Arhiva

Posts Tagged ‘plimbari’

…Săr…Sângerică!

A se citi Sir Sângerică, nu „io săr bă Sângerică!”.

Încep cu părerea făcută despre Londra. Într-un cuvânt: Ooooaaaauuuuuuuuuu!

În mai multe cuvinte: ‘Ai să’mi bag pula, că pizdă mai e!

Da’ pentru că spusei în titlu că’s săr, o să mă rezum la a spune doar: o experienţă minunată într’unul din marile oraşe ale lumii, în capitala unui fost imperiu, în „centru'” lumiio civilizaţie diferită de a noastră (poate şi pentru că e civilizaţie mai mult ca la noi) în care te simţi străin doar pentru câteva secunde…ş’o bere a naibii de bună!

Aşadar, joi dimineaţa cu ochii împăiănjeniţi de somn şi urdori, târşâindu’mi picioarele pe gresia rece din casă şi lovindu’mi repetat deştele de tocuri de uşi şi colţuri de pereţi ajung in baie. Mă spăl cu apă foarte rece pe faţă, fac un duş – şi el foarte rece, că_conducta de apă caldă e spartă în faţa blocului – şi încep să cânt de bucurie că plec în Londra. Ajung la aeroport, check in, control, avion, zbor, aterizare şi…pula transport de la aeroport către hotel, hotel situat la o aruncătură de minge de cricket de Hyde Park. Sun la agenţia de turism din România ce se ocupase de tot, mi se dă un număr de telefon de la o agenţie din Anglia şi începe cearta. De ce nu erau şoferii în aeroport ca să ne ducă la hotel. După 15 minute ne dumirim, io şi englezoaica, că româncele încurcaseră numărul zborului. Ş’uite aşa am pornit cu metrou’.

Soare, câmpii verzi, bulevarde primitoare şi ajungem la hotel. Ne cazăm, ni se dau cardurile pentru acces cameră şi pornim cu liftu’. Impropriu spus, că eram singur în lift. Şi’n plus, fiind un săr nu ştiam că trebe introdusă cartela în fanta neagră (dacă era roz era altă şmecherie) din lift. Aşa că fiind posedat de un calm latin apăs pe 2, etaju’ unde eram cazat, de nebun, încep să înjur – la început printre dinţi iar pe urmă în gura mare – în timp ce vocea din lift spunea ceva. La un moment dat uşile se închid, liftu’ porneşte iar io mă sprijin satisfăcut de oglinzi crezând că am învins. Când colo…mă trezesc la etaju’ patru. Urcă 2 tăntici în lift, introduc ele cartela apasă pe la parter şi când nu se uitau la mine întind deştu’ arătător tremurând către butoane şi apăs scurt 2. Cobor la etaj în viteză, mă îndrept către cameră şi…4 stele, my arse!, vorba lor. O cameră de mă loveam tot timpu’ la genunchi şi mâini de mobilier. Las toate aruncate într’un pat, mă spăl un pic pe faţă ca să fiu sigur că nu visez, scot capu’ uşor din baie şi, într’adevăr, camera este de tot râsu’.

Ajung în recepţie, direcţia restaurant hotel şi mâncare că puiu’ cu paste din avion  nu îmi intrase nici măcar între măsele. Comandăm ceva specific: fish’n’chips şi bere. Na să vezi beleaua! Întreb ospătăriţa ce bere au convins fiind că o să înceapă cu Guinness şi apoi o să’mi trântească în urechi vro 10 nume de care nu auzisem. Când colo o auzii: Stela Artoa, Becks…

– No cucoană, îi zic io, ceva local aveţi?

– Guinness, da’ e irlandeză.

– Bun…şi am băut Peroni.

Am mers apoi un pic prin oraş…200m până la metrou, am luat Sightseeing Bus şi am făcut turu’. După dooji de minute deja eram cu ochii cât cepele şi mă visam mutat în Londra. Ne plimbarăm cu autobuzu’ până am îngheţat pe ceas de seară când autobuzu’ ne lăsă la câteva staţii bune de hotel. Aşa că o virarăm către Tottenham Court, via puburi, băurăm bere multă şi bună şi am şi mâncat ceva că io iar îmi adusei aminte de puiu’ cu paste din avion.

