Sangerica prin Cipru 4

Si cum spuneam, marti dimineata – dis, ne’am urcat poponetele in masina si am pornit decisi catre Paphos, capitala insulei pe timpul Imperiului Roman. Urma sa vad orasu’ statiune pe timpu’ zilei si mi’l imaginam cu ruine, situri arheologice…cand colo…Statiune in adevaratu’ sens, mare, plina de turisti, aer foarte umed, soare si ciuciu ruine si situri arheologice. Si cum mergeam asa abatut de soare pe strada, vad o placuta ce se ridica timid pe la 1m inaltime ce indica existenta unor situri arheologice.

Imi iau verii de manuta, fuga la masinuta si hai sa vedem siturile. Cum nu au scapat asa usor de mine ne indreptam cu pasi mari da’ viteza legala spre cel mai renumit sit: Mormintele Regilor. Denumirea ii provine de la faptul ca, influentati de egipteni, cipriotii au vrut sa aiba un loc sacru unde sa fie ingropati regii lor. Din nu stiu ce motiv – revolutie, credinta, ciuma, morti ce constau in disparitia regelui, elodii – pe locu’ cu pricina n’au mai fost inmormantati regi. Ci boeri. Da’ acum nu mai e nimeni acolo. Decat aia de la poarta si turistii.

Eh, ajungem, platim intrarea si stanga sau dreapta? Hai inainte. Hai. Si intram in primu’ mormant. Io intru asa un pic temator gandindu’ma ca acolo a locuit vreme de cel putin cateva sute de ani o persoana si poate ca sufletu’ lui este inca prezent in acel loc. Asa ca…bat usor cu mana in pietroaiele de la intrare:

– Dom’ spirit…nu va suparati.. fac cruce cu limba de 3 ori in gura, scuip in stanga, dau sapca jos din cap, iau nitica tarana de pe jos si o arunc in spate si pasesc. Cu Parkinsonu’ inainte! Bag capu’ usor, stanga-dreapta si il trag rapid inapoi. Is in Cipru, nu? Asa ca il bag din nou, dreapta-stanga, nu vine nimic si intru. Trag 2 poze si o zbughesc pe usa afara. Scuip in treacat:

– Sorry sir…chiar in ochi l’am nimerit!

Si ma alatur verilor mei. Mergem pe la celelalte morminte, ignorand cararea principala.

– Ia uite o soparla!..exclam nestiind cum sa ma comport – ma gandeam ca unde’s soparle is si serpi. Da’ lasa…nu cred ca or fi si aci.

–  Uite mai multe soparle…striga var’miu. Uite si un sarpe. Acolo, i se vede capu’ si finalu’. Il vedeti?

– Da… zice sotia lui.

– Unde? Ba tu razi de mine, stii ca fac pe mine doar daca aud ssss…

Si continuam periplu’ printre buruieni catre mormantu’ 2. Nu mult…

– Aaaaa…sarpele…si incep sa sar peste buruieni, directia carare. Inutil sa va zic ca fusei la o palma de moarte, nu? ma rog, exagerez acum, erau vro 4-5 metri intre mine si el. Da’ cand vezi moartea atat de aproape, mai ales o moarte asa de rece, mare si veninoasa, parca vezi prin ochii lu’ Hassan pe Mihaita Viteazu’ agitandu’si barda catre tine. Bine, nu era mare, nu cred ca avea nici macar 1m lungime…da’ nici io nu’s mare de stat, da? Asa ca furam chit…

– Gata! Nu ne mai abatem de la carare…nu ma intereseaza ce morminte pierd, io n’am de gand sa vizitez spitalele din Cipru si mai ales sa fiu alergat de jivine.

Si incepem turu’ mormintelor mari. Fel de fel de grote construite: pentru mancare, copii, animale, averi, etc. Si gasesc una asa faina, cu 3 intrari, ma postez pe centru, calibrez telefonu’ sa fac o poza faina, pun si blitzu’ si cand apas pe declansator…o mana iese din grota centrala. Dupa mana asta mai iese inca una…monstruoasa. Dupa mana asta monstruoasa iese un cap cu serpi zbatandu’se pe viata si moarte…

– P..a mea…Medeea?

