diverse

Ce bine e să circuli cu maşina lovită. Mai ales când se vede aşa cum e la Fabiola. C’o gaură mare în mască de se văd toate alea ca la o fată mare prinsă în horă de cel mai cu moţ băet din sat, cu poalele rochii ridicate în timp ce rstu’ băeţilor îşi clătesc ochii cu budigăii fetii. Cam aşa îs şi io în trafic. Că se uită toţi în gaura de la maşină ş’apoi la mine c’o privire de parcă ar spune:

– Ce mic şi drăgălaş e…şi găurica aia de acolo ce e…

Până când mi’a  zis tata:

– Vezi bă că ţi se vede rezervoru’ de lichid de parbriz. Şi îl ai spart.

Ş’atunci am înţeles de ce nu puteam să arăt io fetelor din trafic cât de mult poa să tâşnească. Lichidu’ de parbriz.

Da’ să revin. De ce e bine cu maşina lovită? Păi…

1. În primu’ rând femeile se uită după mine. Ş’asta fără să fiu în vro maşină de fiţe. Şi îmi zâmbesc. Da’ nu pentru că aş fi io drăguţ, cum credeam la început şi le zâmbeam şi io. Nuuuu, ci pentru că am maşina belită. Şi se vede rezervoraşu’ de lichid de parbriz. Care e micuţ şi drăgălaş. Şi pentru că acum râd de un bărbat ce are maşina lovită.

– Na, fir’aţi ai dracului, că tot vă lăudaţi voi cu impecabilul vostru stil de condus. Na…ce faci mă? Ai lovit maşina? Da? Schumachere, vai de capu’ tău…iiiiiii, ce rezervoraş drăguţ de lichid de parbriz!

Da’ io recuperez la parcări.

2. În al doilea rând, ş’ultimu’, lumea se fereşte din calea mea. Mă văd ăştia cu maşina belită, cu rezervoraşu’ la vedere pe geru’ ăsta (d’asta e el mic şi drăgălaş!!!), cu o mină tristă – supărată – nervoasă (când de fapt io’s concentrat la condus, că nu port ochelarii şi nu văd aşa bine) şi se dau la o parte din calea mea. De parcă io, aşa firav cum îs, cu Fabiola, aşa firavă cum e ea, am ajuns spaima şoselelor înzăpezite ale Bucureştiului.

În încheiere, vă dau o mică temă…ce înseamnă cipriotismul/expresia cipriotă pula me? Cred că aşa se scrie…Cocoană, te rog să nu divulgi răspunsu’ deocamdată…

lepşi şi zăpadă

Azi îs pieton. M’am hotărât aseară în timp ce mergeam către casă, ca azi să las maşina în parcare şi s’o iau la pas cu metrou’. Astfel, m’am gândit io, nu contribui în aceeaşi măsură la poluare, traficul se va desfăşura mai bine pentru că lipseşte o maşină…da’ de fapt motivu’ e că nu mai doream să’mi fut nervii ca aseară.

Că aseară am dat peste şoferi dobitoci, ce ies pe gheţuş cu cauciuce de vară. Şi „de parcă asta n’ar fi de ajuns să te dărâme”, vorba poetului, mai şi patinează prin intersecţii sau pe artere încurcând traficu’ ăsta paralizat încă de la primu’ fulg. Şi cum asta nu era de ajuns, în faţa Bisericii Italiene de pe Bălcescu, nenea poliţistu’ care dirija în intersecţie a făcut un căcat de muncă mai mare decât el. Pun pariu că s’a gândit când a plecat la muncă în felu’ următor:

– Azi, voi demonstra tuturor că poliţiştii nu’s nişte căcaţi!

Iar după câteva ore de muncă, pe la 6 şi ceva seara:

–  Na, buăi…ăsta e un căcat, nu io! Vedeţi diferenţa?

Ghinionu’ lui fu că un pizzar (băiatu’ de e pe scutăr sau maşină şi livrează pizza), probabil telepat, a simţit ce gândea nenea poliţistu’ şi:

– Aşa dirijezi bă circulaţia, dirija’o’aş pe mă’ta!