Ziua următoare fu destinată plimbării pe jos: Picadilly Circus, House Guard, St. James Park, Buckingham cu schimbu’ gărzii, Regent Street pentru cumpărături, London Eye, Parlamentu’, Big Ben, Westminster Abey ş’apoi vro 3-4 puburi şi vro câteva beri. Astea după micu’ dejun tipic englezesc: ou ochi – că mă vazură cu ochelari, cârnaţ, burger, fasole, ceva brânză pane, roşii la grătar, ceai şi fructe. Ce am reţinut din această zi: la metrou, aglomeraţie mare, mare. Io nu mai aveam loc să intru şi vazându’mă aşa plouat 2 tanti îmi făcură loc să urc în vagon între ele. 2 nemţoaice. Ş’am urcat între ele. Vorba aia: între 2 nu te plouă da’ nici bine nu’ţi e. Că aveau ele, fiecare, câte o pereche de ţâţe de ziceai că’s mingi de handbal, lipite de pieptu’ si spatele meu, de mă trecură năduşelile. Aşa că decisei să le arăt că’s săr şi ridicai catargu’ pentru a flutura steagu’. Ş’uite aşa n’am mai putut coborî io din metru vro 3 staţii din cauza englejilor ce nu făcură uşile mai late.

Sâmbătă fusei prin British Museum, puburi ş’apoi Madame Tussaud. Unde vazui ceva fantastic, la muzeu’ ăsta al cerii: nou’ Nissan Skyline GT-R circulând. Iarăşi cumpărături, cină şi multă bere. Şi ieri am aterizat. Câteva poze să vă simteţi bine, ş’o să revin cu poza vedetă de îndată ce mailu’ ăsta de 2 lei de munci o s’o ia din loc.

Şi uitai să vă zic o fază cu o fătucă afumată bine (săr’na  Cocoană că’mi amintişi):

Cum mergeam io cătinel aşa cu grupu’ meu de români către un pub, sâmbătă seara, mă simţii la un moment dat prins de mână. Mă întorc să vad ce e şi văd o bruneţică cu ochi verzi ce’mi zâmbea fermecător iar ochii ei luceau mirific în lumina becurilor de pe stradă lăsând să se vadă alcoolu’ consumat. Io, incheiat la geacă până’n gât, ea în mini, cizmuliţe lungi şi o gecuţă ce nu prea exista. Se uită ea la mine galeş aşa, chinuindu’se să stea dreaptă, îmi zâmbeşte după care o ia la pas înainte şi mă trage după ea. În clipa aia io în mintea mea făceam inventaru’: gumă n’am – da’ e muci gajica, prezervativ n’am – da’s în toalete, duş făcui dimineaţa – nu’i bai că e muci. Şi’n timp ce mă trăgea de mână, zice:

– Hey…

– Hey…zic io.

– Ooo, you’re not speakin’ english!

– No…i can speak..

– Nooooo…i really can speak in english!

– So do i…zic io zâmbind.

– You’re cute and i…hey…you’re not my boy!

– No, i’m not but i could be…zic io râzând.

Apare o mână din spatele meu, mână de bărbat, care o trage pe gajică de o parte…ş’aud:

– Sorry mate…she’s really drunk. I hope she doesn’t offend you!

Sangerica prin tara 1

25/04/2009 4 comentarii

Incepem un nou capitol al scrierilor, dedicat plimbarilor mele pe teritoriul frumoasei noastre tari. Primele intamplari povestite vor fi cele mai recente (astea imi vin in minte acum), mai precis cele de anul trecut din iulie.

Imi luasem tot concediul de care puteam beneficia la fostul job, urmand ca la intoarcere pac-pac demisia si pac-pac noul job. Cum aveam 3 saptamani mi’am zis ca am timp sa’mi rezolv toate probleme si sa plec intr’o drumetie fara sa mai am bube pe cap. Asa ca m’am tuns scurt, mi’am dat cu crema de bebelusi pe cap si mi’am luat o sapca, am rezolvat problemele si p’aci ti’e drumu’.

Cu mine a mai mers un foarte bun prieten, asa ca se anuntau cateva zile de relaxare si distractie. Am plecat intr’o zi de marti, pe la 3-4 pm din Bucuresti cu destinatia Targu-Neamt. Muzica data tare, talpa la masina, rasete…”coaee, iti dai seama ce o sa facem?” pfoaaa…cate fete planuiam sa … mangaiem, cate locuri sa vedem, cat sa bem si sa dormim…o ne-bu-niiiiiiiiiieeeeeeeeeeee!

Primul popas: Marasesti, unde ne’am oprit la mausoleu am tras cateva poze, vro 2-3 tigari si inapoi in masina…muzica tare, 150 la ora, mai apar radare, le evitam…si uite asa trecem de Bacau, Buhusi, Piatra-Neamt si ne indreptam cu pasi repezi catre Targu-Neamt. Ajungem pe serpentinele ce prevesteau apropierea de oras, se intuneca, drumul de abia se vedea, ochii ma dureau, piciorul drept era parca mai greu si se apasa in ciuda mai mult pe acceleratie. Emotii – in dreapta vale, vale lunga cu pomi, in stanga mai treceau soferi de prin partea locului, buni cunoscatori ai drumului nu si ai sofatului. In fine…ajungem in orasel, gasim o pensiune la periferie si ne cazam. Platim camera (dubla) si comandam de mancare. Ne scotocim la masa, pana sa ne soseasca comanda, de bani si ciu-ciu. 0 (zero) lei in buzunare.

