Arhiva

Posts Tagged ‘sală’

luni, de uichend…

Vineri, la sala unde trag fiarele de mine,  au apărut feţe noi. 2. Piţipoance. Prima înaltă, blondă, pielea ei spuma laptelui. Cu un top minuscul pe ea şi nişte colanţi de’i citeai de pe buze bucuria de a călca pragu’ sălii de fitness şi de a fi privită de zeci de ochi de masculi plini de dorinţe. Iar când ne’a arătat şi tatuaju’ de pe şale situat deasupra văii ce’i desparte bucile, am oftat toţi. Mai cu seamă io. Că tatuaju’ ei semăna izbitor cu sigla lu’ Batman, idolu’ copilăriei mele. M’am gândit că ori e iubita lu’ Batman şi îl îndrumă către peşteră. Ori, îi ademeneşte pe băeţii răi ca să i’o dea la Batman..ăăă, peşteră, scuze.

A doa, prietena ei, era minionă, brunetă. Îmbrăcată în negru. C’o piele arsă la solar că atunci când s’a pus pe băncuţă să facă exerciţii pentru gambe şi fesieri, a dispărut brusc din faţa noastră. Jurai că e Frodo cu inelu’ magic al puterii. Da’ ceva o dădea de gol. Cei 2 cercei de aur masivi…cerceii, nu auru’. Care parcă pluteau în aer deasupra băncuţei.

Da’ erau bune…ce mai. Ne’am hlizit noi băeţii, ne’am chiombit la ele, am tras fiecare mai cu spor…fără rezultat. Tot egal s’a terminat.

Apoi, sâmbătă, am reluat distracţia numită fotbal. În sală. Şi după 10 minute de încălzire şi 15 de joc am comis’o. La una din porţi, întâmplător a mea, parchetu’ era ud. Şi io, fugind disperat spre poarta mea, nu să dau vrun tontogol ca Bănel, ci să scap echipa de înfrângere am alunecat pe partea udă. Şi din alunecarea asta am prins o acceleraţie fenomenală ce n’a mai ţinut cont de forţa de frecare dintre restu’ corpului meu şi parchet, ş’am intrat în poartă.

Acum, porţile de handbal îs foarte bune. Ţepene. Cu bare metalice. Tari. Care nu’s circulare. Adică au colţuri. Tari. Şi’ntr’un colţ m’am oprit. Cu tibia. Am văzut negru în faţa ochilor. Am crezut că de la parchet, da’ parchetu’ era verde. Aşa că m’am gândit că e de la durerea cruntă din tibie. Adunându’mă de jos, am constatat că şi tibia mea e tare, numa că nu la fel de tare ca bara. Dovadă tăietura pe care o am. Da’ am strâns din dinţi ca un luptător, am continuat joaca şi după ceva timp iarăşi io, martir, să salvez echipa, recepţionez un şut violent (cu mingea, nu şut în cur sau coaie) la milimetri de bubă. Şi în timp ce stăteam pe jos, văitându’mă amarnic, mă gândeam că o bară de metal nu m’a răpus şi totuşi, o beşică de cauciuc îmbrăcată în piele m’a dovedit. Crudă mai e viaţa.

V’am zic că tăietura fu adâncă şi că’ntro oră aveam o gambă de culturist? Doar dreapta din fericire.

blondă rece

Noapte, străduţă tipică de Bucureşti, adică d’aia pe care treci strângând din buci. 2 maşini faţă’n faţă. 3 oameni. 2 într’una din maşini, 1 în Logan. Înjurături, semne obscene toate prin parbriz. Pentru că cel din Logan nu acordase prioritate celuilalt.

După 2 minute de tatonări, mă calmez şi dau io cu spatele pentru a’l lăsa pe ţăranu’ din Logan să treacă. Găsesc un loc unde să mă pot retrage, deschid geamu’ scot capu’ afară şi când muie’n cur ajunge lângă mine, zic:

Bă ţărane, nu puteai să mă laşi să trec? Vrei s’arăţi că ai coaie de te’ai băgat ca mortu’n cavou?

El patina cu frâna. Opreşte. Deschide geamu’, la manivelă, scoate şi el capu’ afară şi:

–  Ce vrei bă? Tu…

Şi dispare din faţa mea. În locu’ lui apare o blondină diafană, iar în locu’ Loganului o Octavia, ce avea la roţi bara din spate a Loganului. Blondina vorbea la telefon şi se hlizea toată, până când a realizat ce făcuse. Io, băet bun, scot capu’ pe geam şi împăciuitor, doar se apropie Crăciunul, îi zic ţăranului:

Bă, hai că plec. Nu te mai reţin că văd c’ai altele pe cap acum!

noi

De ceva timp, Sângerică, adică io, a început să meargă la sala de forţă. Să pună niţei muşchi peste oasele care de ani buni de zile îi definesc corpu’. Vorba mamei Sângericului, „tot o piele ş’un os” – multe fete fură fericite.