Si auzind vocea mea, se ridica catre mine si ma privesc 2 ochi de am simtit cum ma ia cu lesin si treaba mare in acelasi timp. Simtii cum ochii aia imi fixeaza cerebelu’ nelasandu’mi sangele sa curga si deodata jivina deschise gura si lasa sa se vada 2 siruri de dinti ascutiti…auzii o serie de cuvinte intr’o limba ciudata, probabil blesteme si incantatii. Ramasei pironit. Rosu’ din obraji se duse pe apa sambetei, bronzu’ meu deveni dintr’o data alb, picioarele incepura sa’mi tremure…iar bestia se apropie de mine, isi intinse mana acoperita cu solzi verzi si avand niste gheare ce erau capabile sa’ti scoata mucii din fund. Inlemnii…nu putui nici macar sa tip ca lasii…

– Did i scared you? Well, you scare me too…

Ma sterg la ochi…o blondina cu ochi albastri imi zambea. Ingan ceva, ma intorc, fac 2 pasi pana dupa prima coloana si o iau la fuga de imi dadeam cu calcaiele in ceafa. iesit din mormant, ma asez p’o piatra unde incep sa respir si sa ma gandesc ca’s cam prostut din moment ce m’am speriat asa. De o fata. Si draguta pe deasupra. Ma ridic, rad de mine ma mai uit la mormant, ii vad capu’ ca apare de dupa scari si ca se uita la mine, ma albesc si o iau iar la fuga. Halal Sangerica!

Nu va mai zic ca faceam mormant – poza si cand dadeam sa plec aparea ea pe acolo. Astfel ca, in loc ca turu’ sa dureze 2-3 ore, in 45 de minute eram afara. Record. De acolo, am decis sa plecam inspre cateva satuce de pe coasta, sa vedem niste plantatii de cactusi si banane. Inainte de asta…bereeee. Si gasim o terasa, ne asezam, vine o alta blonda vorbind o engleza perfecta la masa. Dupa 2 minute pleaca sa ne aduca un meniu – atunci o inteleseseram. Dupa 30 de secunde revine. Dupa 5 min pleaca sa ne aduca comenzile – atunci intelesese ea ce vroiam noi. Si cand se intoarce, manca’o’ar tata, zambind ea ca o floare asa, asaza berea in fata lu’ var’miu, apa in fata vara’mii si cand sa’mi puna ea si mie berea in fata, vede cum incep sa asud uitandu’ma la ea. Si astfel, ochii nostri se intalnesc, buzele schiteaza un zambet timid pe fata fiecaruia iar berea din paharul meu ajunge pe hainele mele. Se scuza rosindu’se si’mi mai aduce un pahar. Plin.

Eh, trecem peste si plecam…vedem plantatiile de bananieri si p’alea de cactusi – ce aveau fructe coapte. Si cum sotia varului e insarcinata si plina de pofte (de parca sarcina ar fi o scuza), ii cere lu’ var’miu fructe de cactus. Var’miu se duce sa ia, io fac poze si aud:

– Da’ tu nu te duci sa’l ajuti? Ca nu cred ca poate sa imi aduca_cate poftesc…

Si ma duc si io, ce sa fac. Si culeg, injur, scuip, scot 2 tepi, mai culeg, mai intra vro 10 in palma. Mai culegem si rodii, ca pofta femeii era mare. Si plecam. ne oprim la Coral Beach.

– Singura plaja cu recif de corali din Cipru…superba…zice var’miu. Numa ca acum nu mai are corali.

Plecam de la plaja asta si ne oprim in Limassol. Vizitam un castel medieval din centru’ orasului. Nu am avut voie de fac poze, asa ca m’am alergat cu var’miu pe cotloanele castelului. Am plecat si de acolo cu destinatia acasa. Unde au urmat 2 zile de stat – ca var’miu a trebuit sa fie prezent la munca -, de cumparat cadouri pentru acasa si de plimbat mai bine prin Nicosia. In fine, joi seara, plecam catre Larnaca, unde ne plimbam pe bulevardu’ mare de pe faleza. O multime de oameni la baruri si terase, pe strazi, pe ponton. Si la un moment dat:

–  Saraca inima mea…aoleooo, sa moara toti dusmanii…

Si trece pe langa noi o decapotabila de d’abia se mai tinea in tabla cu 2 romanasi in ea.

–  Bine coaeee…da’ mai tare… tip si io.

Si au dat mai tare. Plictisit de Larnaca, i’am luat pe veri de mana si ne’am intors acasa urmand ca vineri sa mergem la plaja. Facusem cu sor’mea un  pariu: cine se intoarce mai negru din concediu primeste ceva de la celalalt. Ea fuse pe litoral 1 saptamana, la italieni. Da’ tot io am castigat. Ce? Nimic, ca ametiti cum suntem nu am stabilit o miza. In fine, revenim…

