despre mine si leasing

Dupa cum spuneam ieri, revin cu noi informatii – de fapt, cu toate informatiile. Azi am semnat contractul de cesiune/novatie al Golfului. L’am dat. Imi pare rau si bine in acelasi timp. Rau pt ca ma atasasem de masinuta aia, eu munceam ca sa am bani s’o intretin. Bine pt ca in ultimul an n’am facut decat 4000km cu ea.

Dar nu despre masina e vorba ci despre serviciile celor de la Porsche Bank/Leasing. Despre carentele sistemului lor perfect pus la punct – mort, ca la oglinzile masinilor, despre seriozitatea unei firme germane in Romania noastra, cea de toate zilele. Sa incepem asadar…

Pai prima buba a aparut in momentul achizitiei. Mi’au studiat baetii si fetele de la Porsche dosaru’, au dat cu ok-iu’ pe el si cand a venit clipa sa platesc avansu’ au cotit’o. Cum? Au zis ca nu se poate. De ce? Pt ca nu ma incadram ca sa iau masina. Solutia? Sa dau un avans mult mai mare. Ceea ce am si facut. Si am primit pana la urma masina. Dupa un timp, am aflat, prin intermediul unui amic la care apelasem sa iau masina, amic cu mare trecere in Porsche, ca buba nu a fost aia de mi’au zis’o ei. Nu! Buba a fost ca vanzatorul, un papa-lapte (va zic imediat si de ce) avea o combinatie cu masina asta. Si a tot incercat sa imi puna bete in roate. Pana cand l’am spaguit. Si atunci a devenit baiet bun. De ce papa-lapte? Pt ca dupa aprobarea dosarului, plata avansului nu a facut nimic ca sa urgenteze inmatricularea si predarea masinii. Pana cand, intr’o zi, plin de nervi l’am sunat si i’am zis de familie, raposati, iubita/sotie si a inteles ca’s cam cu hormoneii in floare. Si a doua zi aveam totu’ rezolvat.

Eh, o sa ziceti, bine ca ai luat masina. Da. Da’ dupa vro 1 luna am gasit’o zgariata. Bara din fata si aia din spate, in parcare la fosta intreprindere. Am decis sa ma duc la politie, am obtinut constatarea, am fost la asigurari – Astra si surpriza…nu pot repara masina pe Casco. De ce? Pt ca muie’n cur de la Porsche nu m’a sfatuit sa ma duc la asigurari pentru constatare in scurt timp de la primirea masinii. Eu, dezinteresat, nu am fost. Asa ca, am asteptat inca 3 luni sa treaca perioada de garantie, am strans cureaua si am fost la un vopsitor de cartier ce mi’a rezolvat problemele. Desi eu platisem si inca plateam Casco.

Am strans facturile de la vopsitor, m’am proptit la Porsche in usa si am asteptat banii. Care n’au venit. Desi am fost prin tot felu’ de audiente (prime time, seara, dimineata, etc.).

Si ultima buba…depunerea dosarului de leasing. Eu cedez masina si contractu’, un altu’ – cu care deja ma intelesesem – preia. Depunem amandoi actele necesare, cereri peste cereri si ni se spune c’o voce suava de la receptie aka relatii cu clientii ca in 2-3 saptamani vom avea raspunsu’. Stiindu’ma patit de la cumpararea masinii, ii zic baietului ce lua masina sa sune dupa 1 saptamana la persoana de contact indicata de la receptie aka relatii cu clientii. Ceea ce si face.

Nu raspunde nimeni. 1 zi, 2, 3, in a 4a sunam la relatii cu clientii. Nimeni nu stie ce e cu persoana noastra de contact. Sunam saptamana urmatoare. Nimic. Nu vorbim decat la relatii si primim mereu acelasi raspuns: nu stim unde e X, dar dosaru’ dvs. este in prelucrare. Ba tata, cat va ia? In fine, se fac 2 saptamani, vineri, si primim vestea cea mare: persoana de contact fuse in concediu si luni se intoarce la birou!

Vine si ziua de luni, saptamana trecuta. Dam de cucoana care se ocupa de dosar o batem la cap sa urgenteze si ne zice ca miercuri avem rapunsu’. Si il primim. Negativ! Baietu’ nu se incadra. Ni se spune ca daca vine cu un girant se aproba. Gasim rapid si un girant, se aproba dosaru’ – luni, alaltaieri. Intrebam daca la semnare tre sa fie prezent si girantu’ si ni se zice ca nu. Ieri, cand aflam ca azi tre sa semnam ni se comunica-ca tre sa vina si girantu’ si ca io mai am o restanta la ei. Problema era ca: girantu’ trebuia sa vina rapid din Radauti – rezolvam. A doua era ca desi io platisem toate facturile, cei de la Porsche omisesera un Casco. De prin decembrie 2007. Pe care nu’l platisem ca nu am avut factura. L’am platit azi, am rezolvat si acum am scapat.

