mai povesti vouă câte ceva despre fotbal?
cat noroc dom’le
Cum poti sa faci intindere la gat? Mai exact intindere la muschii de la „ceafa”…simplu:
1. joci fotbal 2 ore
2. reguli fotbal 1: nu se da gol decat cu capul
3. reguli fotbal 2: nu se apara cu mana
4. porti prenumele meu, Emil….
Si uite asa, de ieri m’a luat o intindere de ma misc ca Robocop. Ma intorc cu tot corpul, nu pot sa’mi aplec capul (in fata nimanui…cat de mandru am devenit!), urlu de durere la fiecare miscare, nu pot sa stau intins in pat iar daca stau normal, pe scaun – ca acum, simt ca imi cedeaza gatul.
Ma tratez cu…masaje. Ce nasol! 😆
Maine o sa fie chinu’ de pe lume: plec la Timisoara, cu partidu’. O sa conduc…sper sa ma descurc bine. Da’ ma apuca durerile doar cand imi vine in minte drumu’ de pe valea Oltului…
In fine…o sa ajung pt prima oara in Timisoara. Ne scriem cu bine de acolo…eu si intinderea mea. Si cand ma gandesc ca tocmai ce mana dreapta isi revenise si eram fericit!
Pana atunci: feriti-va de fotbal…distruge! Sau faceti o incalzire buna… 😆
pentru o noua atitudine a echipei nationale
Tocmai am vazut noul clip publicitar el echipei nationale a Romaniei, realizat cu sprijinul noului partener Ursus. O reclama ce m’a surprins, fiind foarte bine gandita si realizata, o reclama ce se apropie de mult mai celebrele reclame ale celor de la nike si adidas cu ronaldo, beckham, davids, cantona si restu’.
Tot ce pot sa zic acum e HAI ROMANIA!
Pace!
Declaratii de avere