Si plecam la plaja. Ajungem, plaja libera, nisip fierbinte. Ne asezam prosoapele si intram in apa. Merg si io mai in larg, calc apa, inot, ma zbengui si iar inghit apa. Dupa vro ora de balacit, ne retragem la mal unde incep sa joc cu var’miu tenis/ping-pong d’ala cu palete de lemn si mingiuca de cauciuc. Si jucam noi, ne aruncam prin apa, ne zbatem doar-doar se uita vreuna la mine. Ca chitisem un cuib de 2 cipriote pe plaja. Da’ ele nu ma chitisera. Asa ca dezamagiti, ne ducem la prosoape si desfacem cate 1 bere. Incepem sa bem, tipa pe care o ochisem se ridica si incepe sa se unga cu uleiuri. Ba fratilor, avea un corp de as fi uns’o io cu bale ca aveam un debit de dadeam rusine si Amazonului. Ce mai, parca ar fi fost sculptat.  Si bineinteles ca m’am oprit din balit, ca’s baet bine crescut. Da’ m’am uitat la ea ca taranu’. Ea a observat. M’a ignorat la inceput. Pana cand a vazut ca io nu ma uit nicaieri altundeva decat la tatele si bucile ei. Atunci a inceput sa ma fixeze cu privirea in speranta ca o sa ma uit si la chipu’ ei. Ma uit…hmm, merge. Da’ revin la tate si cur. Ea incepe sa zambeasca, sa vorbeasca cu grupu’ ei aruncadu’mi ocheade. Io nica.

Tate si cur, atat vedeam. Ce porc! Ma mai balacesc, revin, iau paletele si il invit pe var’miu la joc. Asta, proaspat trezit din somn, refuza. Asa ca, iau o privire de actelus plouat, ma uit la cipriota si ii fac un semn din cap (asta cu urechi). Nici n’apuc sa’mi indrept capu’ ca ea imi ia o paleta din mana imi zice numele ei si serveste. Bineinteles ca n’am fost atent ca i se miscau tatele, bineinteles ca am luat o minge undeva mai jos de buric, bineinteles ca m’a apucat o durere da’ nu puteam sa par cocean, bineinteles ca i’am facut semn sa intram in apa, pana peste buric ca sa imi treaba durerea. Si am jucat si cum s’o numi jocu’ ala si m’am holbat si am ras…si am stabilit ca seara sa ne vedem in Ayia Napa la club. Mai ales ca trist asa, ii spusesem ca e ultima mea seara in Cipru si ea a zis ca va fi de neuitat.

Am plecat de la plaja plutind, am ajuns acasa am facut un dus si ii suna telefonu’ varului. Discuta asta vro juma de ora, urla, injura si:

– La 10 tre sa fim in Larnaca. Se intoarce unu’ mai devreme. Mergem direct de acolo in Ayia Napa.

– Oki vere… zic io.

La 8 mergem la o crasma sa mancam meze (combinatia aia de mancare), care fuse genial, genial! Si la 9  juma o luam catre aeroport. Ajungem la 10 si…stupoare, avionu’ are intarziere. Nu se spune cat. Ala nu raspunde la telefon. Da’ pe la 12 apare. La 1 suntem acasa, ca ala n’avea chef de club…mama ma’sii! La 1 jumate pleaca ala catre casa…unde sa mai mergem in club ca incepusem sa cascam de nu mai stiam de noi. Asa ca hai in Larnaca intr’un bar, mai bem o bere…si bineinteles ca apare si ala de venise in seara aia cu avionu’. La masa noastra.

La o masa in spate, vro 12 negri care s’au luat intre ei la bataie. Un romanas beat pe strada, se baga sa’i desparta. Asta care imi stricase mie susta cu venirea lui zice:

– Daca maimutele dau in asta, io sar…nimeni nu bate un roman cat sunt io aci.

Sa va mai spun ca ma rugam sa fie lovit romanu’ ca sa’l vad pe stricator cum si’o fura? Da’ n’a fost sa fie…negrii beti, romanasu’ beat, s’au pupat si au inceput sa bea. Am plecat acasa, am dormit, m’am trezit suparat gandindu’ma ca fata aia ma amenintase c’o seara de neuitat iar io am fugit. Si cred ca blestemele ei ma ajunsera la aeroport, ca avionu’ avu 1 ora intarziere la decolare.

Cam asta fu vacanta mea in Cipru…m’am simtit foarte bine, fu foarte fain. Acum astept, in ordine: Cluj (nu stiu daca o sa ajung, da’ e in plan cu munca), Delta Dunarii (tot cu munca, da’ e premiera, ca n’o vazui pana cum) si Londra (tot cu munca). Si cam atat…pentru septembrie – octombrie.

p.s.: v’am zis de pisicile din Cipru? Am vazut doar 2. 2 motani. URIASI, chiar asa! Zici ca’s dulai pe langa motanii din Romania. Sau ca fructele de cactus is foarte bune, da’ is de’a dreptu’ de vis daca is lasate in frigider vro 2 ore dupa ce au fost curatate? Aveti grija, totusi, la tepi.