Asta dupa ce ca in ultima saptamana am tot sunat’o pe cucoana care fie nu era la birou fie era prea ocupata sa vorbeasca cu noi. Sau cum fuse vineri, cand ea ne garantase ca vom primi raspunsu’, sa plece mai devreme de la munca si noi sa asteptam ca prostii un semn de la ea. Ce mai, seriozitate la maxim.

Deci, dragilor, daca doriti masini in leasing, cu toate ca nu e o perioada propice – decat daca n’aveti ce face cu banii sau aveti prea multi – si doriti leasing de la Porsche, mai ganditi’va. Daca doriti mai multe informatii, ma puteti intreba ca va ajut cu mare placere ca sa nu fiti nevoiti sa treceti prin padurea de nesimtiti de la ei fara sa fiti calauziti.

ca pe ace…

Stau ca pe titlu…pe ace. Pentru ca azi tre sa primesc io raspunsu’ privind dosaru’ de novatie depus acum 3 saptamani la Porsche. Impreuna cu un baet ce doreste sa’mi ia Golfu’ cu tot cu leasing.

Acum 3 saptamani cand am depus dosarele, ni s’a spus de catre duduia de la relatii cu clientii aka receptie, ca in 3 saptamani vom primi raspunsu’. Acum juma de ora am vorbit cu tanti care se ocupa de dosaru’ nostru, al meu si al baetului, si mi’a zis ca pana la sfarsitul zilei ne da raspunsu’. Final. Ca mai primiram unu’ saptamana asta. Si fuse negativ. Pentru ca baetu’ nu se incadra cu salariu’. Si a trebuit sa mai duca ieri niste acte complementare pentru un girant. Si le’a dus.

Iar acum astept…revin cu feedback.

Am scris 3 saptamani, asa pe larg, ca sa vedeti ca si noi romanii suntem punctuali. Pai?

Mai tarziu: au trecut 3 sapt si jumate, aproape. Am primit rasp pozitiv. Azi.

leasing

– Saru’mainile! As dori sa ma ajutati cu niste informatii privind cedarea si preluarea de leasing…

– Buna ziua! Luati loc. Ce anume va intereseaza?

– Am contractul de leasing cu nr. xxadfs si as dori sa renunt la el…

– Ceeeee? Cum? Stiti ca e o perioa…

– Stati un pic…am gasit si cumparator. Persoana juridica.

– Aaaa, pai de ce n’ati spus asa de la inceput?

– Pai daca nu m’ati lasat. In fine, as dori sa stiu ce acte trebuiesc completate. De mine si de cumparator.

– Da, imediat vi le scot la imprimanta.

Si incepe sa le tipareasca. Iar eu, „pam, pam, pam, tu dudu, da dada dada, la la laaa”…ma opresc ca vine tantica cu actele. Mi le pune in brate si mai-mai sa ma dea afara din birou.

– Stiti, mai trebuie completat, platit ceva pe langa acestea?

– Aaaaa…da. O taxa de cesiune de 250 EUR la predarea leasingului. O puteti plati dvs. sau clientul, depinde cum cadeti la pace.

– Si de cand exista aceasta taxa? Ca din informatiile mele nu era prevazuta acum 1-2 ani.

– Exista, exista de mult. Nu ati stiut dvs. de ea sau ati omis’o. (mentionez ca discutasem cu un amic, care intamplator lucrase pana in urma cu 3-4 luni la Porsche Leasing, asa ca….)

– Aha. Mi se pare cam mult, avand in vedere ca practicati si o dobanda cam mare. Da’ ok, va multumesc. Da’ timpu’ in care se da un raspuns privind dosaru’?

– 5 zile lucratoare.

– Bine, multam fain. La revedere!

– La revedere!

Astia de la leasing sunt niste marlani. Taxe peste taxe peste taxe…oricum, in 2 sapt il vand pe Gogu.

dupa 1 mai

Din ciclul „Sangerica prin tara”, a aparut si povestea de 1 mai. De ce acum? Pt ca am fost mahmur si ideile imbatate de aburii de alcool din cap se impleticeau si cadeau in santuri pana sa ajunga in varfurile destelor. Asadar, sa incepem…

Cine: io, coaee, Frodo aka Andrei (scapase de Sam si de inel si a tras o fuga cu noi), Vicentiu fara „n” dupa VI, Marius, Q – am uitat cum il cheama, Septimiu, varu’ Iutii – Gabi, Octavian. Pana acum seamana a reuniunea homalailor. Si nu e departe de adevar…NOT! Au mai fost prezente: Dana – soata lu’ Marius, soata/prietena lu’ Octavian – nu ii tin minte numele, Cornelia – partenera lu’ Septimiu, Miuara, Raluca si Gabi – ea. Vasazica, 3 fete singure si 6 baeti mai mult sau mai putin gay. Cand: 30 aprilie – 3 mai. De unde si catre unde: Bucuresti – Colentina, inima strazii, catre Avrig.