Ce se întâmplase: venind dinspre Universitate spre Romană, cum se trece de intersecţia cu Batiştei, e o intersecţie semaforizată chiar în faţa Bisericii Italiene. Ş’acolo, sensu’ de mers spre Romană mai capătă o bandă pentru cei ce fac stânga spre Victoriei. Ei bine, erau maşini aşezate regulamentar să facă stânga. Da’ nu puteau! De ce? Pentru că şi din cauza lu’ nenea poliţistu’ care ne băgase pe noi, ăştia de veneam dinspre Romană pe contrasens. Ş’uite aşa, am stat 40 de minute acolo, bot în bot cu ăia de doreau să facă stânga.

Ş’astfel azi dimineaţă am luat’o la pas către Obor, către metrou’. Mi’am băgat căştile de la nou’ meu telefon în urechi, am dat la maxim volumu’ la nou’ album Beastie Boys şi am început să patinez. Ajung la metrou’ şi acolo mi’am pierdut juma de oră. La al 6-lea metrou am izbutit să mă strecor (nota autorului: dacă nu mergeam la sală, cred că aveam loc încă de la al 2-lea). Şi când am coborât la Victoriei am descoperit raiu’. Patiserii, covrigărie, buci, ţâţe. Mi’am luat covrigi ş’am luat’o la pas către birou. Ş’atât!

Acum, că’s încălzit şi odihnit, tre să duc mai departe o leapşă de la Ada, ce a survenit ca pedeapsă. Pedeapsă că până acum fu făcută doar de fete şi fomei. Acu’ o fac io. Nu că ar fi mare diferenţă. Aşadar, că să fiu scos din casă de către cineva tre:

1. să mă duc la muncă, neapărat dacă mă sună şef ăl mare sau şefa. Da’ mai îs unele dimineţi când de abia mă urnesc.
2. să mă duc la cumpărături, dacă zice mama. Rar.
3. la sală, fotbal…ies ca gându’. Nici n’ai timp să mă vezi.
4. să am chef. Dacă n’am chef, poate să fie Monica Belluci la uşa mea, cu sânii la vizor, să facă opturi pe pereţi, să zgârie uşa…că nu ies.
5. să am chef de bere. Da!
6. să îmi facă plăcere să ies cu persoanele care se chinuie să mă scoată din casă. Altfel, se lasă cu băut şi cu „păpuşe, băui 1 kil de vodcă, da’ tot nu te’aş fute…hâc!„
7. să nu intervină vrun amic apropiat care are nevoie de ajutoru’ meu. Şi dacă am şi ceva de câştigat de pe urma ajutorului, apăi…
8. să fiu vesel. Dacă îs posac, vă posăcesc pe toţi.
9. să fac ceva care îmi place. Mergem la fotbal, în parc, la bere, la film…glumesc, am şi o latură romantică, p’acolo pe undeva.
10. să fiu odihnit. Altfel îs ca sticla de şampanie: mult zgomot la început după care începe să curgă somnu’.
11. să avem ce vorbi. Amândoi, amântrei…sută. Nu mă simt bine vorbind doar io. Da’ ascult destul de bine…

O pasez mai departe către: Divă, Raeka şi Ermi. Ş’uite aşa duc mai departe tradiţia ca reprezentantele sexului frumos să facă leapşa asta.

blondă rece

Noapte, străduţă tipică de Bucureşti, adică d’aia pe care treci strângând din buci. 2 maşini faţă’n faţă. 3 oameni. 2 într’una din maşini, 1 în Logan. Înjurături, semne obscene toate prin parbriz. Pentru că cel din Logan nu acordase prioritate celuilalt.

După 2 minute de tatonări, mă calmez şi dau io cu spatele pentru a’l lăsa pe ţăranu’ din Logan să treacă. Găsesc un loc unde să mă pot retrage, deschid geamu’ scot capu’ afară şi când muie’n cur ajunge lângă mine, zic:

– Bă ţărane, nu puteai să mă laşi să trec? Vrei s’arăţi că ai coaie de te’ai băgat ca mortu’n cavou?

El patina cu frâna. Opreşte. Deschide geamu’, la manivelă, scoate şi el capu’ afară şi:

–  Ce vrei bă? Tu…

Şi dispare din faţa mea. În locu’ lui apare o blondină diafană, iar în locu’ Loganului o Octavia, ce avea la roţi bara din spate a Loganului. Blondina vorbea la telefon şi se hlizea toată, până când a realizat ce făcuse. Io, băet bun, scot capu’ pe geam şi împăciuitor, doar se apropie Crăciunul, îi zic ţăranului:

– Bă, hai că plec. Nu te mai reţin că văd c’ai altele pe cap acum!