Hai gata, v’am pupat!

Adaos suplimentar … ca am uitat nu de alta: in seara in care am mancat meze si trebuia sa ajung in Ayia Napa sa ma bucur de nurii cipriotei am mancat melci. Deci, eram la restaurant cu var’miu, sotia si sefu’ lui. Sefu’ lui de la munca, nu sotia=sefu’ lui de acasa. Da? Clar! Si incepem noi ca mesenii cu o bere rece. Si pe cand dadeam pe gat cu sete si nesat licoarea aceea magica ce curata rinichii apare un baet ce servea acolo – Ianulis, tradus Ionel, da’ e mai degraba un fel de Gheorghe, Vasile – care ne aduce la masa o farfurioara cu 4 ceva in ea. Acum, io eram cu paharu’ sub nas si cu ochii in farfurioara sa vaz ce’s aia 4. Si ma dumiresc rapid, ca’s baet destept si n’am chiulit de la orele de biologie. Erau melci. Mari. Mari. Sefu’ cipriot, a nu se intelege sotia varului, imi intinde unu’, doar eram musafir. Il iau si ma uit la el. Cochilie maronie asa, cu cateva pete mai albe spre roz, melcu’ inauntru – mdeah, toate is bune si frumoase si la locu’ lor. Cipriotu’ realizeaza ca nu stiu sa mananc asa ceva, o asemenea delicatesa – printre cele mai scumpe din Cipru -, si’mi intinde o scobitoare. Iau si scobitoarea, o pun langa melc si constat ca cochilia era cat juma de scobitoare. Cipriotu’ imi da una peste mana si’mi face semn sa fiu atent la el. Baga scobitoarea in melc, il trage afara si il inghite. Fara scobitoare. Pai unde e  farmecu’ faraoane?

Si procedez ca el. Bag scobitoarea si jur ca am auzit melcu’ tipand, asa lent dupa cum se misca, il trag afara si il privesc. Ptiu! negru si urat mai este. Astia de la masa ma imping cu ochii sa il iau in gura. Melcu’ sa fie clar. Deschid gura, bag melcu’ si incep sa mestec. Gust de pamant, slinos, melc parca cu muci pe el…Printre intrebarile mesenilor care doreau sa’mi afle parerea despre melc, io mestecand sau incercand sa’l mestec, citeam niste rasete ironice. Asa ca inghit melcu’ – cred ca atunci melcu’ ala a atins cea mai mare viteza din viata lui. Nu fu rau, da’ in mod sigur nu as incerca prea curand un alt melc. Asa is io, mai romantic, prima dragoste nu se uita si stiu ca pt o perioada lunga de timp voi compara orice alt melc cu primu’, cu el. Gata!

Sangerica prin Cipru 3

Si veni dimineata. Dormeam asa de bine, ventilatoru’ la cap torcea cat sa’mi fie racoare, perdelele trase da’ ma izbi ceva in ochi. Il deschid incet pe dreptu’ si ceata. Il deschid si pe stangu’, ceata devine mai densa. Indepartez miejii de urdori de la ochi cu destele si hopaaa! soarele era 2 suliti pe cer si imi dadea cate o raza in ochi de vedeam monocrom prin camera. Ma trezesc, bag un dus, mananc ce gatise verisoara (sotia varului) si sarim in masina. Mai trecem pe la o familie de romani, ii luam si pe ei si o intindem catre mare, destinatia Ayia Napa.

Ajungem acolo, oprim in urmatoarele locuri: patiserie pentru mancarica si magazin cu articole de scaldat. Din primu’ luaram pateuri, cipsuri, sucuri, ape, bere, prajituri. Din al doilea dero, cocolino, ochelari de inotat. Ca am uitat de pernute si colaci de inot. Si ajungem la faleza, debarcam, o luam la pas pe marginea unui canal. Canal d’ala de vezi in Baragan, folosit la strangerea pe timp de ploi a apelor. Sa va zic acum ce e cu canalele in Cipru, ca dupa cum banuiti ploua atat de des incat le ajung 3-4 sticle la 2 litri pentru a strange toata apa. Ei bine, canalele astea is folosite la strangerea deseurilor menajere. Cipriotii nu au canalizare. Decat conducte ce duc apa si rahatu’ in canalele astea, unde sta pana se impute si apoi apar vidanjorii si aduna tot. Eh si cand pute, apai pute! Asa era si in ziua aia la mare.