Asadar, in Gogu iau loc: io, coaee, Raluca si Gabi – ea. Si plecam. Coloana de petrecareti: 2 masini. Io si Vicentiu, fara „n” dupa VI. Autostrada, soare, masini…Vicentiu, fara „n” dupa VI, merge cu 120. Io nu am stare, ii fac cu mana si maresc pasu’. La 180 imi aduc aminte cuvintele lu’ taica’miu de c’o seara inainte:

– Vezi ca ai o galma la cauciucu’ dreapta fata…faci rocada cu dreapta spate pana pleci. Si n’o calci ca Doamne fereste…

Asa ca, cu rocada facuta, iau piciorul de pe acceleratie, reduc viteza…si mergem legal. Prima oprire: pe Dealu’ Negru, la niste mititei. Buni. Cativa caini, insa, lipsa prin imprejurimile pensiunilor cu pricina. Tocmai d’aia varu’ Iutii se plangea ca’i vin micii inapoi si incerca sa faca pisu’ pe rotile tirurilor. Noroc ca nu’l trecea. A doua oprire, la OMV-u’ de la barajul de la Turnu’, dupa Caciulata. Facut poze lac, cumparat uischii si cico natural de mere. Pornim catre Avrig. Mergem incet…de tot. Nu puteam sa o alerg pt ca:

1. galma

2. Vicentiu fara „n” dupa VI nu putea sa accelereze si nu stia nici drumu’…

In fine…pe ceas de seara ajunseram in Avrig. Nimeni nu stia numele pensiunii si nici unde era. Sunam un prieten: Septimiu, cel ce se ocupase de tot. Aflam nume: Izvorul Caprioarei. Septimiu nu stia insa sa ne explice drumu’. Asa ca, trag pe dreapta langa doi neni, putin afumati.

– Sa traiti (respectuos ca intotdeauna, io)…stiti cumva unde e pensiunea Izvorul Caprioarei?

– Sa traiti (si ei, sfiosi)…nu…aaa…n’am auzit de ea.

Deja aveam un deja-vu.

– Pai ni s’a zis ca e aici in…coaee, stai sa vorbesc cu oamenii…ba tu n’a…

– Man, e Septimiu…e la vila..vorbeste tu cu el… (in acest timp, nenii vorbeau in continuare cu mine).

– Salut Septimiu…cum ajung acolo?

– Salut…nu stiu…

– Ha? Hai ba…

– Stai sa’ti dau pe cineva…

O voce suava de fomeie ardeleanca…imi explica cu no si ioi pe unde sa o iau si dupa 10km, ajung in curtea Izvorului Caprioarei. Care nu era in Avrig. In fine…descarcam, ne cazam, io cu varu’ Iutii in unicul apartament ce era retras de corpul vilei (gay, v’am zis io). Conditii bunicele, liniste, curat, camere spatioase. Mobilier putin si de gust. In afara de pat mai aveam in camera o lampa. S’atat. Plus gratiile de la geam… „no, sa nu vina ursii…hahaha…no, de ce v’ati albit ase? vin rar ursii p’aci!„. Apare si coaee speriat de gesturile de tandrete dintre Vicentiu fara „n” dupa VI si Frodo – chiar gay.

Alta camera libera nu mai era…asa ca „hai vere Iutii sa ne stropim frica cu alcool”. Si asa am si facut. Am stropit pana pe la 6 dimineata. De atata stropit, picioarele ni se inmuiasera, vocea ne pierise…da’ ne intelegeam noi…toti stransi in fata vilei. Care toti, nu stiu…ca de la un moment dat eram mai multi decat plecaseram…si am zis sa jucam un fotbal…si doar noi, astia de ajunseram pana la stropire alergam, aia de venira mai tarziu stateau…nesimtiti.

A doua zi, mahmureala era cuvantul de ordine. Am mancat platou rece ardelenesc, am baut 2 kile de apa, ne’am imbarcat si Balea lac scria pe noi. Pe drum, baetii cu masini mai smechere, Q – Mazda S2000 lovita in fiecare cm de tabla, si Septimiu – BMW 325i coupe, fac tot felu’ de ghidusii. Pe mine ma manca talpa da’ si galma din cauciuc, astfel ca am mers linistit. Am ajuns la Balea, am incercat Transfagarasanu’, era blocat. Ne’am batut cu zapada…apropos, merci Miuara pt sapuneala pe care mi’ai acordat’o cand ai vazut ca nu ma trezesc din mahmureala. Nu stiu cum m’as fi descurcat fara gheata aia pe fata, gat, piept si spate. Multumesc celor de la fabrica de curele pt ca au facut acea curea rezistenta de m’a salvat de alte belele in clipele sapunelii.