Aşadar, Sângerică merge la sală. Vorba aia din bătrâni:

Năltuţ, glumeţ uneori chiar frumuşel / Mândru şi subţirel ca un fir de pătrunjel / Sângerică îi mereu cel mai cel / C’are acum şi muşchii de oţel

Trag de toate aparatele, cu excepţia a 3 scripeţi care trag de mine de parcă ei ar dori să facă muşchi. Eh, cum vă spuneam, merg la sală, unde am avut ocazia să descopăr personaje noi şi variate. Da’ dintre toate, vro 4-5 ies în evidenţă ca o pată de muştar pe un tricou negru, ca un cheag de sânge în ochi, ca picăturile de câşmâţ la gura unei domnişoare.

Ş’am descoperit următorii indivizi:

1. Cocalarul de sală asortat

E genu’ de băet ce vine la sală doar în haine şi încălţări asortate. A nu se înţelege tricou alb – pantalon negru/albastru – adidaşi albi. Nu! Ci: tricou mulat negru cu carouri gri + şort gri cu carouri negre + adidaşi negri cu carouri gri. De 4 săptămâni de când a apărut prima oară în câmpu’ meu vizual, a venit numa aşa îmbrăcat.

2. Cocalarul de sală „gură-spartă”

E genu’ de cocalar ce vine la sală îmbrăcat în haine de oraş (blugi, cămeşă uneori, pantofi – iar uneori un trening de să moară lumea de ciudă), ce trage de fiare grele deşi posedă o burtă impunătoare. Tatuaju’ nu’i lipseşte de brand, ciunga nici ea. Poate fi recunoscut cel mai uşor: îi auzi vocea de la 500m de sală. El e cel ce strânge în juru’ lui o mulţime de admiratori, de regulă 3-4 aspiranţi, el spune bancurile, el râde, el înjură, el trage de fiare. Restu’? „Ce bă şi tu tragi? N’ai nevoie coaie, pula mea…5 kile cât ai tu…hăhăhăhăhăăăăă!”

De asemenea, tot el e cel care cum vede apărând prin sală o femelă nouă cu miros necunoscut lui, ce’şi mişcă agale bucile curului, se repede spre un aparat sau 2, depinde cum îi fug ochii, şi începe să tragă din ce în ce mai tare şi mai zgomotos. De regulă, se repede spre băncuţa de împins de la piept unde e în stare să’l împingă cu tot cu halteră pe cel ce lucrează în clipa aia, sau se repede spre bara de tracţiuni unde face 2 serii a câte 7-8 repetări cu capu’ spre tavan. Tavanu’ e fals. Plăcuţele se mişcă când el suflă din adâncu’ burţii. După ce face aceste exerciţii, îşi îndreaptă spatele, îşi suge burta şi se îndreaptă ţanţoş spre mândra nouă. Gealaţii îs la 2 paşi în urma lui, să’i sară în apărare dacă fata îi dă 2 replici peste bot. El glumeşte cu fata, gealaţii repetă gluma cu voce tare uitându’se prin sală să vadă dacă lumea pricepe cine e şefu’ lor.Până acum n’am înţeles mare lucru…

3. Cocalarul de sală branduit

Este cel ce vine la sală costumat după cum urmează: cei mai noi adidaşi Nike sau Puma – negri neapărat, panatalon negru lung/scurt Lacoste şi tricou negru şi mulat Cavalli sau D&G. De ce negru? Pentru că de regulă are o maaaare burtă. De ce mulat? Ca să se vadă în oglindă şi să fie mulţumit când după 2-3 minute de exerciţii vede cum un fir de transpiraţie i se prelinge în buric. Ş’atunci râde, e fericit!

 

Toţi 3 cocalarii au ceva în comun: cerceii cu pietre din urechi, lanţurile de aur ce merg puse la Fabiola mea acum pe timp de iarnă şi brătările cu care poţi zăvorî lejer porţile de acces în incinta sălii ca ei să nu mai intre.

 

Acum, să vorbim şi despre ele. Din păcate doar 2 categorii.

1. Piţipoanca de sală lucrată

Este cea care vine de mult timp la sală, n’are cur şi nici ţâţe da’ s’a ars cu vechii sălii – cocalarii de mai sus – şi care acum vine doar pentru întreţinere. Strânge bani ca să şi’o plătească. Sau caută sponsor pentru o lună, două.

2. Piţipoanca de sală bezmetică

Este „sora” mai mică a piţipoancei lucrate. De la 2 ani a visat să ajungă ca sora ei mai mare, astfel că la 3 ani a venit prima oară la sală. Ş’a rămas la aceeaşi înălţime. Vine mereu cu aceeaşi îmbrăcăminte: pamperşi şi maio. Râde la toţi, glumeşte cu toţi, face pe firava şi femeia fatală în acelaşi timp: „Ufff, mă ajuţi şi pe mine să fac abdomene, teee roooggg?” iar după 20 de secunde „te mai uiţi mult la ţâţele mele?” şi primeşte şi răspunsu’ „care ţâţe?”. Din  păcate pentru ea, nu este în topul preferinţelor băeţilor de sală, nici măcar în topu’ cocalarilor (nu e nici în topu’ lăbii) aşa că mereu pleacă supărată de la sală târându’şi pamperşii după ea, promiţându’şi că data viitoare…

 

Cam atât…