Trec de miros si parca mi se nazare ca vad „Black Pearl” din piratii din caraibe. Inspir, expir, inspir, expir, si corabia e tot acolo. E clar, am supravietuit. Cautam cu privirea corabiuta noastra, cea a capitanului Matellos. Ajungem la ea si:

– Mosuleeeeee….stiam io ca existi, da’ mami si tati si baetii si fetele de la bloc mi’au zis ca e doar o inchipuire de a mea! Ce fericit is ca existi! Fii atent, vreau un ponei…nu, stai, d’ala vroiam de eram fetita. Vreau o masinuta rosie, o negresa – d’aia de la cofetarie -, si mai vreau…

– I’m sorry…i can’t understand you…

– Vere, stie careva dintre voi lapona?

– Asta e cpt. Matellos…el conduce barcuta…

– Aaaa…cheptan…naiz tu mit iu…

Dezamagit achit cei 15EUR pt croaziera, ma duc in fata – prora, ma asez in fund suparat, imi pun mainile la piept si trag aer in piept…v’ar starea a dreq, inca se simte mirosu’! Ne asezam toti 6 romanii lejer si incepem sa privim lumea: engleji, finlandeji, negri, norvegieni si ciprioti (capitanu’ si ajutoarele lui de la bord). Se ridica ancora – nu a mea -, ne dam cu creme de protectie solara si plecam in larg…Aveam ocazia sa vad si Ciprul litoral mai bine asa…tot piatra si mult soare…da’ marea, marea e atat de clara si albastra! E albastra ca si costumul tipei aleia cu tatuaju’ pe coaste. Aci ia uite, zici ca e alba…marea. Da, da’ si costumu’ alei de pe puntea superioara tot alb e…uuu’ si ce valuri are…fata, in spate, nu marea!

Ajungem in primu’ golfulet, toti blitzuri in pesteri de au inceput liliecii sa sforaie saracii. Io n’am facut poze ca mi’era ca’mi scapa aparatu’ in apa si cine il recupera? Io as fi sarit. Da’ pe urma, cine ma recupera pe mine? Plecam de la pesteri, mai mergem o tara si ajungem la un golf mai dragut, linistit, cu cateva iahturi trase pe dreapta/stanga/centru…acolo se arunca ancora – repet, nu a mea – si capitanu’ Matellos/Mos Craciun ne zice ca putem sari in apa.

– Vere, io am tupeu sa sar. Da’ sari imediat dupa mine…

– Ce? Pleaca de aci…

– Ba, io sar…da’ vii sa ma sal…muistule, de ce ai sarit? Unde pleci acum in inot ba? Vreau si io sa sar…

Se apropie de mine ajutoru’ capitanului, unul din ele. Era un pusti. Si imi zice sa sar, io ii zic ca nu. El zice ca apa e buna, ca uite cat de albastra e. Io zic nu din nou. El zice, pai trebuie mai ales ca’mi trebe botezu’ marii. Si da sa se infiga in mine sa ma arunce in mare. Ba baiatu’, ii proptesc o mana in piept si ii zic cat pot de clar:

– In mortii ma’tii…i don’t know how to stay in the water like the other guys that are swimming…

Incepe sa rada si’mi zice de colacii de salvare. Aia de la parastasuri. D’aia sa mananci tu cu muma’ta cipriotule. Il intreb de veste de salvare. Doar in caz de urgenta majora. Da’ io ce crezi ca’s ba? In fine, dupa 10 minute, imi fac curaj, ma apropii de scarile din spatele barcii si cobor usor pe ele in apa. Imi dau drumu’ in apa – adica nu ma mai tin de scari – , incep sa calc apa asa cum invatasem c’o zi inainte, merge…merge…

– Vereeeee…ia uite ca pot sa calc a…si 3 guri sanatoase de apa sarata. M’am prins de scara ca de o femeie si nu’i dadeam drumu’. La un moment dat umbra, da’ umbra. 2 batai pe umar de simteam ca ma duc la fund…

– Daca io ma duc, va iau si pe voi cu mine…

Ma uit in sus si vad o negresa ce dorea sa coboare da’ nu avea pe unde de mine si incolaricile mele. Si era mare rau, da’ mare rau. Maaaareeeee…marea in comparatie cu ea era lac. Asa ca ma dau intr’o parte, ma tin doar c’o mana de scara – nu de alta, da’ langa mine inota o ciprioata sufletista si nu doream sa par pampalau – si negresa incepe sa coboare. Si cobora atat de incet de o injuram de’i mergeau fulgii. Da’ dupa ce a intrat complet in apa am realizat de ce nu a intrat brusc…nivelu’ apei crescuse cu cativa cm. In fine, urc scarile si ma pun la uscat – nu ca n’as fi uscat – si pe langa mine trece un fund fain. Ma uit lung dupa el si aud un buna in engleza, ridic capu’, ridic si ochii si zic si io buna in engleza. Vad un zambet, apoi fundu’ din nou si un pleosc. Ca tipa sarise in apa.