Intorsi la vila, am stat un pic de vorba si apoi…am jucat un fotbal. De data asta cei care ne acompaniasera c’o seara inainte nu au mai fost prezenti. Astfel, am facut echipe apropiate valoric: baeti vs. fete. Rezultatul? Pe tabela s’au impus reprezentantii sexului tare, pe teren in schimb…unghii infipte in maini, palme pe spate, lovituri la oute, lovituri la glezne…macel complet…A doua zi n’am mai jucat.

In schimb, am fost la cabana Poiana Neamtului, la poalele Fagarasilor unde am fost fascinati de animalele impaiate de pe pereti (mistreti, vulpi, rasi) si de forta de frecare inexistenta pe masa de biliard. In fine…ajunsi la vila noastra am mancat ceva usor, am baut ceva usor – bere, si am plecat pe ceas de seara la pensiunea Ghiocelu’ sa mancam ceva de fite. Si sa vedem meciu’, ca acolo se prindea Antena1. S’am mancat, s’am vazut meciu’, s’am urlat, s’am speriat tovarasii de excursie, s’am injurat…si jucatori si pe ei, tovarasii de suferinta…In fine…A batut DINAMO!

Dupa meci am sarbatorit victoria prin poker si mima (e cam greu sa castigi cand nu poti sa te misti normal si toti din echipa ta cred ca tu incerci sa mimezi o trestie, cand, in realitate, te clatini si incerci sa te mentii semet). Si uite asa veni duminica…o scurta vizita la Manastirea Brancoveanu din Sambata de Sus. Superba zona…de poveste…

Si de acolo…Brasov – Bucuresti…cu o oprire in Sinaia unde am mancat o ciorba de pasarica! Am cerut’o rosind, am mancat’o rosind…am savurat’o rosind…fuse buna…in fond, cui nu’i place pasarica? Mai ales daca e si cu ciorba.

Si uite asa, dupa pasarici prin ciorbe ajunseram teferi si nevatamati in Bucuresti…bine, mi’a mai pleznit si cauciucul dreapta fata la Gogu…o nebunie, tre sa iau unele noi! Sper sa nu fi pleznit cauciucu’ cand eram cu ciorba in fata si peste 9 luni…

Sangerica prin tara 3

In fine, strangem pungile de cipsi si peturile de cico si ne continuam drumul. Perioadele de sofat in viteza alternau cu cele de mers la relanti, nu pt ca drumul era frumos de’ti taia respiratia ci pt ca se lucra la carosabil. Astfel, am dat peste niste portiuni in care am crezut ca Gogu o sa’si dea obstescul sfarsit, da’ nu fuse asa si pe la ora 1 ajunseram teferi, nevatamati in oraselul Bistrita-Nasaud. Foarte aglomerat, probabil iesisera de la servici toti, dar foarte frumos. Il strabatem discutand despre frumusetile orasului: „oaaaa, baaaaa, iuuuu, pisi pisi, mamaaa, augh augh, iote ce buci are aia” si ne continuam drumul.

Soarele stralucea nevoie mare pe cer, asfaltul lucea de’ti lua ochii, coaee statea linistit pe net, satelitii ce dadeau coordonatele gps-ului se ciocneau pe cer, astfel incat ma chioream sa vad indicatoarele (v’am spus ca schimbul de priviri din Piatra Neamt imi fuse fatal). La un moment dat, dupa ce trecusem de bariera a 1200km, devenisem una cu masina, masina una cu mine. Mi se inchideau ochii, pe rand, si mergeam din reflex urmand umbra masinii din fata sau pe cea a copacilor daca nu ma depasea nimeni. Inca din Bistrita ii spusesem lu’ coaee:

„Uita’te si tu dupa o pizzerie, restaurant ceva…ca lesin de foame!”

„Da, man!” spunea el in timp ce’si clatea ochii pe net.

