Arhiva
Ghinion, necaz şi prostie
O leapşă primită de la Raeka. Pare una interesantă aşa că mă decisei să o continui. Înainte de toate, pentru că mai mult ca sigur vor fi câteva voci care vor cere răspunsuri la întrebarea „De ce nu ai făcut şi leapşa Adei?”. Şi ca să răspund de pe acum, n’am răspuns pentru că io consider că în funcţie de împrejurări, dispoziţie, stare fizică pot face cam tot atâtea lucruri urâte cate aş putea zice acum că nu fac. Ştiţi voi cam la ce mă refer. 🙂
Aşadar, să începem.
Ghinionul – un lucru de care te loveşti involuntar, fără a deţine control asupra sa, la care cauţi soluţii pentru a-l depăşi. PS: Poate fi considerat ghinion şi necâştigul la Loto, dar acesta este un ghinion general al românilor, nu unul personal.
1. Dat mărunţi la cerşetori. Rămas fără bani de mâncare în ziua respectivă. Nici măcar de un covrig nu avui bănuţi. Portofelu’ cu restu’ banilor era acasă.
2. Alimentat Fabiola la OMV. Am vrut să fac plata cu cardu’, fiind ziua de salariu. Surprizăăăă…salariu’ nu intrase. Aşa că am lăsat talonu’ maşinii la benzinărie.
3. Am jucat şi io o singură dată la pariuri. D’estea cu fotbal, că fiind român mă pricep la toate. Şi am pus, ca să fiu sigur de succes, bănuţi pe echipele ce erau favorite certe. Nici un rezultat nu mi’a ieşit. De atunci tot fug de pariuri.
Prostia – lucruri făcute la repezeală, negândite, cu efecte negative asupra ta.
1. Acu’ vro 7 ani am lovit maşina lu’ tata. Io aveam permisu’ de vro 3 săptămâni aşa că vă daţi seama dramatism pe capu’ meu. Eh şi coborând io frumuşel din maşină să văd pagubele făcute, simt cum mă ia cu fiori pe şira spinării, că mă trec zeci de oceane pe frunte şi parcă’l vedeam pe tata cărându’mi vro 2-3 bătăi. Şi’n clipa aceea, cuprins de disperare futui un picior în uşa spate a maşinii, uşă pe care am izbutit s’o înfund. De ce e o realizare? Păi în perioada aia aveam 3 kile cu baxu’ de croasante în braţe. Ce s’a întâmplat după ce am stricat tăblăria uşii? Poliţistu’ mi’a ţinut o morală de juma de oră (foarte de treabă omu’) iar tata…nu s’a supărat că făcui accident, da’ şi când văzu uşa…
2. Pumnii daţi în tastatură şi calculator. Rezultat: peste 10 tastaturi rupte în 3 ani – din care unele scumpe, iar unele mai tari decât pumnii şi capu’ meu – şi carcasa de pc „remodelată”.
3. Cumpărarea maşinii (lu’ Gogu). Nu regret că am avut maşină, da’ acu’ – cu mintea de pe urmă, cum s’ar zice – dacă m’aş întoarce în timp nu m’aş lăsa să îmi iau maşină.
Necazul – poate fi numit şi ghinionul suprem. Sunt acele lucruri/fapte ce nu pot fi prevăzute sau prevenite, cu efecte grave asupra persoanei tale, ce pot să dăinuie mult timp după petrecerea lor.
1. Moartea dlui Georgescu, vecinu’ de palier ce m’a învăţat să scriu şi să citesc.
Şi cam atât la necazuri. Şi la leapşă.
Ca urmare, o pasez: Adei, Merilor (în caz că doresc), lu’ Gabi, Alinei, Erminuşei şi Crocodiţei (în schimbu’ cerealelor 😆 ). Şi restu’ pot s’o preia. 🙂
la ciclop
Luni ma trimisera colegii de firma la service Ciclop (ala de pe Magheru) sa imi monteze baetii de la Falcon alarma si inchidere centralizata pe Fabiola (fabia de la servici). Oki, ma gandesc, e gratis – plateste firma, m’am saturat sa tot deschid/inchid cu cheia asa ca nu strica, Ciclopu’ e la 2 pasi de birou…asa ca hai. Ajung la 9 juma in service, ma ia in primire tipu’ de la vanzari, ii las cheile si ma intorc la birou. Pe la 13 sunt sunat sa ma prezint la ridicarea masinii.
Merg cu un coleg, si el isi lasase masina tot pt aceeasi interventie, ne ia sub aripa lui un nene la 50-55 de ani, tehnician, care ne explica cum functioneaza alarma si inchiderea centralizata. Si ne explica, ne explica, io incep sa casc, pana cand…vine intrebarea tehnicianului: „Stiti de ce v’am spus sa deschideti intai capacelul de la panoul de sigurante si pe urma sa puneti contactul? Stiti care e spilul?” – asta dupa ce ne explicase el ca daca nu’ti merge inchiderea, deschizi cu cheia in zgomotul infernal al alarmei, dai la o parte capacelul cu pricina, pui contact si apesi un buton si alarma se opreste. Colegul meu ii repeta cele spuse de mine mai sus si de tehnician luni, asta zice NU, si atunci raspund io, ca imi cauta privirea. Si cum ma manca limba, ii zic ce mi se parea a fi un raspuns logic: „Pt ca daca punem intai contactu’ nu mai avem cu ce sa deschidem capacelul de la sigurante!”. Aluia ii cade fata, colegul incepe sa rada (si la ce ras are, au incepu alarmele la masini sa tiuie). Primesc niste priviri mustratoare, nu mi se mai explica nimic, mi se dau cheile si p’aci ti’e drumu’.
Buuuun, insa…azi dimineata. Ajung la masina, inchiderea ciuciu, alarma ciuciu. Deschid cu cheia, nu se aude nimic. Pornesc masina si…ioc lumini de drum, semnal, avarii, cd player, computer bord…Ajung cu injuraturi la birou, primite si date, semnalizand schimbarea directiei de mers la stanga cu mana stanga scoasa pe geam. Sun la Ciclop, le spun pasul meu si sunt chemat la o constatare. Descopera baetii o siguranta de 5 amperi arsa (pe ea era totu’: lumini, computer bord, semnal, avarii, cd player pluuuuuuuuuuuuuuussss alarma si inchidere). Se inlocuieste siguranta, tot cu una 5…si iar ma mananca limba „Pai daca aia care era de 5 a ars cu toate pe ea, n’ar fi bine ca alarma si inchiderea sa nu mi le mai lasati pe asta noua…tot de 5?”. Iar priviri urate, scrasnete de masele da’ inchiderea si alarma trec pe una de 10 amperi.
Acum merg toate, mai putin airbagurile…da’ sper sa nu am nevoie de ele pana maine cand o sa ma duc la Skoda in service.
Declaratii de avere