Ma duc la locu’ meu, caut prin punga cu mancare, scot cipsii deschid punga, iau o mana serioasa si o bag pe toata in gura. Mestec, mai mestec o data, imi dau lacrimile si scuip peste bord. Luasem cipsi cu otet! Mai mergem cu vaporasu’ vedem coasta, ne oprim in alt golf si 1 ora scaldat. Inutil sa va spun ca am stat tinandu’ma de scara 1 ora, nu? In timpu’ asta am vorbit cu aia cu fundu’, acum imi pusesem ochelarii sa pot sa ma uit pe sub apa, calcam cat de cat apa asa ca puteam si gesticula cand vorbeam cu ea. Nu stiu ce a inteles ea din gesturile mele, cert e  ca m’am trezit in toaleta barbatilor de pe vas cu ea pe mine. La inceput m’am opus, da’ pt ca tavanu’ era foarte jos si becurile erau protejate de masti de fier, am dat cateva capete de n’am mai stiut de mine….  In fine, dupa ce am terminat – romantic de tot, leganandu’ne vasu’ – ne’am dus fiecare la locu’ lui. Ea la ma’sa, eu la ai mei. Se termina croaziera, ne mai privim un pic…ea pleaca, io la fel.

Ajungem in masina, dorm pana acasa…facem dus, mancam sa se duca gustu’ de cipsi otetiti si plecam in Paphos. Ajungem pe seara acolo, vizitam falezam muzeu’ frescelor – de pe afara – si ne asezam la o terasa. Bem o bere, mancam o inghetata si plecam catre masina. Ajungem acasa si ne culcam. Io fericit ca am scapat viu si ars. De soare si norvegianca.

Ziua urmatoare, ars pe spate, cu usturimi ingrozitoare, plec cu var’miu spre un dealer auto din oras sa isi schimge masina. Si o schimba. O da pe cea veche plus o diferenta de bani si isi ia un mic monstrulet: VW Golf 5 GT. Ne’am plimbat toata ziua pentru acte, pneuri noi, setari, etc. Seara am mancat lejer, am baut bere si am fumat. Cum io imi terminasem tigarile luate din Romania – Marlboro Filter Plus -, mi’am luat 2 pachete de Marlboro Lights. Si acum le am. Am fumat 2 tigari. Gust de iarba, calti si praf. Miros de caca. Am vomitat dupa a 2a tigare. Si atunci m’am decis pentru a enspea oara: ma las de tigari! De atunci n’am mai fumat. Ieiii…

Marti am fost din nou prin Paphos unde am vizitat mormintele regilor, am baut o bere, am facut multe poze si am ras o gramada. Da’ despre toate astea maine. Pana atunci, alte poze…

Sangerica prin Cipru 2

Ramasesem la drumu’ catre casa dupa orele din Ayia Napa. Nu stiu cand, cum am ajuns acasa…stiu doar ca m’am trezit c’o durere de cap incat atunci mi’am dat seama ca am creierul 120% operational. Pentru cele 30 de minute, cat am avut dureri. Am luat un mic dejun bogat in lamai, mai exact limonada si 1 lamaie. Apoi 2 oo ochiuri si niste salamior. M’am jucat un pic cu var’miu darts. E locu’ 3 in Cipru, io am aflat cand am vazut ce rau ma rupe. Da’ nu ma rupea la joc, nuuu…ma rupea ca in loc sa nimeresc tintaru’ io ii gauream peretele. 17 gauri, numarate. Inca 2 si jucam golf cu bilutele nazale, da’ n’a vrut var’miu.

In fine, dupa cafteala, ne’am urcat in masina si am plecat catre…urma sa stabilim pe drum. Si aud ca mergem in partea turceasca, la Kyrenia unde urma sa vizitam cetatea cu acelasi nume, sau Girne – dupa greci. Ma dusesem cu temele facute, nu asa ca la examene in facultate. Si am pornit. Ajungem la vama, care e exact in centru’ Nicosiei – grecesc -, sau Lefkosiei – turcesc -.

– Ai pasaportu’ la tine? ma intreba var’miu.

– Aaaa…nu, e acasa la voi., zic eu in timp ce devin alb la fata.  Hai sa il iau sau mergem in alta parte acum. Ii lasam pe turci pentru alta data, s’asa is prosti rau. (aci a luat foc var’miu ca el a locuit 9 ani in Instanbul).

–  Da’ buletin ai la tine? Da’l incoa.