Ajunsesem ca un cuplu casatorit de prea mult timp: io vorbeam mult, ii ceream asijderea, iar el doar aproba. In apropiere de Reghin, umbra camionului din fata fu umbrita de ceva mai mare…o pensiune. Gandul imediat fu sa trag de volan dreapta si sa intru in parcarea pensiunii…deja simteam mirosul unei ciorbe de vacuta, unor mititei si auzeam deschizandu’se o sticla de Pepsi rece. Dar imi mai revin din amorteala si vad ca pensiunea respectiva era asezata exact intr’o curba extrem de ascutita si fara vizibilitate. Asa ca…trag de volan cu putere, accelerez si frana sa nu le daram garduletu’ de lemn putrezit celor din pensiune. Asta, in dreapta, mai mai sa’mi faca un sex oral geamului…noroc cu centura de siguranta, ce a jucat rolul unei centuri de castitate pentru buzele lui carnoase ce se intindeau tuguiate spre geam. Iesim din masina, comandam o ciorba de vacuta, o bem, bem si cate un pepsi…fumam o tigare si plecam mai departe…Nu mai tin minte mare lucru din drum, adormeam destul de des caci era o liniste in masina de nu se auzea nici musca. Coaee isi face de cap cu netu’, mailuri, iar io cu visele. Cred ca am avut si vro 2 erotice. In fine, pe seara, rupt de oboseala si avand forma scaunului intram in Targu Mures. Gasim o pensiune, faina, ne cazam si plecam la plimbare prin oras. Impropriu spus plecam, pt ca io ma taram. Impropriu spus taram, ca ma tara coaee dupa el. Tragem o raita prin centru (vro 30 de min de pensiune, ce fresh eram), intram in mall, iesim din mall si observam ca si unguroaicele is asemanatoare romancelor: la aparitia unui Porsche rosu pe strada femelele nu mai erau atente la parteneri ochii lor sorbindu’l „pah frumosul phosesor dah Porsh” desi aceasta avea in dreapta 2 airbaguri monumentale plantate pe o platinata. In fine, gasim un restaurant micut, cochet si ne comandam ceva specific zonei. O pizza (n’am vrut sa’mi puna bozgorii ceva in mancare si sa dau coltu’ pe la ei) cu un sos atat de picant ca pana si aluatul se scorojea cand era atins. Am dat apoi o raita prin parculetu’ central, vazuram statuia lu’ Avram Iancu, ne’am umflat piepturile de mandrie si am luat’o catre pensiune. Pe drum, prin multimea de oameni, am remarcat ca doar io si coaee eram singurii ce vorbeam romana. Mama mama, ce’mi venea sa smulg bordurile si sa le dau in cap alora din juru’ meu pt ca „Ardealul e al nostru!”. In fine, ajungem la pensiune, mai bem o bere, mai fumam si io o sterg la culcare. A fost prima seara in care n’am auzit sforaiturile…pfff si cat de bine am dormit.

Dis de dimineata o luam la pas in masina. Trebuia sa ajungem tocmai in Targu Jiu, din targ in targ mai ceva ca negustorii. Facem repede traseu’: Targu Mures -> Turda -> Alba Iulia -> Sebes…-> Targu Jiu. Ajungem in Sebes, tragem pe dreapta undeva in oras. Io gasesc rapid un parc, o banca si ma intind nitel, coaee dispare sa faca poze intr’o catedrala (asta ramasese cu pata pusa pe maicute). Dupa juma de ora apare, ma ia de pe banca, bem un cico si plecam catre masina. Ne uitam pe harta sa gasim un traseu cat mai scurt fiindca io nu mai eram in stare sa conduc foarte mult. Aveam varianta cu Sibiu’, da’ coaee are minunata idee:

„Man…de la Sebes o putem lua catre Petrosani si de acolo Targu Jiu…maxim 150km…ce zici? Uite ca e si drum!”

Io…accept. Intrebam in stanga si’n dreapta cum e drumu’, ni se spune ca e proaspat asfaltat si purcedem. Si mergem, mergem cale de vro 30km serpentine, padurici, muntisori, delusoare, asfaltut si gata! Se termina asfaltu’ si incepe forestieru’…si nu se mai termina. Mergem cam 1h, in fata noastra un E Klasse, ne tinem dupa ala pana la o rascruce…ala face stanga, iar noi…

„Coaee, pe unde zice gps-u’?”

„Man….stai sa se conecteze…da’ da’i inainte, nasu’ asa’mi zice!”

Si ma iau dupa nasul lui. Si mergem, incepem sa urcam in munti si ne oprim. Drumul era acum brazdat de 2 gropi pe directia noastra de mers si la vro 20m in fata erau niste mastodonti de camioane de la ocolul silvic. Intorc cu chiu cu vai, il injur pe coaee si pe gps-u’ lui de 2 lei, gasesc urma E-ului si ne lansam in urmarirea lui. Dupa vro 15 min, ne intalnim cu un aro. Dau flashuri, le fac semn sa se opreasca…aveam nevoie de informatii rutiere si in gps nu ma mai puteam increde:

„Sa traiti! Inspre Petrosani…e ok drumu’? Am nimerit bine?”

„Sa traiti…aaaaaaaa, nu stim unde e Petrosani!”

„Aaaa…barajul de la Vidra?”