„Coaee hai in oras sa gasim un bancomat sa scoatem bani!”…strabatem orasu’ in lung si lat, trecem pe langa casa lu’ Nica a lui Stefan a Petrei, cam intuneric – nu se vedea mare lucru-, si gasim un bancomat. Langa el vro 15 pui de razesi ce se serveau cu berii, mancau miejii di samanta, scuipau si ii dadeau inainte cu „Uai, ai vazut’o pi Sica…?”. Se uita crucis la noi, noi ne uitam la cer si incepem „Doamne, ajuta’ne sa nu ne bata moldovenii si sa ne lase fara bani…” (in minte). Scoatem bani…nu ii bagam in portofel, ii tinem strans in pumni (aflasem noi cand eram mici ca daca tii ceva strans in pumni si lovesti pe cineva efectul era devastator). Numa ca noi aveam bancnote si ne blestemam zilele ca n’am luat din masina un pumn de monezi. Trecem de ei, pt ca intre timp le mai venise un tovaras pe bicicleta „Uai, am avut pana la dansa!”, ne urcam in masina, mai mult o impingem sa nu ii deranjam pe baeti din scuipat cu motorul pe benzina, si o luam usor apoi din ce in ce mai tare catre pensiune…

„Coaee, vezi ca ai trecut de pensiune…”…nu’i nimic, ne intoarcem. Cerem mancarea, ce-i mai buni cartofi prajiti inotand in ulei ranced si cel mai bun piept de pui imbibat cu acelasi ulei ranced din care am avut placerea sa gust vreodata. Cerem si o bere…noapte deja, 12 orele, si mergem la culcare.

Mi se inchid ochii, corpul mi se dezmorteste in pat…incep sa visez…cand…peretii incep sa se cutremure, geamurile sa zumzaie, patul sa se miste…un sunet ciudat incepe sa se faca simtit din ce in ce mai puternic…amicul meu tragea la aghioase de parca toata ziua il privasem de oxigen si acum isi lua revansa „na, re’ai al dreq!”.

„Coaee, traiti’ar mai incet ca nu pot sa dorm!”…nimic „Ba, tu’ti capu’ ala de prost, lasa’ma sa dorm!” nimic…pe la 4 dim, liniste. Imi inchid ochii injectati simtind venele iesite pe orbite cum se freaca de pleoape si adorm zambind. „Uai Costel o scapat vaca! Uai Costel iesi uai, c’o scapat vaca!”. Soarele mijea peste dealuri…bag petarda cat de somn imi e si Costel asta nu iese mai repede dupa vaca…”Uai Costele…”…Costel nimic…”Uai pula, o scapat vaca!”…gata, nu mai rezist. Doua palme lu’ coaee, tras din pat, geanta in brate, 2 felii de branza cu salamior jos in sala de mese si la drum.

Motaind infulecam ceva si apoi pornim catre Cetatea Neamtului. Ajungem, parcam in spatele unui autocar al carui sofer uitase isi asigure magaoaia cu frana desi eram in rampa (le mai tin minte de cand studiam soferia)…

„Coaee, asta se apropie sau mie inca mi’e somn?”

„Nu, nu iti e somn…se apropie!”.

Dat rapid cu masina in spate, parcat pe partea ailalta a drumului, iesit din masina nervos, injurat sofer autocar de cele sfinte, privit in jur…inconjurat de copii de 7-9 ani cu ochii cat cepele la mine. Situatia incepe sa se imputa! Cerut scuze la invatatoare pentru limbaj inadecvat in prezenta minorilor. O luam la pas catre intrarea in complex. Intram in complex. Pasi grabiti in spate.

„Nu puteti…nu puteti urca” ne spune un jandarm.

„De ce?” intrebam noi.

„Cetatea e in renovare!”

„Ce? Hai frate…sa nu spui ca vine Sobieski cu ai lui si tre sa puneti parchet si sa vopsiti peretii? Sau termopane sa nu ii traga pe razesi curentu’ cand trag cu flintele?”

„NU! Nu se poate vizita!”

„Pai si de ce nu ai zis de la poarta…ca am trecut pe langa tine!”

„Nu eram atent!”

Pai si ce faceai acolo mos? Numarai pasarile din mintea ma’tii? Firele de iarba din drum…4576…nu, 4577 ca a aparut inca unu’…nuuuu, au mancat vrabiutele 4, tre sa numar iar!

Plecam…iar io continui mai tarziu cu urmatoarele locuri.

Cateva poze si…pace!