Si iese din masina ducandu’se la vama. Io, n’am ce face, si ma duc dupa el. Si incep discutiile. Nu are rost sa le reproduc pentru ca erau in turca si v’as plictisi cu turca mea de balta de Baragan. Cert e ca am obtinut viza in urma negocierilor lu’ var’miu, ne’am urcat in masina si am plecat spre Kyrenia.  SI mergem. Nu stiu cum sa va zic, da’ la turci e mai misto. Verdeata, tufisuri mai mari, copaci, padurele…ce i’au fraierit pe greci. Si ajungem in Kyrenia. Oras port, frumos facut, casute, palmieri, drumuri inguste, masini multe si culmea – oameni pe strada. Ajungem la castel ne dam jos, patrundem pe primele porti, ajungem la paza si…

– Asta nu e castelul Sf. Hilarion pe care vroiam sa’l vad! Hai sa plecam…

– Stiu ca nu e ala, asta e Kyrenia. Sf. Hilarion il vizitam la intoarcere.

Preturile: 3EUR/pers daca esti turc. 7EUR/pers daca nu esti turc. Si incepe sa se desfasoare var’miu. In turca. Imi face semn cu ochiu’ sa ies afara din ghereta paznicilor cu sotia lui si io ma conformez strigandu’i de afara ca de are nevoie de ajutor ma ofer cu draga inima. Doar stiu si io „ildirim, Hagi, Popescu, Cim Bom Bom, sucar, misto”. Ma ignora. Iese dupa 2 minute cu biletele. Eu, baet finut, vreau sa’i dau banii pe bilet da’ el ma refuza. De ce? A negociat si biletele si le’a luat cu 50 centi (nu cantaretu’ ala negru din state) bucata.

Intram pe porti si vizitam. Castel, fortareata, capela, cca 1100 dHr, facem poze. Ma arde mai rau soarele, beau sucurile pe care le aveam – si p’ale mele si p’ale lor -, ma plang intr’una de caldura, dau din maini si picioare pana vad gradina interioara. In clipa aia am amutit: curtea aerisita, palmieri, nitica umbra si ma vedeam deja fiind un pasa sau de ce nu vrun sulatn alergand cadena p’acolo, pe dupa copaci. Facand nebunii cu cadanele prin culcusuri din frunze de palmieri. Astea fara sa stie sultanica sau ea-pasa. In mintea mea.

Ies deshidratat din fortareata, ne bagam in masina si plecam catre celalalt castel. Parasim autostrada – am zis ca Cipru e intesat de autostrazi? – si incepem sa urcam un  munte, admirand statui cu Ataturk. Si urcam, serpentine d’alea varf de ac, pante abrupte si ajungem la parcarea castelului. Sar din masina si o iau la pas nerabdator fara sa bag de seama ca eram singur. Dupa 3 minute de urcat prin arsita – soarele era de’a dreptu’ ucigator – o masina opreste in dreptu’ meu si aud o voce suava de femeie:

– Da’ tu de ce mergi pe jos? Pana la castel mai avem 3 km…uite’l tocma acolo in varfu’ muntelui.. zise sotia varului.

Ma rosesc, da’ nu se observa ca oricum eram ars de soare pe fata, ma urc linistit in masina si cobor doar la castel, dupa ce au coborat ei – sa fiu sigur de data asta. Intram pe poarta, paznici – aceeasi poveste ca si mai devreme. Si incepe calvaru’…am urcat pe niste trepte atat de abrupte si atat de multe incat pe la jumatate simteam ca imi dau sufletu’ fara sa fie nevoie sa cad accidental peste balustrada ce ne proteja de hau. Castelu’, revenind la el, poarta acest nume dupa Sf. Hilarion ce se presupune ca r fi locuit o vreme in el. Se mai spune ca Walt Disney s’ar fi insiprat din el cand a desenat „Alba ca Zapada si cei 7 pitici”. Din el adica din castel. Nu din sfant! Ca altfel ar fi iesit „Sf. Hilarion si cele 7 pitice” si n’ar fi ajuns atat de celebru decat in lumea aia cu scartaieli de paturi si gemete.

Vizitam baile, salile, dormitoarele regale – erau 2. Unu’ cam pe la mijlocu’ castelului, al doilea in varf. Eu daca eram rege sau print si trebuia sa ajung la sotie sa am parte de actiune, renuntam. Pai cum sa urc si sa cobor scarile alea atat de multe de 4-5 ori pe zi si noapte?

Coboram dupa 1 ora si ceva minute de urcat si ne infigem in gift shopu’ de la poarta. Adica io. Si cumpar magneti si „ochiu’ lu’ Allah”. Si Efes, berea nu orasu’. O dau gata pe nerasuflate, var’miu imi prinde „ochiu’ lu’ Allah” la gat si zice:

– Gata, cu asta mori acum… si strange de am zis ca asta chiar ia in serios cuvantu’ acum.