„Aaaa, e bine!”

„Mai e mult? Ca deja mergem de 2h…”

„Apai mai e…cat tot atata.”

„Drumu’ e bun?”

„Aaaa…sigur vrei sa mergi la Vidra?”

„Nu, nu la Vidra. Io vreau la Petrosani.”

„Apai nu stim, ca nu stim unde e Petrosaniu’.”

„Ok. Multam. Zi buna!”

Si plecam…bai si mergem si mergem, intram prin paduri, iesim din paduri, defilee…pustietate…si incepe urcusul spre crestele Carpatilor. Si nu se mai termina…drumul in schimb era terminat. Io la fel. Mergeam cu maxim 20km/h, trebuia sa fiu mereu in garda sa evit gropile, ma durea capul, injuram din 5 in 5 secunde. Coaee era juma afara pe geam si tragea in poze peisajele iar io blestemam clipa in care am decis s’o luam pe acolo. Ajungem in varf…tragem pe dreapta, coboram din masina. Io avand forma scaunului, schimonosit de durere si semanand cu cocosatu’ de la Notre Dame, coaee vesel. Io ma chinui sa’mi intind articulatiile si de abia ma abtineam sa nu urlu de durere (nu era o chestie de orgoliu masculin, ci o chestie numita frica de ursi, lupi, vipere si alte d’astea). Coaee se intinde de 2 ori, casca de vro 3 si zice:

„Man, io mi’am revenit…hai sa continuam!”

Si gata…cedez. Ce injuraturi mi’au iesit pe gura nu are rost sa va zic, cert e ca in 3 secunde coaee era in masina cu centura pusa, geamurile inchise si nici nu mai respira de frica. Io afara, continuam sa injur, ma mai indreptasem, ochii imi erau rosii si simteam cum imi sar din cap. Fumez o tigare, ma calmez, intru in masina si incepem coborarea. Si coboram, coaee poze, io injuraturi si dureri crunte de picioare. Cand colo ce sa vezi…pe culmea pe care o traversam, pe un colt de stanca, langa florile cu acelasi nume, o pancarta: „Bine ati venit in judetul Valcea„…asta a pus capac. Pai dupa ce ca eram cu nervii la pamant, mai aveam un pic si’l aruncam p’ala din dreapta in prapastii, nu stiam unde sunt, daca mai scap, daca ajung in oras, daca Gogu n’o sa cedeze…mai vad si aia. Opresc…respir, rad si continuam drumul. La un moment dat ne intalnim cu un taxi, cu nr de Bucuresti. Ne oprim unu’ langa altu’ si discutam  ca 2 prieteni vechi:

El: „Salut frate…mai e mult pana in localitatea X?”

Localitatea X era ultima cu asfalt din drum…trecusem de ea de vro 5 ore…

io: „Salut…mai ai cam 5h”

„Aaa, stai linistit…io’s cu loganu’ si cred ca nu fac mai mult de 1h si 30 min.”

„Bravo tie…esti balaur daca reusesti. Ia zi, mai e mult pana la sosea?”

„5km si pe urma faci dreapta spre Petrosani”

Ne despartim…deja prinsesem aripi…trec cei 5km, fac dreapta…asfaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaalttt…se duce dracului si el. Incepe iar forestier…pt inca 3km…si apoi asfalt. Parca era mai bun forestieru’. Serpentine cu curbe in ac de par…soarele imi batea in fata, nu vedeam nimic, asa ca:

„Coaee…vezi si tu, cand ajungem in curbe, scoti capu’ pe geam si’mi zici de vine ceva sa stiu cum iau curba ca nu vad nimic!”

„Da man…” desi era cu ochii in mailuri.

Si vine o curba…opresc, deja nu mai vedeam absolut nimic. Asta nimic…intru in curba, din fata „tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiit” plus remarcile de rigoare…

„Ce a fost asta man?”

„Nimic coaee…un mail gresit, au incurcat adresele!”

Si uite asa se intampla la fiecare curba…in cele din urma ajungem in Petrosani, tragem la o benzinarie, fug si’mi cumpar o ciocolata, un Pepsi Max, un Burn si o inghetata…ajung in masina, las scaunul pe spate, inchid ochii si ma hranesc…nu mancasem nimic toata ziua. Intre timp, telefonul lu’ coaee suna, era un amic ce ne astepta in Targu Jiu. Aud:

„Da, dom director…in 5 minute plecam si la cum conduce asta, in 15-20 de min suntem la tine!”

Iau atitudine:

„Ba…in juma de ora plecam…si intr’o ora si ceva suntem la el!”

„Dom dir. stai sa vad ce zice asta…pai de ce man intr’o juma de ora si ora si ceva?”

„Ba tu nu vezi ca’s leguma?” si iar incep injuraturile.

