timp

S’au cunoscut mai devreme decat ar fi trebuit. Sau poate nu ar fi trebuit sa se cunoasca. S’au placut si inca se plac. Sau poate asta cred ei si de fapt le place situatia de a fi langa cineva, de a’i impartasi anumite lucruri, de a experimenta diverse lucruri, de a privi lumea prin ochii celuilalt. Dar nu a fost sa fie. Poate nu acum, poate nici maine, poate niciodata. Poate…

Rasetele ei ii rasuna in minte, ochii ei il privesc din oglinda, mana ei il atinge prin cearsafu’ usor mototolit, buzele ei il ating de pe fiecare pahar iar sarutul ei ii mangaie fata cu fiecare adiere de vant. Dar ea nu e…

Pasii lui sunt pierduti, capul plecat, ochii tristi si cu lacrimi. Ce ciudat…un barbat sa planga. Da’ cat de natural se simte. Vrea sa urle, sa isi rupa o mana, un picior sau ceva…ca durerea sufletului sa fie acoperita. Dar nu poate.

O vrea pe ea, dar nu poate…in van, nu poate. Trebuie sa se agate de ceva. Iar acel reper, care e la ea, se tot indeparteaza.  Oare…

Fuck!

eu, din nou

Azi, dupa mult timp, m’am simtit din nou bine, fericit. Nu a fost si nu este genul ala de fericire pe care il incercam toti cand ceva ne iese bine, cand ni se confirma asteptarile…ci o fericire ce venea din interior, o liniste sufleteasca ce mi’a lipsit enorm de mult.

A fost prima oara dupa cativa ani, cand am putut sa rad in timp ce ma uitam la cerul innorat si la ploaia sacaitoare ce cadea. Doamne, si ce bine m’am simtit! Vreme de cativa ani am fost un alt om…tot eu, dar schimbat: parca cu mai multe griji, suparari, nervi, temeri, etc. Dar azi, am fost eu, cel care radea din orice si la orice, care era in stare sa ridice moralul oamenilor, cel care era capabil sa glumeasca si in situatiile de criza.

Nu stiu, poate pentru ca a lipsit si factorul de stres azi, dar cert e ca mi’am simtit sufletul usor si linistit. O adevarata usurare! Nu zic ca de acum inainte voi fi ca azi, in orice moment al vietii, dar ma voi stradui sa fiu eu…mereu. Si atunci cand voi mai avea probleme, voi reveni asupra acestor randuri, le voi citi, rumega…voi ridica fruntea si voi rade. Din nou.

Cu alte cuvinte…acum pot sa fiu eu si „c’o mana tin luna, cu alta pamantu'”…vorba lor.

Si in incheiere, o piesa ce reprezinta ceea ce simt eu acum…Cine canta? Ei. Cei care stiu vor recunoaste, cei care nu stiu vor afla… Mai multe detalii…mai tarziu.

Pace!