Plecam, ajungem acasa, mancam ceva rapid si plecam sa vizitam centru’ Nicosiei. Ajungem intr’o parcare imensa, construita intr’un hau. Si o luam la pas prin centru: piata centrala unde se intalnesc toti strainii.

– Daca vii la un roman in Nicosia si nu dai de el, vii si’l astepti aici dupa ora 4. Apare sigur.

Si o luam pe stradute, mici intortocheate sau mai mari si drepte. Un fel de Lipscani, da’ fara santuri, gropi si buruieni. Tigani erau si pe acolo, asa ca  nu m’am simtit chiar atat de mult in strainatate. Am mancat cate o inghetata, am mai baut o bere si am purces catre casa. Suparat ca nu aparuse romanca pe care doream s’o vad nu aparuse acolo. Nu e nimic, o sa ajunga si ea intr’o zi in Cipru.

Ajunsi acasa, am mai baut o bere si ne’am facut schimb de jocuri si pana la ora 3 am stat cu var’miu si ne’am impuscat unu’ pe altu’ la Quake. Ne’am culcat amenintandu’ne cu bataia, ne’am trezit zambind – el in camera lui, io in camera mea – am mancat si am plecat la plaja. De cand asteptam asta. Prosoape, pantaloni de plaja, lada frigorifica si hai la drum. Ajungem cam intr’o ora in Protaras – mica statiune de pe langa Ayia Napa. V’o recomand ca avand cea mai curata si limpede apa, plus cea mai curata plaja din Cipru. Peste cea de la Ayia Napa – plaja surpata. Ne intindem prosoapele, ne dam jos papucii si io incep sa urlu. Ardea nisipu’ atat de tare ca saream in timp ce’l ajutam pe var’miu sa intinda prosoapele. Si astfel, dupa 10 minute le aveam si noi intinse. Si din 3 pasi eram in mare. Am intrat in apa pana la brau ajungand langa niste frumuseti blonde pe care vrand sa le impresionez sar in apa scufundandu’ma sa inot un pic pe la fundu’ apei. Da’ din cauza apei sarate si a greutatii mele -3 kile cu baxu’ de croissante in brate – pluteam cu capu’ in apa, creeru’ fiind mai greu.

Aud chicoteli, dau sa deschid gura, o deschid si…litri de apa sarata intra pe nas si gura, ochii se incetoseaza, gura se strange, ies la suprafata cu capu’, scuip, tusesc, injur printre pauze, imi vine sa vars, da’ frumusetile is langa mine…si n’are rost sa ne facem mai rau de ras. Ma uit dupa ai mei, astia radeau de nu mai puteau. Ma arunc din nou in apa si o iau inspre larg…dau de 4-5 ori din maini inotand, ma opresc ca apa imi ajungea la gat. Si acolo ma opresc. N’am zis ca nu stiam sa calc apa, nu? Acolo am invatat cat de cat, da’ imi era frica, asa ca ma balaceam in apa pana la gat, apoi fugeam in apa mai mica…si tot asa de 10 ori, apoi pe plaja la uscat. Pe plaja mi se face sete vazand peste tot apa, ice tea si alte d’estea asa ca deschid lada frigorifica a varului si scot o…bere. Mai scot una, inca una…in total 8. Apa era o sticla pentru sotia varului si atat. Ce sa fac? Ma sacrific io ca sarcina fetii sa decurga normal si beau bere. Aveam Keo – de care stiam ca e mai dulce – si Carlsberg. Asa ca incep Keo gandindu’ma la gurile de apa luate si la sarea ce se depunea acum in organismu’ meu. Si uite asa, pe toata plaja, eram 2 oameni ce beau bere. Doar 2. M’am mai avantat de vro 3 ori in apa, tot pana la gat, tot dupa niste guri zdravene de apa si cand am simtit ca’s satul de apa am decis sa plecam acasa. Ajunsi acasa am mancat un gratar cu niste amici si ne’am bagat la somn urmand ca ziua urmatoare sa ajungem in Ayia Napa sa ne plimbam cu vaporasu’.

N’am dormit toata noaptea gandindu’ma ca nu stiu sa calc apa, ca vaporasu’ merge pe valuri deci se balanseaza, ca daca bubuie iar io’s aruncat in apa ala is…asa ca mi’am facut un plan: in drum spre Ayia Napa trebuia sa’l conving pe var’miu sa opreasca undeva sa’mi cumpar sustinatoare d’alea de care copilasii pe brate cand intra in mare si o vesta de inot. N’am mai apucat, ca am adormit.

Maine revin cu vaporasu’. Pana atunci inca-cateva poze.