„Dom dir., te sun io cand plecam ca asta e nefutut rau!”

Dupa 15 min plecam, intr’o ora eram in Targu Jiu. Ne vedem cu dom director ce isi lua lumanarile si alte aranjamente pt nunta lui de a doua zi. Asta mai era cu 2 amici. Astfel ca, asteptand sa termine omu’, la o tigare, ne imprietenim.

„Si…de unde veniti?”

„Din Tg Mures…prin Carpati!”

„Ai…sa’mi bag p.la in dracu’…cati km?”

„Eh…vro 500…din care aprox 90 pe forestier….”

„Ai…sa’mi bag p.la in dracu’…cati km ai facut in total?”

„Vro 1700…singur, ca coaee nu are permis…”

„Ai…lasa ca acum nu mai ai mult…decat vro 150km pana ajungem la dom director acasa.”

Pamantul se invarte, cerul se apropie din ce in ce mai mult si ma loveste in crestet, culorile se pierd…ma rezem de gard, inspir…injur, mai bag 2 tigari…plecam. Pe drum…150-170, ma tineam dupa dom director. Ajungem la el, ne duce la hotelu’ unde eram cazati. Conditii optime: carpete murdare si rupte pe jos, vro 30 de gandaci, dusu’ din baie era doar un furtun bun de bagat in cur, tantari grupa mare…oricum eram atat de rupt ca m’am spalat cum am putut, fara sa’mi bag furtunu’ in cur, si am adormit. M’am trezit dimineata, mi’am luat la revedere de la oameni si am plecat catre casa. Cu GPS-u’ lu’ coaee…care m’a ratacit de 2 ori. Prima oara la vro 30km de Craiova, noroc cu un tirist care m’a ajutat, Dumnezeu sa’i ajute!. Si a doua oara, in Craiova, cand m’a scos spre Calafat…desi io vroiam Caracal. Asa ca am mai injurat de cateva ori, am scos gps-u’, m’am bazat pe indicatoare si am nimerit drumu’ cel bun…Zi frumoasa, eram deja calm, masina mergea bine…ma apropiam de casa si dupa Alexandria, trag fortat pe dreapta…martorul de ulei se aprinde in bord…incep nervii, emotiile…se risipesc, ajung acasa…bronzat, cu mai putine fire de par in cap si atat de obosit incat am adormit de 4 ori in timp ce mancam…aceeasi mancare la aceeasi masa.

Cam asta fu vacanta mea…a fost mai distractiva (asa mi se pare acum) decat am povestit. Multam coaee ca fusesi cu mine. Pe cine mai imi varsam io nervii? Si poate o punem de una europeana anu’ asta, tot cu masina..da’ mai multi soferi…si gps mai bun… 😆

Pace!

Sangerica prin tara 1

Incepem un nou capitol al scrierilor, dedicat plimbarilor mele pe teritoriul frumoasei noastre tari. Primele intamplari povestite vor fi cele mai recente (astea imi vin in minte acum), mai precis cele de anul trecut din iulie.

Imi luasem tot concediul de care puteam beneficia la fostul job, urmand ca la intoarcere pac-pac demisia si pac-pac noul job. Cum aveam 3 saptamani mi’am zis ca am timp sa’mi rezolv toate probleme si sa plec intr’o drumetie fara sa mai am bube pe cap. Asa ca m’am tuns scurt, mi’am dat cu crema de bebelusi pe cap si mi’am luat o sapca, am rezolvat problemele si p’aci ti’e drumu’.

Cu mine a mai mers un foarte bun prieten, asa ca se anuntau cateva zile de relaxare si distractie. Am plecat intr’o zi de marti, pe la 3-4 pm din Bucuresti cu destinatia Targu-Neamt. Muzica data tare, talpa la masina, rasete…”coaee, iti dai seama ce o sa facem?” pfoaaa…cate fete planuiam sa … mangaiem, cate locuri sa vedem, cat sa bem si sa dormim…o ne-bu-niiiiiiiiiieeeeeeeeeeee!

Primul popas: Marasesti, unde ne’am oprit la mausoleu am tras cateva poze, vro 2-3 tigari si inapoi in masina…muzica tare, 150 la ora, mai apar radare, le evitam…si uite asa trecem de Bacau, Buhusi, Piatra-Neamt si ne indreptam cu pasi repezi catre Targu-Neamt. Ajungem pe serpentinele ce prevesteau apropierea de oras, se intuneca, drumul de abia se vedea, ochii ma dureau, piciorul drept era parca mai greu si se apasa in ciuda mai mult pe acceleratie. Emotii – in dreapta vale, vale lunga cu pomi, in stanga mai treceau soferi de prin partea locului, buni cunoscatori ai drumului nu si ai sofatului. In fine…ajungem in orasel, gasim o pensiune la periferie si ne cazam. Platim camera (dubla) si comandam de mancare. Ne scotocim la masa, pana sa ne soseasca comanda, de bani si ciu-ciu. 0 (zero) lei in buzunare.

„Coaee hai in oras sa gasim un bancomat sa scoatem bani!”…strabatem orasu’ in lung si lat, trecem pe langa casa lu’ Nica a lui Stefan a Petrei, cam intuneric – nu se vedea mare lucru-, si gasim un bancomat. Langa el vro 15 pui de razesi ce se serveau cu berii, mancau miejii di samanta, scuipau si ii dadeau inainte cu „Uai, ai vazut’o pi Sica…?”. Se uita crucis la noi, noi ne uitam la cer si incepem „Doamne, ajuta’ne sa nu ne bata moldovenii si sa ne lase fara bani…” (in minte). Scoatem bani…nu ii bagam in portofel, ii tinem strans in pumni (aflasem noi cand eram mici ca daca tii ceva strans in pumni si lovesti pe cineva efectul era devastator). Numa ca noi aveam bancnote si ne blestemam zilele ca n’am luat din masina un pumn de monezi. Trecem de ei, pt ca intre timp le mai venise un tovaras pe bicicleta „Uai, am avut pana la dansa!”, ne urcam in masina, mai mult o impingem sa nu ii deranjam pe baeti din scuipat cu motorul pe benzina, si o luam usor apoi din ce in ce mai tare catre pensiune…

„Coaee, vezi ca ai trecut de pensiune…”…nu’i nimic, ne intoarcem. Cerem mancarea, ce-i mai buni cartofi prajiti inotand in ulei ranced si cel mai bun piept de pui imbibat cu acelasi ulei ranced din care am avut placerea sa gust vreodata. Cerem si o bere…noapte deja, 12 orele, si mergem la culcare.

Mi se inchid ochii, corpul mi se dezmorteste in pat…incep sa visez…cand…peretii incep sa se cutremure, geamurile sa zumzaie, patul sa se miste…un sunet ciudat incepe sa se faca simtit din ce in ce mai puternic…amicul meu tragea la aghioase de parca toata ziua il privasem de oxigen si acum isi lua revansa „na, re’ai al dreq!”.

„Coaee, traiti’ar mai incet ca nu pot sa dorm!”…nimic „Ba, tu’ti capu’ ala de prost, lasa’ma sa dorm!” nimic…pe la 4 dim, liniste. Imi inchid ochii injectati simtind venele iesite pe orbite cum se freaca de pleoape si adorm zambind. „Uai Costel o scapat vaca! Uai Costel iesi uai, c’o scapat vaca!”. Soarele mijea peste dealuri…bag petarda cat de somn imi e si Costel asta nu iese mai repede dupa vaca…”Uai Costele…”…Costel nimic…”Uai pula, o scapat vaca!”…gata, nu mai rezist. Doua palme lu’ coaee, tras din pat, geanta in brate, 2 felii de branza cu salamior jos in sala de mese si la drum.

Motaind infulecam ceva si apoi pornim catre Cetatea Neamtului. Ajungem, parcam in spatele unui autocar al carui sofer uitase isi asigure magaoaia cu frana desi eram in rampa (le mai tin minte de cand studiam soferia)…

„Coaee, asta se apropie sau mie inca mi’e somn?”

„Nu, nu iti e somn…se apropie!”.

Dat rapid cu masina in spate, parcat pe partea ailalta a drumului, iesit din masina nervos, injurat sofer autocar de cele sfinte, privit in jur…inconjurat de copii de 7-9 ani cu ochii cat cepele la mine. Situatia incepe sa se imputa! Cerut scuze la invatatoare pentru limbaj inadecvat in prezenta minorilor. O luam la pas catre intrarea in complex. Intram in complex. Pasi grabiti in spate.

„Nu puteti…nu puteti urca” ne spune un jandarm.

„De ce?” intrebam noi.

„Cetatea e in renovare!”

„Ce? Hai frate…sa nu spui ca vine Sobieski cu ai lui si tre sa puneti parchet si sa vopsiti peretii? Sau termopane sa nu ii traga pe razesi curentu’ cand trag cu flintele?”

„NU! Nu se poate vizita!”

„Pai si de ce nu ai zis de la poarta…ca am trecut pe langa tine!”

„Nu eram atent!”

Pai si ce faceai acolo mos? Numarai pasarile din mintea ma’tii? Firele de iarba din drum…4576…nu, 4577 ca a aparut inca unu’…nuuuu, au mancat vrabiutele 4, tre sa numar iar!

Plecam…iar io continui mai tarziu cu urmatoarele locuri.

Cateva poze si…pace!